Un terminator (Gabriel Luna) este trimis s-o anihileze pe Dani Ramos (Natalia Reyes) și pe familia ei – dar Grace (Mackenzie Davis), un humanoid îmbunătățit – sosește în ajutor la timp, urmată prompt de Sarah Connor (Linda Hamilton). Perechea trebuie s-o țină în viață pe Dani pentru a salva viitorul.
Terminatorul (The Terminator) este un film clasic de acțiune, iar T2: Ziua judecății este una dintre cele mai reușite continuări din toate timpurile, dar niciunul dintre filmele care au urmat nu s-a apropiat de performanța lor. Până acum! În sfârșit, Destin întunecat (Dark Fate) se apropie de ceea ce ar trebui să fie un adevărat film Terminator, de la secvența de urmărire la viteză amețitoare, profund terifiantă cu care începe, până la finalul său emoționant. N-a fost niciodată doar seria lui Arnold Schwarzenegger; Linda Hamilton este ingredientul cheie.
Terminator: Destin întunecat își asumă adevărate riscuri narative. Grace (Mackenzie Davis), un umanoid augmentat vine din viitor, dar nu este viitorul lui John Connor și Kyle Reese. Așadar, finalul fericit al _T2_ rămâne în vigoare… oarecum, dar Ziua Judecății încă se întrezărește amenințătoare, iar călătorii în timp încă încearcă să schimbe trecutul. Grace a venit s-o protejeze pe Dani (Natalia Reyes), o fată înverșunată, muncitoare într-o fabrică, care, împreună cu fratele ei Miguel (Diego Boneta), se confruntă cu pierderea locului de muncă din cauza automatizării (roboți, nu? Mai rău nici că se poate). Lor li se alătură Sarah Connor (Hamilton), evident aceeași luptătoare dură din _T2_ și o veterană a multor lupte cu terminatori.
Inamicul lor este un model „Rev-9”, un fel de Terminator 2-în-1 cu scheletul metalic al originalului și fluiditatea amenințătoare a lui T-1000. Spre deosebire de întrupările anterioare similare, însă, este capabil să funcționeze simultan în ambele forme. Asaltul său inițial este intens până la paroxism, redând genial imposibilitatea de a scăpa de aceste creaturi. Avem parte de aluzii, atât subtile, cât și mai puțin subtile, la filmele anterioare, prin secvențele de urmăriri palpitante și chiar structura (impresionantă) a acțiunii amintește fin de _T2_. Secvențele de acțiune sunt ridicate la un alt nivel și includ avioane de marfă C-5 și un raid distructiv, foarte plăcut ochiului, la unul dintre lagărele de detenție de la frontiera SUA, amplificate de efecte vizuale, care sunt, în general, atât de uluitoare încât putem să iertăm câteva momente proaste.
Grace, Dani și Sarah au în comun un anumit nivel de duritate fizică și psihică, dar toate sunt epuizate emoțional de contactul cu viitorul și disperate să găsească o rezolvare care poate nu există. Această disperare face ca acest Terminator să aibă o tonalitate mai apropiată de Terminatorul decât de _T2_, în cea mai mare parte a timpului de rulare; nu există loc pentru glumele în stilul lui Edward Furlong. Asta cel puțin până când apare „Carl”, T-800-ul lui Arnold Schwarzenegger. „Sunt foarte amuzant”, afirmă el, ceea ce este ilar în sine.
Deoarece firul narativ familiar este țesut în mod original și ne îndreptăm spre o confruntare uluitoare cu metale grele la final, filmul pare mai puțin un omagiu, și îți dă senzația, în mod remarcabil, că este mai curând o continuare demnă, decât o fabrică de bani banală. Sarah trebuie să-și înfrunte prezumțiile, Grace trebuie să experimenteze pacea după o viață de război, iar Dani dobândește o viziune care o să-i prindă bine în anii următori. Pentru prima oară după mult timp, putem privi viitorul din Terminator cu speranță.
Terminator: Destin întunecat este fără discuție al treilea cel mai bun film din seria Terminator. Este minunat s-o revedem pe Hamilton în rolul lui Sarah Connor, abil egalată în interpretare de Reyes și Davis.
Articol de Helen O Hara, apărut în Empire, pe data de 22 octombrie
Film Serial 