Bucătăria iadului (The Kitchen): Drama mafiotă a lui Melissa McCarthy, este necoaptă
Ah, ce film ar fi putut fi Bucătăria iadului (The Kitchen)! Pare imposibil să greșești rețeta unui crime-thriller cu ingrediente precum Melissa McCarthy, Tiffany Haddish și Elisabeth Moss în calitate de soții de mafioți, care ajung să le taie maioneza bărbaților care le-au făcut rău. Teoretic este o idee minunată ca Andrea Berloff, nominalizată la Oscar pentru co-scenariul filmului Straight Outta Compton, să-și facă debutul regizoral cu această adaptare a seriei de benzi desenate DC Vertigo ale scriitorului Ollie Masters și artistei Ming Doyle.
Deși anul este 1978 și locul este cartierul Hell’s Kitchen din New York – pe atunci un maidan plin de gunoaie – actrițele din rolul principal, McCarthy și Haddish, te-ar putea face să te aștepți la un haos comic. Dar, cu excepția unui zâmbet rătăcit ici-colo, râsetele se lasă așteptate. Bucătăria iadului este serioasă până la exterminare și, mai rău, plicticoasă de mori, chiar și atunci când încearcă să fie dură, prin violență și măceluri grămadă.
Kathy Brennan (McCarthy), Ruby O´Croll (Haddish) și Claire Walsh (Moss) sunt lăsate la mila mafiei irlandeze atunci când soții lor sunt condamnați la trei ani de închisoare. Lui Claire nu-i este dor de Rob (Jeremy Bobb) care o bate și o violează. Ruby urăște faptul că soțul ei, Kevin (James Badge Dale), o lasă pe mama sa rasistă (Margo Martindale, superbă ca întotdeauna) să o șicaneze cu insulte legate de Harlem. Însă Kathy are, încă, o slăbiciune pentru Jimmy (Brianherrcy James), tatăl celor doi copii ai lor.
Când mafiotul șef, Little Jackie (Myk Watford) refuză să le sprijine pe soții, așa cum promisese, femeile intră în acțiune. Deși premisa ne amintește de Văduve (Widows), filmul lui Steve McQueen din 2018, în care soțiile mafioților recent singure decid să-și ia destinul în mâini, orice asemănare dispare atunci când ne dăm seama că Văduve a fost un film solid, iar Bucătăria iadului este construită pe nisipuri mișcătoare. Așa cum au fost gândite, scenele în care Kathy, Ruby și Claire aparent conving criminalii înrăiți să tremure în izmene atunci când lătră ordine și trag cu pistolul, au impactul unor copii care se joacă de-a hoții și vardiștii. Ar fi putut aceste trei femei excepționale să fie credibile cu un scenariu mai bun și o regie pe măsură? Nu vom ști niciodată. Haddish pare stângace cu supapa de umor închisă, iar McCarthy nu reușește să recreeze rezonanța emoțională pe care a conferit-o rolului nominalizat la Oscar în Can You Ever Forgive Me? Moss se descurcă cel mai bine, întrucât Claire răzbește de una singură și găsește dragostea în persoana lui Gabriel (Domhnall Gleeson), un asasin plătit protector, care o învață cum să se debaraseze de cadavre, tăindu-le într-o cadă și aruncând bucățile în Hudson. Moss, în calitate de măcelar pe Broadway, s-ar putea să vă pară incredibilă, dar actrița e trup și suflet angajată în rol.
În partea finală a filmului, Berloff și actorii vizează o tragedie, dar filmul se autodistruge cu mesaje contradictorii. Femeile vor să-i ucidă pe băieții răi … dar și să scadă criminalitatea în cartier. Serios? Lucrurile se agravează atunci când soții sunt eliberați din pușcărie și vin acasă să preia puterea, fiecare arătând de-a dreptul ridicol pe parcurs. Ar trebui să trăim un sentiment de catharsis când vedem că bărbații abuzivi și-o iau. Dar, întrucât n-au fost dezvoltați ca personaje reale, emoția se fâsâie. Bucătăria iadului întinde credulitatea dincolo de punctul de rupere și o ia razna rău de tot, lăsând trio-ul de femei puternice să pară la fel de în voia sorții și confuze ca publicul spectator. Bucătăria iadului este foarte puțin amuzantă, dar va invit în glumă să cumpărați totuși un bilet. Cine știe? Poate nu-i dracul atât de negru.
Peter Travis, Rolling Stone, 8 august.
Film Serial 