La ce film mergem azi? Parazit

Patru premii Oscar pentru Cel mai bun film, Cel mai bun film internațional, Cel mai bun regizor și Cel mai bun scenariu original

În ziua de azi, în conversația critică din timpul sezonului fierbinte al festivalurilor, auzi atât de des clișeul: „N-ați mai văzut un film ca X.” O astfel de afirmație este atât de des folosită, încât este imposibil de luat în serios, la fel cum prea multe filme noi, majore sunt etichetate drept ”capodoperă”. Deci, cum transmit criticii că un film este cu adevărat neașteptat, genial de imprevizibil, o adevărată revelație? Și ce facem când vedem o „capodoperă” în adevăratul sens al cuvântului, în această eră în care criticii strigă ”Lupul!” de prea multe ori? În special una cu atâtea întorsături de situație, încât cel mai bun articol critic se va scrie la multă vreme după ce nu vor mai fi necesare avertismentele de spoiler? Voi face tot posibilul pentru că Parazit (Parasite) al lui Bong Joon-ho este fără îndoială unul dintre cele mai bune filme ale anului. Credeți-mă pe cuvânt!

Bong a făcut mai multe filme despre categoriile sociale (inclusiv Expresul zăpezii [Snowpiercer] și Okja), însă Parazit ar putea fi cea mai îndrăzneață analiză a inechității structurale care a ajuns să definească lumea în care trăim. Este o jonglerie tonală care, la început, îți dă senzația de satiră – o comedie de maniere care pune în contact un grup de escroci simpatici cu o familie foarte bogată și excentrică. În momentul ăsta, Bong face un viraj brusc la dreapta, care ne face să ne întrebăm  la ce ne uităm de fapt, și ne azvârle la viteză maximă, într-un carnagiu. Oare pot săracii să pășească, pur și simplu, în lumea celor bogați? A doua jumătate a lui Parazit este unul dintre cele mai îndrăznețe lucruri pe care le-am văzut de ani de zile, din punct de vedere narativ. Filmul este constant pe buza prăpastiei – amenință să apuce pe un drum întortocheat care să împotmolească proiectul – dar Bong nu lasă hățurile din mână, iar rezultatul este uluitor.

Kim Ki-woo (Choi Woo-sik) și familia lui trăiesc într-o sărăcie lucie. Asamblează cutii de pizza pentru o companie de livrare pentru a scoate un ban, fură wi-fi de la cafeneaua din apropiere și lasă geamurile deschise atunci când cartierul este fumigat pentru a rezolva problema propriilor dăunători. Viața lui Kim Ki-woo se schimbă atunci când un prieten se oferă să-l recomande ca profesor de engleză pentru o fată pe care o meditează, deoarece prietenul trebuie să plece, un timp, din țară. Prietenul este îndrăgostit de tânăra fată și nu dorește ca un alt meditator să se dea pe lângă ea. De ce are încredere în Kim Ki-woo, având în vedere tot ceea ce știm și aflăm despre el, este o mare enigmă.

Tânărul își schimbă numele în Kevin și începe să o mediteze pe Park Da-hye (Jung Ziso), care, firește, se îndrăgostește imediat de el. Kevin, însă, are un plan mult mai profund. O să-și aducă întreaga familie în această casă. El o convinge repede pe mama Yeon-kyo, excelenta Jo Yeo-jeong, că fiul are nevoie de un îndrumător de artă, ceea ce îi permite sorei lui Kevin, „Jessica” (Park So-baraj) să apară în peisaj. Nu după mult timp, mama și tata vin și ei în casa familiei Park și se pare că totul merge ca uns pe roate pentru clanul Kim. Cei din familia Park par să fie și ei fericiți. Și atunci totul se schimbă.

Scenariul lui Parazit va atrage atenția nespus de mult, deoarece este una din acele povești cu întorsături de situație inteligente, pentru care scenaristul primește cel mai mult credit (Bong și Han Jin-won, în cazul de față), dar filmul este în egală măsură un exercițiu în limbaj vizual, care îl reafirmă pe Bong ca maestru. Lucrând cu incredibilul director de imagine, Kyung-pyo Hong (În flăcări [Burning], Expresul zăpezii [Snowpiercer]) și o echipă de design de nota zece, filmul lui Bong este captivant cu fiecare compoziție. Spațiile curate și goale ale casei familiei Park, care vin în contrast cu locuința strâmtă a clanului Kim nu sunt doar simbolice, ci stimulează vizual, fără să atragă atenția. Și există un motiv întemeiat pentru care apartamentul familiei Kim este pe jumătate subteran – sunt prinși între lumi, blocați în prăpastia dintre cei avuți si cei neavuți.

Parazit este un divertisment minunat din punctul de vedere al narațiunii,  dar are atât de multe subtilități despre cum bogații se folosesc de săraci pentru a supraviețui, subtilități pe care nu le putem dezvălui acum. Este suficient să spunem că bogații din orice țară supraviețuiesc datorită muncii săracilor, fie că este vorba de menajere, tutori sau șoferi pe care îi angajează, sau activități mai dubioase. Familiei Kim i se reamintește de această prăpastie și de cruzimea inechității în moduri total neașteptate.

Comentariul social al lui Parazit duce la haos, dar n-ai nici o clipă senzația unui film cu mesaj didactic. Este oarecum… încă nu ne este foarte clar cum reușește, dar este, în același timp, atât vesel, cât și deprimant. Parazit este atât de perfect calibrat încât este o bucurie să vizionăm fiecare cadru, și totuși, bucuria asta este temperată dacă ne gândim la ce ne transmite Bong și ce spune despre societate, în special cu acele scene finale perfecte, absolut obsedante. Lansează un subiect de conversație, lucru rar!, care ne amintește că Bong Joon-ho este unul dintre cei mai buni cineaști din ziua de azi. N-ați mai văzut niciodată un film ca Parazit. La naiba! Am încercat să evit fraza asta. Dar, de data asta, este adevărat.

Articol de Brian Tallerico, apărut în Roger Ebert, pe data de 11 octombrie