Data trecută când studioul Universal a încercat să-și reinventeze seria de monștri clasici, a apărut Mumia (The Mummy) în 2017, cu Tom Cruise, care probabil și-ar fi dorit ca fața lui să fie acoperită de bandaje pentru a-și ascunde participarea. Dar nu vă grăbiți să preziceți eșecul reluării seriei „Dark Universe” a studioului. Omul invizibil (The Invisible Man) al lui Leigh Whannell este un joc de-a șoarecele și pisica înfricoșător care ne trezește temerile cele mai profunde – teama de lucrurile pe care nu le putem vedea. Scenaristul-regizor australian a co-creat francizele Puzzle mortal (Saw) și Insidious cu James Wan și ne-a dovedit că este un regizor talentat cu Upgrade (2018), un thriller futurist, care depășește granițele genului. Nu recurge la violența sadică pentru a actualiza celebra poveste a lui H.G. Wells, despre un om de știință avid de putere care inventează o metodă de a fi invizibil. Whannell și Co. urmăresc o idee mult mai înspăimântătoare – și anume, masculinitatea toxică. În tandem cu maestrul genului horror, Jason Blum, fondatorul companiei de producție Blumhouse (Get Out, Split, Paranormal Activity), Whannell reînnoiește povestea schimbând punctul de vedere. Îi dă toată puterea unei femei în pericol.
Filmul începe prin reducerea personajului care dă titlul – bogatul inovator în domeniul opticii, Adrian Griffin (Oliver Jackson-Cohen) – la rol secundar. Centrul atenției se mută pe Cecilia Kass (Elisabeth Moss), o arhitectă din San Francisco care, fără să vrea, devine partenera de viață / prizoniera lui Adrian și obiectul abuzului său pervers, manipulator. Adrian decide cum pășește, vorbește și se îmbracă Cecilia. Neascultarea vine cu amenințări cu moartea. Nu e de mirare că Cecilia plănuiește o evadare din casa de pe malul mării a lui Adrian. Cu ajutorul surorii sale, Emily (Harriet Dyer), Cecilia, înspăimântată de moarte, găsește adăpost în casa modestă a unui prieten polițist – James (Aldis Hodge), care locuiește împreună cu fiica, Sydney (Storm Reid). Apoi vine vestea: Adrian, probabil deprimat de plecarea Ceciliei, s-a sinucis. În plus, i-a lăsat fostei iubite-captive suma de 5 milioane de dolari din totalul averii.
Dar chiar a murit cu adevărat? O vreme, atât Cecilia, cât și publicul sunt lăsați să se frământe cu această întrebare, deși fratele lui Adrian, Tom (Michael Dorman), are o urnă cu cenușa savantului. Efectele secundare ale relației toxice se fac simțite; Cecilia începe să vadă lucruri care poate nu există. Este totul în mintea ei? Sau Adrian a găsit o modalitate de a o chinui pe Cecilia cu invenția sa cea mai deșteaptă: o mașinărie optică care îi permite să se ascundă sub nasul tuturor? Pentru ca un film să transmită o groază condimentată cu profunzimi psihologice, care să-ți înghețe sângele în vine și să-ți facă inima să-ți sară din piept, are nevoie de virtuozitate în fiecare departament. Și asta obține Whannell de la directorul de imagine Stefan Duscio (Upgrade), designerul de producție Alex Holmes (Omul negru – The Babadook) și compozitorul Benjamin Wallfisch (Vânătorul de recompense 2049 – Blade Runner 2049).
Dar Omul Invizibil este remarcabil datorită talentului și ingeniozității neobișnuite ale lui Moss. Actrița este excepțională; sugerează loviturile emoționale pe care le-a îndurat Cecilia și voința de nestrămutat necesară pentru a ține piept forțelor pe care nu le poate controla. De neuitat în Mad Men, câștigătoare a unui Emmy pentru Povestea slujitoarei (The Handmaid’s Tale) și superbă în filme atât de diferite precum Pătratul (The Square) și Her Smell, Moss se ridică la înălțimea oricărei provocări, oferind o interpretare electrizantă în rolul unei femeie încolțite. La fel ca Lupita Nyong (Noi – Us), Toni Collette (Moștenire diabolică – Hereditary) și Florence Pugh (Midsommar), actrița pătrunde atât de adânc în condiția umană, încât interpretarea ei curajoasă depășește limitele genului horror. Ea refuză să o reducă pe Cecilia la clișee – fie de isterie feminină, fie de înger răzbunător.
N-ar fi corect să dezvăluim surprizele pe care Moss și Whannell ni le rezervă. Nu spunem decât că această poveste a unei femei care trebuie să fie ascultată și crezută este la fel de oportună ca Harvey Weinstein în cătușe. Whannell a atins o temă care rezonează puternic: faptul că cicatricile invizibile din mintea unei femei abuzate rămân mult timp după ce rănile fizice s-au vindecat. Bagajul subtextual face ca filmul să se întindă puțin peste două ore, uneori greoi, mai ales atunci când deviază în șocuri specifice genului. Dar când violența vine brusc, adesea sângeroasă și cruntă, martorii atestă ceea ce pot vedea, nu ceea ce nu pot. Așa cum Invasion of the Body Snatchers (1954), un punct de referință al genului horror, vede duplicatele insensibile ale oamenilor drept simbol al conformității cu paranoia anticomunistă, Omul invizibil (2020) vede flagelul ignorării violenței în familie și nevoia de emancipare a femeilor. Universul întunecat al Omului invizibil nu are nevoie de monștri pentru a ne ține treji nopțile. Teroarea provine dintr-o lume care arată exact ca a noastră.
Peter Travers, Rolling Stone, 25 februarie
Film Serial 