Arthur Fleck (Joaquin Phoenix) este un clovn ratat și un comedian de stand-up și mai ratat. În timp ce nu încearcă decât să supraviețuiască într-un Gotham City ruinat și sărăcăcios, o succesiune de evenimente violente va conduce la o revoltă în oraș și la nașterea Jokerului.
1981 în Gotham City. Bogații devin din ce în ce mai bogați, iar săracii devin din ce în ce mai săraci. Gunoierii sunt în grevă, șobolanii mișună prin stivele de gunoaie, unele cartiere nu sunt altceva decât mahalale, iar Arthur Fleck, un clovn profesionist năpăstuit și un aspirant la comedia stand-up, stă în fața unei oglinzi, și-și machiază chipul alene. Încearcă să zâmbească, dar nu poate și își ridică colțurile gurii în sus, într-un rânjet care se întinde de la o ureche la alta. O lacrimă rebelă i se scurge neobservată pe obraz, întinzându-i fardul. Așa se naște Joker. Fără costum sau o explozie de efecte speciale. Doar un om. Un clovn trist.
Arthur este una dintre victimele vieții, unul dintre „ciudații” vieții. A fost bătut, batjocorit, abuzat. Este prea obișnuit cu gustul sângelui în gură. Dar nu este doar un singuratic sau un neînțeles; este incapabil să interacționeze cu cei din jur. Existența de zi cu zi este pur și simplu imposibilă pentru el, întrucât regulile și legile care structurează o societate – chiar una atât de mutilată și agitată ca Gotham – îi sunt necunoscute. Arthur se află la marginea societății, în parte datorită unei afecțiuni care îi provoacă un râs necontrolat (adesea în cele mai neplăcute situații); cu ochii încețoșați de durere și tristețe, în timp ce un alt hohot de râs pune stăpânire pe el, se îndepărtează și mai mult de lume.
„Nu mai vreau să mă simt atât de rău”, șoptește Arthur, care ia zilnic șapte medicamente diferite și a fost înscris în sistem cea mai mare parte a vieții sale. Un sistem care acum nu are resurse sau timp pentru el. O șoaptă disperată, care știi că nu va fi auzită de nimeni. Nu înseamnă decât începutul atât a unei căderi cât și calea prin care el a devenit Jokerul. Exact asta este filmul Joker: povestea începutului. O poveste tangențială cu ceea ce s-a întâmplat înainte în Universul DC.
Filmul ar putea fi considerat, în special în climatul actual, ca plin de compătimire pentru marginalizați și cei ignorați. Dar abordarea asta este prea simplistă, iar Joker nu-ți dă răspunsuri ușoare. Este un studiu trist, haotic, focul mocnit al unei persoane invizibile; care nici măcar nu există pentru cei din jur. Dar empatia ta, simpatia chiar, nu este garantată și începe să se spulbere pe măsură ce Arthur se apropie, cumva, încă și mai mult de marginea societății. Să nu uităm, Joker este povestea formării unui personaj negativ. Dar ceea ce au adus la viață scenaristul / regizorul Todd Phillips și co-scenaristul Scott Silver (8 Mile, Luptătorul – The Fighter) este Jokerul ca personalitate. Pe cei doi îi interesează eșafodajul mintal, moral, emoțional, fizic al omului care a devenit Jokerul.
Ca Arthur / Joker, Joaquin Phoenix este uimitor. Phillips spunea că a ținut o fotografie a actorului deasupra monitorului, când a scris scenariul și se vede. Phoenix a devenit Arthur: a slăbit foarte mult pentru rol și pare uscățiv, fragil, flămând. Umbrele cioplesc oasele lui proeminente. Caracteristicile fizice sunt precise: felul în care se mișcă, merge cu pași târșâiți, aleargă, stă, fumează, se chircește. Intensitatea lui obișnuită este la vedere și este captivantă, chiar copleșitoare în anumite momente. N-are nici un sens să-l compari cu Heath Ledger și Jack Nicholson: n-am mai văzut niciodată un Joker ca al lui Phoenix – în multe privințe nu este Jokerul, ci Arthur.
Aceasta este o consecință deliberată a abaterii de la materialul sursă. Phillips a declarat că, deși anumite elemente au fost inspirate din romanul grafic The Killing Joke din 1988 (în care Joker-ul este un comic ratat), filmul nu urmează benzile desenate. O mișcare îndrăzneață pentru un univers cu fani atât de înflăcărați, dar este cel mai mare atu al filmului. Nu numai că atât filmul cât și personajul se desprind complet de restul Universului Cinematic DC, dar se delimitează cu totul de filmele inspirate de benzi desenate (chiar și de The Dark Knight, oricât de realist ar fi fost). Joker este un personaj și un film complet eliberat. Liber să fie orice și oricine.
Deși este filmul lui Phoenix, Frances Conroy este subtil-copleșitoare în rolul lui Penny, mama lui Arthur, iar Zazie Beetz, vecina Sophie Dumond, deși poate subutilizată, aduce o umanitate vitală în scenele ei cu Arthur. Cea mai mare vâlvă a făcut-o, evident, rolul lui Robert De Niro ca gazda de talk-show nocturn, Murray Franklin. Phillips n-a făcut un secret din dragostea lui pentru Regele comediei (The King Of Comedy) și este un strop de magie să-l vedem pe Rupert Pupkin devenind Murray Franklin.
Trebuie menționată coloana sonoră la violoncel a compozitoarei și muzicienei islandeze Hildur Guðnadóttir – jalnică, întunecată și fracturată – și cinematografia lui Lawrence Sher. În mâinile sale, Gotham este un personaj viu, mutilat, brutal, cu inima frântă. Opresiv și asuprit, cu o licărire a luminii care nu pătrunde niciodată cu adevărat; pâlpâie chiar în inima filmului, așteptând ca destinul să se împlinească. Muzica și cinematografia se împletesc perfect în timp ce Arthur dansează între lumini și umbre, cu fiecare os proeminent și ascuțit, în timp ce corzile zgârie in crescendo.
Îndrăzneț, devastator și cu desăvârșire frumos, Todd Phillips și Joaquin Phoenix nu doar l-au reimaginat pe unul dintre cei mai reprezentativi răufăcători din istoria cinematografiei, ci au reimaginat filmul inspirat de benzile desenate în sine.
Terry White, Empire, 30 septembrie
Film Serial 