Citește și Downton Abbey: Unde, mai exact, am lăsat personajele.

Îndrăgitul serial TV a fost adaptat pentru marele ecran, iar rezultatul este un divertisment încântător, chiar dacă intriga este previzibilă…

Downton Abbey
Downton Abbey

Dacă ai de gând să ridici rangul universului social al familiei aristocratice Crawley de la Downton Abbey, nu ai la cine să apelezi decât la rege și regină. Acest film vesel continuă acțiunea de la finalul popularului serial de televiziune, cu o vizită regală: Regele George al V-lea și Regina Mary sosesc la Downton. Este 1927, la scurt timp după încheierea poveștii serialului. Nu se pomenește nimic despre nepoata oaspeților regali, pe atunci doar un bebeluș, care va crește și va deveni Elisabeta a II-a.

Acest scenariu nu înseamnă decât că filmul are la bază premisa care ne-a făcut să îndrăgim serialul atât de mult. Cu eleganță și strălucire, ne oferă fantezia acum familiară a unei lumi ordonate, grațioase, de care avem atâta nevoie în perioada aceasta haotică din punct de vedere social și politic.

Firește, fantezia a fost întotdeauna bazată pe o plăsmuire. Am putea-o iubi pe doamna Patmore (Lesley Nicol), dar cine ar vrea să fie în locul ei, să gătească  în acea bucătărie întunecoasă, plină de aburi? În loc de asta, Downton își face spectatorii să viseze la o viață aristocratică – în care ar putea fi la fel de frumoși precum Cora, Contesă de Grantham (Elizabeth McGovern) și Lady Mary (Michelle Dockery); la fel de umani precum Contele de Grantham (Hugh Bonneville); și să fie la fel de mucaliți ca Violet, Contesa-văduvă (Maggie Smith), dictatorială, dar, în secret, atât de tandră.

Filmul este un divertisment încântător, chiar dacă intriga este previzibilă, aproape până în pragul inepției și avem parte de puține surprize din partea personajelor cunoscute, unora dintre care le sunt atribuite intrigi secundare inutile, pentru a le oferi tuturor timp de ecran. Dar n-are nici o importanță. Filmul este atât de somptuos și ispititor, încât putem cu ușurință să-i trecem cu vederea imperfecțiunile. Ne alină dorul nu numai pentru vremurile de odinioară, ci și pentru serialul readus la viață.

Senzația că lumea fermecată a familiei Crawley este pe cale să apună era din ce in ce mai evidentă în serial. În ciuda unor semnale ezitante către un viitor egalitar, totuși, Downton filmul este mai hotărât ca niciodată să glorifice „vremurile de altădată”. Da, mai toți sunt binevoitori,  dar mai ales eleganți, manierați și bogați.

Scenariul este semnat de Julian Fellowes, creatorul și scenaristul serialului. Filmul aspiră la un spectacol pentru ecranul mare, inclusiv o paradă a unui regiment de cavalerie. Dar se concentrează, în special, pe detaliile vieții de zi cu zi, care au făcut din serialul Downton un succes, prezentate aici la scară mai largă. O vizită regală înseamnă mai multă veselă de porțelan, mai multe pahare de cristal, mai multe tacâmuri de argint de lustruit. Părul lui Mary este tuns la modă, iar hainele ei au o alură grațioasă à la anii 20. Avem parte de intrigi personale atât la etaj, cât și în aripa servitorilor.

Familia Crawley este onorată de vizita regală, deși Mary este, de asemenea, un pic nemulțumită de cheltuieli. Este constant îngrijorată de păstrarea moșiei pe linia de plutire, pe măsură ce situația economică se schimbă, iar structura claselor sociale evoluează. Slujitorii, pe de altă parte, sunt vizibil entuziasmați de ideea de a găti și de a-i servi pe rege și regină. Carson (Jim Carter), la pensie, își omoară timpul cu una-alta în grădina căsuței pe care o împarte cu soția sa, doamna Hughes (Phyllis Logan), care este încă loiala menajeră de la Downton. Desigur, Carson este reinstituit ca majordom pentru vizita regelui și a reginei. Nimeni altcineva n-ar fi potrivit. Molesley (Kevin Doyle), revine pe post de valet, doar pentru a putea servi cuplul regal. Entuziasmul său exagerat are o tentă comică, dar nu vă lăsați păcăliți: filmul este trup și suflet pentru păstrarea ordinii sociale.

Ceea ce este nou în film funcționează mai puțin bine decât ceea ce este familiar. Între Violet și Lady Maud Bagshaw (Imelda Stanton), o doamnă din suita reginei și verișoară a lui Crawley, a existat dintotdeauna o vrajbă mocnită. Maud vine cu o tânără pe nume Lucy (Tuppence Middleton), cu titlul de servitoare, dar care este mai mult o doamnă de companie și care-i cade cu tronc lui Tom (Allen Leech). Pare de necrezut că ne dăm seama cu toții de secretul evident al celor doua – Maud și Lucy, înaintea oricărui personaj de pe ecran, dar așa se întâmplă. Intriga n-a fost niciodată unul din punctele forte ale lui Fellowes.

Intriga scârțâie încă și mai tare la parter. Când slujitorilor li se spune că majestățile lor își vor aduce proprii bucătari, valeți și servitoare, care vor înlocui personalul fidel de la Downton, toată lumea strâmbă din nas. Minionii regali – care cu siguranță nu se consideră așa – sunt mai snobi față de personalul de la Downton decât ar visa să fie vreodată familia Crawley. Acest lucru conduce la o intrigă secundată absurdă, în care Anna (Joanne Froggatt), menajera de obicei isteață, pune la cale un plan ridicol ca să se răzbune.

Avem parte, de asemenea, și de o scurtă secvență de acțiune care ne sugerează o versiune palidă a thrillerelor lui Hitchcock, de la începutul carierei. Un bărbat misterios (Stephen Campbell Moore) apare în oraș și, într-o secvență, fuge pe străzi urmărit de Tom, care la rândul său este urmărit de Mary. Însă adevărata acțiune din Downton a fost întotdeauna legată de mobilitatea socială, iar evoluția înseamnă obținerea unui titlu. Lady Edith (Laura Carmichael) sau „biata Edith”, așa cum o știu fanii Downton, este acum marchiză, dar este în continuare plictisitoare, smiorcăită și auto-compătimitoare. Isobel (Penelope Wilton), odinioară burgheza domnișoară Crawley, are același bun-simț ca întotdeauna, dar s-a căsătorit din dragoste și a făcut-o atât de bine, încât acum este Lady Merton. Ea și Contesa-văduvă uneltesc împreună, în câteva dintre cele mai bune scene ale filmului. Replicile lui Violet sunt un pic mai puțin ascuțite decât înainte, dar are momentele ei. „Ne-am întâlnit din întâmplare”, redă Tom întâlnirea cu Lucy, la care Violet mormăie: „Ce prostuți sunt bărbații!”

Mary rămâne cel mai convingător personaj, chiar dacă mariajul ei cu Henry (Matthew Goode) – un pilot de curse devenit om de afaceri – pare un pic prea banal pentru ea. Nu primim prea multe informații în legătură cu căsnicia lor,  întrucât Henry este plecat, o mare parte din film, la Chicago, la o expoziție auto.

Într-o scenă minunată, emoționantă, aproape de final, Mary îi spune Contesei Violet: „Ah, buni, te iubesc atât de mult!” Noi, cei care suntem de acord cu Mary, vom savura fiecare minut din Downton Abbey, chiar și pe cele imperfecte. Într-o altă scenă, Mary spune: „Ești o prietenă bună, Anna”, iar Anna răspunde: „Sper că și reciproca e valabilă, m’lady.” Creatorii filmului și la un anumit nivel și personajele, desigur recunosc că-i absurd să folosești formalul „m’lady” când te adresezi unei prietene, dar acest dezechilibru bizar nu iese în evidență în această lume retro, de vis.

Caryn James, BBC Culture, 10 septembrie 2019