Helen Mirren este din nou pe tron, acolo unde îi este locul, în Ecaterina cea Mare, iar aceasta ar putea fi cea mai bună interpretare de suverană de până în prezent. HBO și Sky s-au dovedit, încă o dată, o echipă de vis, colaborând, din nou, după Cernobîl, miniseria de succes a anului, care a ras majoritatea premiilor Emmy și a devenit cel mai bine cotat serial din istoria IMDB. Ecaterina cea Mare ar putea cu ușurință să-l detroneze.

Helen Mirren, Ecaterina cea Mare, HBO
Helen Mirren, Ecaterina cea Mare, HBO

Ecaterina cea Mare este interpretată magnific de Helen Mirren. Talentul ei formidabil și îndelungata carieră au făcut-o să devină o regină a actoriei, iar în ultimii ani s-a specializat în portretizarea de suverane, bazându-se pe regalitatea sa înnăscută pentru a interpreta roluri premiate ca Elisabeta I-a și a II-a. Fapt relevant pentru ultimul ei proiect, Mirren a fost născută Helen Mironoff, fiica lui Vasily Petrovich și nepoata lui Pyotr Vasilievich Mironov, colonel în armata imperială rusă. Pentru ea este atât un proiect de suflet, cât și un rol care ar fi fost mană cerească pentru orice actriță. (Lucy Mangan, The Guardian)

Miniseria în patru părți urmează domnia neașteptată a Ecaterinei a II-a din 1762 până în 1796, după ce l-a detronat pe soțul său, Petru al III-lea, devenind unul dintre cei mai puternici lideri ai lumii occidentale. Dacă accederea la tron a cerut o voință acerbă, păstrarea lui e cu totul altă poveste. Circumstanțele din jurul ascensiunii ei la putere au fost cel puțin suspecte, în cel mai rău caz, potențial criminale.

În consecință, aliații ei sunt sporadici; până și fiul ei (interpretat de Joseph Quinn) ar vrea s-o detroneze. Este un loc singuratic la vârf, până ce se îndrăgostește pasional de liderul militar Grigori Potemkin (Jason Clarke). Dincolo de ceea ce este, fără îndoială, un spectacol comparabil cu blockbuster-ele de pe marele ecran, se ascunde o mare poveste de dragoste, despre care poate nu știați nimic, dar care îi conferă inimă Ecaterinei cea Mare.

Nici nu se pune problema de monogamie, dar Ecaternia este îndrăgostită și, aparent, și el. Nu este clar dacă sentimentul era reciproc sau dacă Potemkin doar a profitat de țarină, dar, în orice caz, cei doi sunt interesant de urmărit. Bazându-se pe scrisorile reale din viața Ecaterinei, serialul este un omagiu uluitor pentru ceea ce a făcut-o pe țarină cu adevărat mare. Mirren redă perfect un umor răutăcios, care rareori le complimentează pe femeile aflate la putere. Dacă lăsăm la o parte mitul abuzurilor sexuale sălbatice, rămâne o umanitate absentă în cărțile de istorie. Iar adevărul este cu mult mai interesant decât legenda. Mirren a petrecut cea mai mare parte a campaniei de promovare dezmințind mitul conform căruia Ecaterina – care a supraviețuit masacrelor, a petrecut două decenii luptând cu succes împotriva amenințărilor la adresa domniei și este, după 400 de ani, considerată unul dintre liderii triumfători care au intrat în istorie – ar fi murit în timp ce făcea sex cu un cal.

Pe parcursul celor două decenii acoperite în Ecaterina cea Mare, scenele de luptă ridică la un alt nivel carnagiul sângeros, în ceea ce este, altfel, o dramă istorică clasică, cu scene șocante și masacre, care inevitabil nu înseamnă decât și mai multă suferință.

În timp ce Ecaterina este, în mod clar, mai mult decât infama devoratoare de bărbați a secolului al XVIII-lea, promiscuitatea ei nu este ignorată. Mai curând este glorificată. HBO nu s-a sfiit niciodată să prezinte scene de sex și nu va începe cu serialul acesta, dar întotdeauna scenele de sex sunt necesare, nicidecum inutile sau nejustificate.

Firește, costumele fastuoase – Mirren împodobită tot timpul cu diamante – sunt plăcute ochiului, dar, dincolo de estetică, există două femei care merită să fie ridicate în slăvi. Evident, Mirren, căreia i-a reușit cea mai admirabilă portretizare a unui suveran, dar mai ales, Ecaterina.

Reputația i-a fost întinată de atât de mulți, dar moștenirea culturală lăsată de ea este extraordinară. O fetiță germană care a crescut și a devenit liderul celui mai puternic imperiu din lume la acea vreme, pe care l-a condus mult mai bine decât oricare dintre înaintașii ei. Pionieră a vaccinării, hotărâtă să educe femeile – clarviziunea ei a fost fără precedent.

Ecaterina cea Mare este mai mult decât divertisment, este o poveste extraordinară, care trebuia de mult spusă. Un serial care trebuie văzut.

Articol de Adam Miller, apărut în Metrou UK, pe data de 3 octombrie

Citește și: Helen Mirren aleargă desculță pe podium la Săptămâna modei din Paris