La ce film (nu) mergem azi? O nouă poveste de Crăciun

Totul în legătură cu această comedie romantică de Crăciun, cu coloana sonoră plină de hiturile lui George Michael, pare excelent pe hârtie. Absolut nimic nu funcționează pe ecran.

Kate (Emilia Clarke) este într-un impas. Cu mult timp în urmă, aproximativ în anul 1999, când nu era decât o fetiță în Iugoslavia, a fost o privighetoare care putea să transforme melodia „Heal the Pain” a lui George Michael, într-o experiență muzicală transcendentală. Decenii mai târziu, este o tânără care își îneacă amarul în pub-urile londoneze și, astfel, reușește să-i îndepărteze pe cei mai fideli prieteni. Să nu cumva să aduceți vorba despre familia ei: tata (Boris Isakovic) este fost avocat, acum șofer de taxi; mama (co-scenarista Emma Thompson) îi terorizează pe toți; sora ei (Lydia Leonard) nu-i vorbește. Ocazional, Kate merge la audiții pentru roluri în producții de teatru muzical, precum o versiune pe patine, a lui Frozen. În mare parte, Kate lucrează fără tragere de inimă la un magazin de decorațiuni de Crăciun, deschis pe tot parcursul anului. Este o ratată adorabilă și ciudată.

Dar ce stea răsare ca o taină mare (în vitrina magazinului unde lucreaza Kate?). Numele lui este Tom (Henry Golding, Crazy Rich Asians). Este atât de chipeș, dar și foarte enervant, îl apreciază Kate.  Merge tot timpul cu bicicleta, are un optimism debordant și o tot îndeamnă să privească în sus. Pentru că numai așa vezi minunile lumii de zi cu zi, care sunt deasupra noastră și în jurul nostru, nu trebuie decât să-ți faci timp să le observi! Kate își bate joc de buna lui dispoziție. Tom o obligă să fie mai drăguță cu cei din jur și cu ea însăși. Doar că freneticul ca scos din cutie are prostul obicei s-o șteargă când ți-e lumea mai dragă – tipul „lucrează de noapte”, vedeți voi – sau să dispară cu totul, apoi să revină misterios când eroina noastră este în ultimul hal. Dar, între timp, ea începe să facă muncă voluntară la adăpostul local și face pe pețitoarea pentru șefa ei (Michelle Yeoh) și pentru un client olandez (Peter Mygind), pe care șefa îl agreează și îi spune „Băiete”, o chestie care… mă rog … hai s-o lăsăm baltă!

Chiar dacă n-ați fost atenți la discuțiile timide de pe internet în legătură cu O nouă poveste de Crăciun (Last Christmas), vă puteți da seama că se întrezărește la orizont un fel de revelație. De fapt, probabil vă puteți da seama exact care-i vestea proastă, dacă sunteți cât de cât atenți, mai ales când încep să apară zvonuri despre o boală vagă de care Kate ar fi suferit în trecut. Atunci când ți se confirmă cele mai grave temeri – și apoi se mărește miza –inima nu-ți bate cu putere, ci mai curând, ți se ridică sângele la cap de furie. Întorsătura ce-vorbești-frate?! pe care filmul o tratează drept profundă este indiscutabil specifică genului, totuși. Acesta-i genul de film care, de asemenea, confundă previzibilul și siroposul cu ingeniozitatea, stângăcia cu subtilul și doar înșiră una după alta melodiile lui George Michael, ca un fel de omagiu.

Exact, factorul Michael! Titlul filmului în engleză provine de la melodia „Last Christmas” a lui Wham din 1986, care a atins un nou nivel de relevanță zguduitoare când George Michael a murit pe 25 decembrie 2016. (Țineți minte data asta!) După ce Thompson a fost abordată cu oferta de a scrie un scenariu bazat pe melodia respectivă, actrița britanică, împreună cu colaboratorul/soțul ei, Greg Wise și scenaristul Bryony Kimmings, au conceput, în schimb, un film de Crăciun, a cărui coloană vertebrală este muzica lui George Michael. Și, în timp ce rezultatul final nu-i la nivel de Mamma Mia!, înseamnă că, de exemplu, o scenă în care Kate se trezește din somn, va fi acompaniată de un videoclip cu „Wake Me Up Before You Go Go” al lui Wham. Când Kate cântă un cântec de leagăn pentru a-și alina durerea, acesta se preschimbă în „Heal the Pain” în coloana sonoră. Un montaj al cuplului care simte un moment de libertate pură se întâmplă pe fundalul acordurilor lui „Freedom ‘90”. Ai senzația de oportunitate ratată când privirile din ce în ce mai fermecate ale lui Kate către acest enigmatic prieten nu sunt însoțite de „I Want Your Sex”, dar, dacă sunteți ca noi, veți simți o strângere de inimă nostalgică când veți auzi, din nou, cântecele lui George Michael. Bucurați-vă de sentimentul acesta de bine. E rar în filmul ăsta.

Ceea ce ne aduce la spoilerul autentic: O nouă poveste de Crăciun este oribil. Incredibil, șocant, monumental de oribil. Genul de oribil care se poziționează undeva între a găsi un mănunchi de nuiele sub brad și a te trezi cu el îndesat în rect. Genul de oribil de care ai parte atunci când reunești oameni cu un talent enorm și apoi ești nevoit să-i privești cum se zbat ca peștele pe uscat, pierduți și disperați, încercând să creeze o comedie romantică care, surprinzător, nu este nici una nici alta. Genul de oribil în care s-ar putea auzi literalmente mesajele de toleranță – uniuni între persoanele de același sex, oameni fără adăpost, prejudecăți anti-imigranți, Brexit – care par că au fost bifate de pe o listă, dacă nu s-ar pierde toate în sunetul înfundat al bătăilor încurajatoare pe spate, din partea tuturor. Genul de oribil pe care îl obții atunci când vizezi acea senzație de bine care i-a reușit lui Richard Curtis în Pur și simplu dragoste (Love Actually), dar, în realitate, aterizezi cu capul înainte într-un morman de gunoi, la fel ca personajul principal. Da, Kate a lui Clarke este un dezastru. La fel și filmul în care joacă. Te rogi pentru un trio de dragoni care să se năpustească din cer și să dea foc la tot, incinerând, ca bonus, toate bobinele de film. (Glumim, desigur. Filmele nu se mai difuzează în cinematografe de pe bobine.)

Cum a reușit filmul ăsta să degenereze într-un dezastru de beteală încurcată este, sincer, un mister mai uluitor decât cel care stă la baza poveștii. Clarke are toate atuurile unei actrițe de comedie țicnite. Golding are prezență scenică și charismă cu carul. Pe hârtie, imaginea lui Thompson, care spune glume deocheate cu un puternic accent est-european, sună ilar; vorbim, de asemenea, despre persoana care a scris scenariul pentru Rațiune și simțire (Sense and Sensibility), standardul de aur pentru metoda de adaptare corectă a literaturii clasice. Paul Feig a regizat Domnișoare de onoare (Bridesmaids), Spioana (Spy) și numeroase episoade cheie din The Office. Chiar dacă nu vă place în mod deosebit melodia care dă titlul filmului, discografia lui George Michael are rezonanță emoțională și este eminamente potrivită pentru a susține o întreagă coloană sonoră. Cui nu i-ar plăcea o poveste numai lapte și miere?

Individual, ingredientele par infailibile. Dar puneți-le pe toate împreună, în ritmul unui robinet care picură încet și montate în așa fel încât vă întrebați dacă nu cumva redactorii au fost urmăriți de poliție, iar ceea ce obțineți este un talmeș-balmeș insipid.

David Fear, Rolling Stone, 6 noiembrie