Victimă a unei înscenări pentru că ar fi furat o listă a agenților secreți din întreaga lume, spionul super-suav, acum fugar, Lance Sterling (Will Smith), îi cere ajutorul lui Walter Beckett (Tom Holland), tânărul idealist, expert în tehnologie, pe care îl concediase nu de mult timp. Și daca asta nu era de ajuns, lucrurile se complică atunci când unul dintre gadgeturile lui Walter îl transformă pe Lance într-un porumbel, iar perechea neobișnuită trebuie să colaboreze pentru a salva serviciul secret de o dronă criminală.

Will Smith, Tom Holland, Spioni deghizați, Spies in Disguise
Spioni deghizați, Spies in Disguise

Spioni deghizați (Spies in Disguise) este pe tot parcursul agreabil, chiar dacă nu este decât pe alocuri inovator. Inspirat de fermecătorul scurt metraj al lui Lucas Martell din 2009 Pigeon: Impossible – un porumbel rămâne blocat în servieta plină de gadgeturi a unui agent secret – filmul regizorilor debutanți Nick Bruno și Troy Quane istorisește o poveste diferită cu elementelepăsări și spionaj, combinând parodia Bondiană, comedia schimbului de trupuri și legătura de prietenie dintre persoane cu personalități diferite. În tradiția plină de culoare, dar ușor fadă a studioului Blue Sky (Ice Age, Rio), Spioni deghizați este amuzant, dar nu se achită de promisiunea premisei de la care a pornit.

Așa cum te-ai aștepta, Spioni deghizați apelează la fiecare clișeu 007 / MI-6 imaginabil, de la o misiune pre-generic, în care Lance se confruntă cu o versiune a lui Crazy 88 din Kill Bill, la o secvență-titulară bombastică în stilul anilor ’70, un MacGuffin (o listă a locației agenților secreți, care a pus în mișcare, în mod similar, intriga din Skyfall), baze subterane (sediul central al lui Lance este ascuns sub fântâna din fața Monumentului Lincoln), globe-trotting (Japonia, Mexic, Veneția) și un personaj infam cu un membru protetic (Killian – Ben Mendelsohn are o mână-gheară). Diferența constă în gadget-urile care ne prezintă dispozitivele lui Walter mai degrabă ca instrumente de pace, decât arme de război. N-o să-l vedeți prea curând pe Daniel Craig dezlănțuind Kitty Glitter, care-i scoate din luptă pe dușmani prin puterea liniștitoare a sclipiciului și a pisoilor.

Povestea se derulează cu ușurință – pe lângă faptul că este o pasăre, Lance este urmărit de agenții de la Afaceri Interne (conduși de Marcy – Rashida Jones), care își închipuie că este în posesia listei lipsă – dar nu impregnează acțiunea cu umor inteligent (gaguri familiare despre Nickelback) sau inovație adevărată: să fii azvârlit cu încetinitorul în interiorul unei mașini care se dă peste cap (pe ritmurile melodiei lui The Carpenters – Close To You) este un efect comic fumat de-acum. Scenele, inclusiv interogarea unui traficant de arme într-un hotel din Mexic sau evitarea dronelor în Veneția, funcționează destul de bine, dar nu te entuziasmează. Filmul conține, de asemenea, o mulțime de materiale tematice concurente. Este un film despre acceptarea laturii ciudate din noi (povestea lui Walter)? Sau despre deprinderea lucrului în echipă (defectul lui Lance)? Filmul nu armonizează ideile disparate.

Cu toate acestea, ne vom distra de minune cu micuțul agent aviar care se zbate într-o lume mare (urmăriți-l cum încearcă să se urce în mașina lui, ultimul răcnet în materie de tehnologie). Printre punctele forte ale filmului menționam: chimia dintre personaje, bazată din plin pe tupeul cool al lui Smith și exuberanța nedumerită a lui Holland, registrul lingvistic (acesta ar putea fi primul film de animație care a folosit „millennial” ca insultă) și există ceva revigorant în legătură cu un film de acțiune pentru copii construit pe baza ideilor progresiste de pacifism, mediere și firimituri de pâine fără gluten. Nu trebuie decât să ridicăm coeficientul de glume de calitate pentru „Spioni deghizați 2: No Time To Fly”.

Mai bun în concepție decât în execuție, Spioni deghizați nu exploatează la maximul ideea genială “James Bond este un porumbel”. Rezultatul este amuzant atâta timp cât durează filmul, dar nu se întipărește adânc în memoria noastră.

NTr: MacGuffin este un obiect, eveniment sau personaj dintr-un scenariu care nu are importanță intrinsecă, dar pune acțiunea în mișcare.

Articol de Ian Freer, apărut în Empire, pe data de 17 decembrie 2019