N-avem parte de o urmărire cu mașini sau de un salt de pe pod obișnuite în trailerul No Time To Die, lansat ieri. Ambele ar putea fi ultimele pentru James Bond-ul lui Daniel Craig, după ce actorul a confirmat că nu va mai juca personajul 007.

Așa că urmăriți-l cu respectul cuvenit și bucurați-vă de cursă. Clipul de două minute și jumătate bifează toate punctele: arme, gadgeturi, romantism, rivalitate și o privire rapidă la un nou personaj negativ, interpretat de câștigătorul Oscarului pentru Bohemian Rhapsody, Rami Malek.

Trailer No Time To Die

“Istoria nu este blândă cu oamenii care fac pe Dumnezeu”, îl avertizează Bond pe Safin (Malek).

Un moment amuzant reflectă, probabil fără să vrea, relația lui Craig cu rolul. Un oficial îi cere numele, iar superspionul britanic îi răspunde: „Bond”. Apoi, văzând că va trebui să-și spună numele complet, așa cum a făcut-o de mai multe ori înainte, adaugă plictisit: „James Bond”.

Spionul elegant, interpretat de Craig este rechemat la datorie pentru a salva un om de știință răpit, în cel de-al cincilea și ultimul film Bond al actorului. Să sperăm că se va retrage cu stil.

No Time To Die va avea premiera pe ecranele din Romania, în aprilie.

Articol apărut în Huffpost.

Citește și despre primul afiș al filmului.