Topul revistei TIME, alcatuit de Stephanie Zacharek

În fiecare an, auzim de la un coleg sau o cunoștință: „N-a fost un an foarte bun pentru filme”. La care răspund, invariabil: „A fost un an minunat pentru filme!” Vor fi întotdeauna filme grozave, pentru că încă există cineaști care înțeleg să profite la maximum de peliculă. Modul în care filmele ajung la noi este o problemă mai mare ca niciodată: mai exact, cât efort suntem cei mai mulți dintre noi dispuși să depunem pentru a vedea un film pe marele ecran, pânza în care cineaștii, care își iau în serios arta, continuă să creadă… și pentru care vor să lucreze? Vom trăi și vom vedea. Însă, deocamdată, iată 10 filme – plus câteva mențiuni onorabile – care ne amintesc cum arată filmele la superlativ.

Scarlett Johansson, Eddie Murphy, Brad Pitt, Saoirse Ronan
Scarlett Johansson, Eddie Murphy, Brad Pitt, Saoirse Ronan

10.  Hustlers: Striptease pe Wall Street

Două dansatoare exotice (Constance Wu și Jennifer Lopez), ambele mame singure care trebuie să-și întrețină familiile după criza economică din 2008, pun la cale o schemă extrem de ilegală pentru a-i ușura de bani pe afaceriștii de pe Wall Street. Striptease pe Wall Street (Hustlers), filmul regizoarei Lorene Scafaria, este plin de viață și amuzant, și ne amintește că, adesea, femeile – și copiii lor – suferă cel mai mult atunci când un sistem economic condus în mare parte de bărbați se prăbușește. Atunci când viața este dură, cei duri dau din… coate.

9. O zi minunată în cartier (A Beautiful Day in the Neighborhood)

Lungmetrajul frumos realizat al lui Marielle Heller, nu este un film biografic despre celebrul animator TV Fred Rogers. În schimb, îi pune ideile în practică, spunând povestea unei prietenii improbabile între domnul Rogers (Tom Hanks) și un jurnalist acru (Matthew Rhys) măcinat de accese de furie pe care nu le poate controla. Rogers era întruchiparea amabilității, dar filmul lui Heller îi evidențiază un alt principiu: trebuie să ne acordăm permisiunea de a simți totul pentru a ne împăca cu lucrurile care amenință să ne distrugă.

8. Numele meu e Dolemite  (Dolemite Is My Name)

Eddie Murphy joacă rolul lui Rudy Ray Moore, artistul din viața reală, care a finanțat și a jucat într-un film cu un buget ultra-scăzut din 1975 – despre un șmecheraș strident pe nume Dolemite – care a devenit atât un hit cât și subiect de legendă. Regizat de Craig Brewer, acest film este despre ambiția de a reuși în viață în ciuda tuturor obstacolelor.  Este, de asemenea, bucurie pură și, așa cum ți-ar spune însuși Dolemite, nu dai cu piciorul la așa ceva.

7. La cuțite (Knives Out)

Filmul whodunit al scenaristului-regizor Rian Johnson – despre o familie care dispută testamentul unui scriitor excentric de romane polițiste – este atât de frumos făcut, încât îl parcurgi pe nerăsuflate. Ana de Armas joacă minunat rolul tinerei – o asistentă medicală care se întâmplă, de asemenea, să fie imigrantă – care se află în centrul acțiunii. Acest film superb realizat este foarte antrenant, dar este, de asemenea, perfect plasat în epoca noastră. Ne ucidem unul pe altul, dar cu ceva care este opusul blândeții.

6. Parazit (Parasite)

Comedia neagră /thriller a regizorului coreean Bong Joon Ho, despre o familie săracă care își croiește drum în casa unor oameni înstăriți, explorează cu artă resentimentele dintre cei avuți și nevoiași. Umanitatea sa profundă este izbitoare: atât escrocii, cât și escrocații ne câștigă simpatia. Parazit este răspunsul vremurilor de azi la faimoasa replică a cineastului Jean Renoir: „Partea cea mai îngrozitoare a vieții este că toată lumea are motivele ei”.

5. Fiicele doctorului March (Little Women)

Adaptarea Gretei Gerwig, proaspătă, plină de viață a romanului Louisei May Alcott scris acum 150 de ani, dar atât de actual, – cu Saoirse Ronan în rolul ambițioasei și înflăcăratei Jo March – captează starea de spirit și căldura cărții. De asemenea, exprimă clar motivul pentru care ideile lui Alcott încă prind la public: știa cum este să tânjești după ceva mai mult, chiar și atunci când nu știi exact ce-i acest mai mult.

4. Poveste despre căsnicie (Marriage Story)

Adam Driver și Scarlett Johansson, ambii uimitori, joacă rolul unui cuplu căsătorit în prag de divorț. Spre groaza lor, și a noastră, despărțirea, la început amiabilă, crește într-un monstru pe care habar n-aveau că ar fi capabili să-l creeze. Acesta-i filmul cel mai epuizant emoțional al lui Noah Baumbach, o confirmare a faptului că compromisurile nu sunt niște bătăi de cap neînsemnate care ne afectează viața; sunt lucrurile pe care aceasta se sprijină.

3. A fost odată… la Hollywood (Once Upon a Time…in Hollywood)

Quentin Tarantino născocește o fantezie în care Sharon Tate – actrița ucisă de acoliții lui Manson, în 1969 – capătă un final mult mai fericit. Margot Robbie o interpretează pe Tate într-un rol mic, dar proeminent; ea întruchipează spiritul Hollywoodului de la sfârșitul anilor 1960, în care un actor răsuflat (Leonardo DiCaprio) și dublura și amicul său (Brad Pitt) se străduiesc să-și găsească locul. Aceasta este cel mai sensibil film a lui Tarantino, plin de tandrețe pentru un Hollywood pierdut și o eră apusă a industriei filmului.

2. Irlandezul: Asasinul mafiei (The Irishman)

Lumea nu are nevoie de încă un film cu gangsteri, nici măcar unul regizat de Martin Scorsese. Așa ai fi putut gândi înainte să vezi Irlandezul: Asasinul mafiei. Saga de 3 ore și jumătate a lui Scorsese se bazează pe povestea reală a mafiotului Frank Sheeran (interpretat superb de Robert De Niro), care susține că l-ar fi ucis pe Jimmy Hoffa (un minunat Al Pacino), liderul sindicatului camionagiilor de odinioară, care a dispărut în 1975. Pentru aproximativ două treimi, Irlandezul: Asasinul mafiei este extrem antrenant. Apoi trece la ceva mult mai complex. Este o epopee mafiotă melancolică.

1. Durere și glorie (Dolor y gloria)

În viață avem un timp limitat să facem tot ceea ce dorim și trebuie să facem. În Durere și glorie, de Pedro Almódovar, Antonio Banderas ne oferă performanța carierei în rolul cineastului Salvador Mallo, de 60 de ani – un alter-ego, mai mult sau mai puțin, al lui Almódovar – care suferă fizic atât de mult, încât nu este sigur că va mai lucra din nou. Mai mult decât atât, suferința lui este atât de intensă încât nici nu-i mai pasă; în loc de viață după moarte, el se mulțumește cu moartea înainte de moarte, o retragere prematură care este o trădare nu doar a talentului său, ci a timpului care i-a mai rămas pe pământ. Dar o proiecție aniversară a unuia dintre filmele sale mai vechi declanșează un lanț de evenimente care schimbă totul: o dragoste pierdută reapare ca și cum s-ar fi întruchipat dintr-un vis, și alte părți din trecutul său – în special amintirile mamei sale, interpretată de o Penelope Cruz radiantă – se reasamblează într-un monolog interior vesel, obsedant, care cere să fie explorat vizual, prin arta sa. Durere și glorie ar putea fi cel mai înflăcărat și emoționant film al lui Almódovar, o panoramă a culorilor vibrante dintr-o cutie de creioane colorate și emoții și mai intense – și un imn dedicat acelui ceva, oricare ar fi acesta, care ne propulsează pe oricare dintre noi, în anii, lunile sau zilele pe care le avem, înainte ca trupurile noastre să ne trădeze.

Mențiuni onorabile:

Céline Sciamma – Portretul unei femei în flăcări (Portrait de la jeune fille en feu); Harmony Korine – Regele plajei (The Beach Bum); James Gray – Ad Astra; Olivia Wilde – Examen de (i)maturitate (Booksmart); Steven Bognar și Julia Reichert – American Factory; Cristina Gallego și Ciro Guerra – Păsări călătoare (Pájaros de verano)Sam Mendes – 1917; Sebastián Lelio – Gloria Bell; Edward Norton – Motherless Brooklyn.