Coronavirus, daca ne interzici să mergem la cinema, nu faci decât să ne întețești dorința

S-a dus vremea cinematografelor? Editorialistul Variety, Owen Gleiberman este de părere că nu.

Celor care lucrează în industria cinematografică, coronavirusul trebuie să li se pară ca un cutremur – o perturbare pe fondul unei tulburări. Deja ne afectează obiceiul nostru, al tuturor de a merge la cinema. Anularea festivalurilor de film, în frunte cu South by Southwest (SXSW), a fost primul semn. (Deja se zvonește că festivalul de la Cannes, care se agață de un fir de pai, va fi următorul festival important care va fi anulat.) Și noile filme hollywoodiene cu buget mare, care s-au trezit cu lansarea de primăvară anulată, au fost amânate pentru o dată care încă nu a fost hotărâtă – Nu e vreme de murit (No Time to Die), Mulan, Fără zgomot II (A Quiet Place Part II), iar cel de-al nouălea film Fast and Furious – F9 , amânat un an întreg – sunt doar primele dintre piesele de domino care au început să cadă. Disney, apoi Universal, au anunțat săptămâna trecută că vor opri producția tuturor filmelor de lungmetraj, iar alte studiouri vor urma cu siguranță.

Chiar mai semnificativă, poate, este întrebarea care se profilează în fundal: în următoarele trei luni, șase luni, douăsprezece luni, cum va fi afectat de coronavirus, simplul act esențial al ieșirii la cinema pentru a vedea un film? Cinematograful, desigur, prin definiție presupune adunarea unor grupuri mari de oameni într-un spațiu închis. Iar mersul la cinema s-a diminuat rapid sau chiar a încetat cu totul.

Toate acestea au sosit, desigur, în tandem cu cutremurul în mijlocul căruia era, deja, industria divertismentului: cea mai convulsivă schimbare de paradigmă în consumul și distribuția de filme de la inventarea casetelor video. Istoria acelei tehnologii învechite acum, ar putea sugera că revoluția streaming-ului nu trebuie să fie o revoluție de care să ne temem. Vizionarea filmelor acasă este noua normalitate încă din 1982. Totuși, nu este vorba doar despre obiceiuri; este vorba despre evoluția perspectivei și de noi atitudini care schimbă regulile jocului. Începuturile vizionării filmelor de acasă, pe casete video sau la HBO, nu au evoluat niciodată în genul de ideologie sedentară, fundamentalistă, care spune: „Vizionarea acasă este tot de ce ai nevoie!” Iar acesta este, din ce în ce mai mult, mesajul pe care-l primim astăzi.

Înțelepciunea convențională spune: Într-o societate care va fi organizată, o perioadă, ținând cont de distanțarea socială și în care o mulțime de oameni vor fi în carantină (marea necunoscută este cât de mare va fi această mulțime), tendința de a viziona filme acasă tocmai a fost înaintată în grad de la o simplă dorință, la necesitate imperativă. Și, având în vedere că întrebarea care s-a pus în ultimul an este: „Au viitor cinematografele? Sau deja este lumea Netflix-ului, iar noi doar trăim în ea?”, virusul se împletește acum perfect cu această problemă tăioasă. Tentația de a considera coronavirusul drept karma poate fi nedreaptă, dar este doar uman să gândim așa; Iar unii membri ai industriei divertismentului ar putea-o considera ca brânciul suprem spre ceea ce se întâmplase deja: tendința de a privi buncărul de acasă drept un înlocuitor al cinematografului. Dacă se produce această schimbare, istoria ar putea foarte bine să consemneze  coronavirusul drept evenimentul accidental care a cristalizat schimbarea.

Dar am conturat scenariul acesta doar pentru a spune cât de mult cred că este inexact. Nu vreau ca cinematografele să dispară și, în ciuda previziunilor pesimiste în vogă, nu cred, nici măcar o clipă, că vor dispărea. Dar etosul vizionarii de acasă stimulat de cine știe câte luni de coronavirus, în afară de a da o amploare evidentă serviciilor de streaming, s-ar putea transforma, oare, într-o previzualizare a lumii care urmează?

Cred că s-ar putea dovedi exact contrariul. O vreme, coronavirusul va ține filmele departe de noi – filmele pe care publicul dorește foarte mult să le vadă. Este trist să ne uităm la calendarul actualizat al lansărilor și să remarcăm că nu este programat nici un film important de la Hollywood, pentru a doua jumătate a lunii martie. Ați putea numi aceasta microcosmul timpuriu al peisajului cinematografic care este brusc asediat. Pentru o vreme, cinematograful s-ar putea transforma într-un loc… fără zgomot.

Totuși, nimic din toate acestea nu sunt mărturii ale unei culturi a filmului în declin. Dimpotrivă, faptul că unele filmele majore au fost retrase din calendar, și este posibil să urmeze și altele, este o dovadă a importanței acestor filme. Nimeni nu ia in discuție streaming-ul Fără zgomot II (A Quiet Place Part II) – și acesta este un exemplu perfect, deoarece într-un film de groază în care nuanțele sunetului (și absența discretă a acestuia) sunt totul, bineînțeles că vrei să-l vezi într-un cinematograf. Și bineînțeles că vrei să vezi Mulan într-un cinematograf, astfel încât să împărtășești cu cei din sală, forța deplină a mitologiei unei fete curajoase. Și, fără îndoială, vrei să vezi Tenet, Nu e vreme de murit (No Time to Die) și F9 într-un cinematograf, pentru că… ei bine, mai trebuie să vă explic de ce? Unele experiențe cinematografice sunt menite să fie grandioase.

O perioadă, totuși, nu vom reuși să le vedem la cinema, pentru că acum este momentul să stăm acasă. Festivaluri, blockbustere, drame pentru adulți – o mulțime de impulsuri cinefile vor fi anulate, amânate, suprimate. Dar asta nu înseamnă că vor dispărea. Coronavirusul nu este o criză a artei – este o criză umană, cu vieți în joc. Dar, dacă se dovedește că nu doar va atinge, ci va influența relația noastră cu filmele, prezic că se va întâmpla într-o manieră mai puțin cataclismică decât v-ați aștepta. Dacă ne luați filmele, asta nu poate decât să ne stârnească dorința ca ele să se întoarcă în forță.