Finalul sezonului trei al serialului Povestea slujitoarei (The Handmaid’s Tale) este impresionant și plin de suspans, dar nu din motivele pentru care serialul era odinioară impresionant și tensionant. S-a transformat dintr-o distopie de coșmar într-un serial-fantezie de răzbunare. Acesta este momentul în care telespectatorii trebuie să decidă dacă vor sta și se vor bucura de cursă, deoarece serialul a fost deja reînnoit pentru un al patrulea sezon sau vor abandona corabia. Nu mai există cale de întoarcere după „Mayday”.
Să fie clar, „Mayday” nu este un episod rău. Este, de fapt, destul de bun, de îndată ce te-ai obișnuit cu ideea că n-are logică. Supraviețuirea nu mai este obiectivul, ci punctul de referință. Povestea slujitoarei nu-și dorește nimic altceva decât ca personajele sale să câștige. Cu orice preț. Dacă te obișnuiești cu gândul ăsta, probabil o să-ți placă ceea ce va urma. Dacă nu, nu știu ce să-ți spun în afară de „țin-te bine!”.
Este de-a dreptul ironic cât de neverosimil este episodul, mai ales că începe cu un flashback care ne amintește cum erau lucrurile odinioară. O vedem pe June (Elisabeth Moss) la scurt timp după ce a fost separată de familia ei în timpul încercării lor de evadare. Ea și o mulțime de alte femei sunt băgate cu forța în camioane; probabil vor fi duse în Centrele Roșii și instruite ca slujitoare. Scena este plină de imagini brutale: femeile dezbrăcate stau la rând să fie verificate de medici, oamenii plâng în cuști, lanțurile atârnate de tavan zdrăngăne.
Fast forward câțiva ani mai târziu, June nu mai este acea femeie speriată care se agăța de lanțurile din camionul de vite. Este o femeie puternică – poate la extrem – nu se teme de nimic și acționează din instinct. Moss știe acest lucru la fel de mult ca June, și se fâţâie în jur super-încrezătoare. La un moment dat, ea își înclină capul, îi aruncă o privire piezişă comandantului Lawrence şi-l admonestează pentru că îndrăzneşte să-şi închipuie că a avut vreodată un cuvânt de spus în toată afacerea. Este un moment impresionant, cu care precis se identifică multe femei, întrucât adesea ne-am dorit să ne înclinăm capul cu tupeu şi să-i aruncăm o privire piezişă cel puţin unui bărbat nejustificat de autoritar, din anturajul nostru. Dar îndrăzneala lui June nu-i justificată. Planul ei este jalnic.
Ea, împreună cu ceilalți din gospodăria lui Lawrence se pregătesc pentru misiunea finală, aceea de a ajuta șaizeci și ceva de copii să evadeze din Gilead. Ung balamalele, trag draperiile, umplu rucsacurile cu de-ale gurii și le încarcă în autobuz. Ai impresia că planul ar putea funcționa, dar lucrurile o iau razna rapid. După cum se știe, cu cât sunt mai mulți oameni implicați, cu atât există șanse ca lucrurile să iasă prost. O Martha decide să aducă copilul cu câteva ore mai devreme. Nu un copil oarecare, ci fiica unui comandant.
Nu după mult timp, Martha se răzgândește și fuge. Va fi cu siguranță prinsă și interogată, iar Lawrence spune că trebuie să o trimită pe fată înapoi sau să anuleze întreaga misiune. Fără îndoială, părinții ei vor trimite o echipă de căutare și le va fi greu să scoată un singur copil din țară, cu atât mai puțin zeci. Dar June nici nu vrea să audă. Nu rămâne nimeni în urmă. Este un gest nobil, dar și arogant și stupid – doar dacă nu acceptăm faptul că, mai nou, avem de-a face cu un SF și vor descoperi o modalitate ca planul să reușească. Ceea ce se și întâmplă.
La acest moment, toată lumea improvizează. În loc să folosească autobuzul, vor merge prin pădure. Aveau de gând să pornească la miezul nopții, dar acum trebuie să devanseze planul cu câteva ore, deoarece Gardienii sunt chiar vizavi, percheziționează case și interoghează pe toată lumea. În ciuda măsurilor de pază intensificate, mai multe Marthas și slujitoare reușesc să se strecoare pe lângă paznici pentru a duce copiii în casa lui Lawrence. După aceea, reușesc cumva să-i strecoare pe toți copiii în pădure, fără să-i vadă nimeni.
Vă amintiți cât de greu a fost pentru June și Nichole să se strecoare la sfârșitul sezonului trecut? Câte Marthas au trebuit să colaboreze doar pentru a ajuta o femeie și un copil? Evadarea aia a părut plauzibilă. Evadarea din Sezonul 3 a părut ca într-un joc video. Unul în care toată lumea joacă după aceleași reguli, chiar dacă în realitate n-ar fi așa. Mă refer, desigur, la copii.
Povestea slujitoarei este spusă, în mare parte, din perspectiva adulților, care erau suficient de în vârstă să știe cum era viața înainte de ascensiunea Gilead-ului. Cu toate acestea, așa cum am înțeles de la fiica comandantului, pe care June a refuzat s-o trimită acasă, majoritatea copiilor nu-și mai aduc aminte cum era înainte. June ar fi trebuit să intuiască asta – când s-a întâlnit cu Hannah în sezonul doi, fiica ei de-abia a recunoscut-o. Unii dintre acești copii chiar s-au născut după înființarea Gilead-ului, ceea ce înseamnă că aceasta este singura lume pe care au cunoscut-o vreodată. Își iubesc părinții, frații și școlile. În plus, stilul de educație din Gilead vine cu un anumit nivel de îndoctrinare, așa cum am văzut la tânăra soție a lui Nick în sezonul trecut.
Dacă avem peste șaizeci de copii care au fost crescuți în lumea Gilead-ului, îndoctrinați în credință și loialitate absolută, nu toți vor dori să plece. Cel puțin unul dintre ei va plânge după mama sau va striga după ajutor din partea Gardienilor. Dar niciunul dintre copii nu scoate o vorbă. Se pare că n-au nici o problemă cu cele câteva Martha și servitoarele care-i conduc adânc în pădure și-i urcă într-un avion pentru a-și părăsi casele și familiile pentru totdeauna.
Înțeleg care-i ideea. June are nevoie de o victorie, iar asta este o victorie importantă. Este sugestivă și emoționantă. Cine n-ar vrea să ajute niște copii? Recunosc că am lăcrimat când l-am văzut pe Lawrence citindu-le o poveste zecilor de copii, în timp ce aceștia așteptau răbdători să plece în călătorie. Am lăcrimat, din nou, când June și celelalte servitoare au ales să se jertfească pentru a distrage un paznic, astfel încât copiii să se îmbarce, în siguranță, în avion. Și da, am plâns când avionul a ajuns în Canada, iar fiica comandantului a fost întâmpinată de tatăl ei adevărat. Dar, cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mi-am dat seama că acțiunile lui June erau destul de… discutabile.
Înțeleg că acești copii sunt produsul unei societăți oribile, care violează femeile și îi desparte pe copii de mame, dar expedierea copiilor într-o țară străină să fie crescuți de străini, este soluția cea mai bună? Câte servitoare au fost separate de copiii lor pentru totdeauna, fără să afle niciodată că sunt într-o cu totul altă țară acum? Oare June, în încercarea de a-i salva pe acești copii de o formă de traumă, nu-i forțează să experimenteze o altă formă de traumă?
Citește și partea a doua
Film Serial 