Marlee Matlin găsește (și se îmbracă cu) fosta ei rochie de la Oscars, în timpul carantinei pentru coronavirus

Marlee Matlin
Marlee Matlin

Actrița laureată a premiului Oscar, Marlee Matlin – care a devenit prima actriță surdă care a câștigat Oscarul pentru Cea mai bună actriță – a profitat de timpul de auto-izolare din cauza pandemiei de coronavirus, pentru a face ordine în dulap și a găsi (și a poza pentru o fotografie cu) rochia pe care a purtat-o la Oscarurile din 1987.

“Simt că o iau razna, dar ce altceva să fac? Cel puțin rochia încă îmi vine – 33 de ani mai târziu!” a scris actrița de 54 de ani, sâmbătă, pe Instagram, alături de o fotografie cu ea ținând Oscarul, îmbrăcată cu rochia de culoarea lavandei, pe care a purtat-o inițial la acceptarea statuetei în Pavilionul Dorothy Chandler. (Entertainment Weekly)

Gwyneth Paltrow poartă o mască la cumpărături

Gwyneth Paltrow ia în serios pandemia de coronavirus și speră că așa face toată lumea.

În weekend, actrița a purtat o mască pe față și mănuși când a dat o fugă la Piața Fermierilor locali din Los Angeles. De asemenea, i-a pomenit pe cei care nu respectă liniile directoare de izolare socială, și care au fost o mare problemă în California, peste week-end.

În timp ce Paltrow și soțul Brad Falchuk și-au luat toate măsurile de siguranță în timp ce au făcut cumpărături, au remarcat că alții n-au procedat la fel. (Yahoo! Entertainment)

Robert De Niro avertizează „Sunt cu ochii pe voi!” în noul anunț public menit să încurajeze populația să stea acasă

Robert De Niro dorește să iei în serios statul în casă.

Actorul a intrat în pielea personajului din filmul Un socru de coșmar (Meet the Parents) – un fost agent CIA care-l intimidează pe prietenul fiicei sale, interpretat de Ben Stiller – într-un nou anunț de interes public legat de coronavirus. Videoclipul de 24 de secunde este unul din mai multe videoclipuri în care apar vedete, pe care biroul guvernatorului din New York, Andrew Cuomo, le-a lansat pentru a încerca să-i convingă pe cetățenii din New York să rămână acasă și să împiedice răspândirea virusului.

Robert De Niro

Într-alt videoclip, Danny DeVito, actorul din Arunc-o pe mama din tren (Throw Momma from the Train), n-a îndulcit deloc pastila.

„Vreau să zic, ne-am făcut cu acest virus, această pandemie și, știți, tinerii pot să se molipsească și îl pot transmite persoanelor în vârstă și din una în alta… s-a zis cu mine!” a spus actorul în vârstă de 75 de ani. (Yahoo! Entertainment)

Danny DeVito

Netflix achiziționează noul film al lui Kumail Nanjiani, după ce a fost scos din cinematografe

Comedia Porumbeii (The Lovebirds), în care îl vedem pe actorul din Eternals Nanjiani, alături de Issa Rae (Șefa a intrat la apăLittle), a fost inițial programată să fie lansată pe 3 aprilie, dar s-a revenit la hotărâre din cauza îngrijorării tot mai mari față de COVID-19.

În Porumbeii, regizat de Michael Showalter, cei doi actori joacă un cuplu pe punctul de a se despărți, dar atunci când se trezesc implicați accidental într-o crimă bizară, trebuie să colaboreze pentru a rezolva cazul și a se reabilita.

Data lansării la Netfix urmează să fie anunțată. (Digital Spy)

Terrence McNally a murit din cauza complicațiilor generate de COVID-19

Dramaturgul câștigător al premiului Tony, ale cărui spectacole includ Ragtime, The Full Monty și multe altele, a murit pe 24 martie, la Spitalul Memorial Sarasota din Sarasota, Fla., a declarat purtătorul său de cuvânt, Matt Polk. În afară de infecția cu coronavirus, McNally, în vârstă de 81 de ani, avea cancer pulmonar în remisiune și o boala pulmonară cronică.