Designerul Sam Perry ne oferă o vizionare în premieră a ținutelor viitoare ale personajului și face aluzii la haosul pe care-l va provoca în timp ce le poartă.

Jodie Comer, Obsesia Evei, Killing Eve, Sezon 3, episod 2 - Photo Credit: Des Willie/BBCA
Jodie Comer, Obsesia Evei, Killing Eve, Sezon 3, episod 2 – Photo Credit: Des Willie/BBCA

Villanelle din Obsesia Evei (Killing Eve) nu este doar un asasin creativ, cu un simț al umorului pervers. Este și criminala cea mai bine îmbrăcată din televiziune. De-a lungul a două sezoane și un al treilea în curs de desfășurare la HBO, actrița Jodie Comer a apărut în zeci de deghizări absurde și ținute excepționale. Câți dintre noi n-au apăsat pe butonul pause pentru a admira acea piesă delicată semnată Molly Goddard, aproape de sfârșitul sezonului 1? Sau am luat în considerare investiția în pijamale pop-art după premiera celui de-al doilea sezon? Indiferent dacă plănuiește cu calm un hit sau se plimbă prin noul său apartament opulent, Villanelle se îmbracă întotdeauna mortal.

“Villanelle poate trece de la a fi puternică la vulnerabilă la dezaxată în doar câteva costume”, spune Perry. Sau, uneori, toate stările într-unul singur.

Perry a preluat ștafeta costumelor din Obsesia Evei de la cei doi designeri precedenți ai seriei, continuând consacrata dragoste ludică pentru modă a lui Villanelle. „Am vrut să-i dezvălui călătoria emoțională prin ținute”, povestește Perry. „Dar, de asemenea, să le reamintesc telespectatorilor că este o tânără căreia îi place moda”, iar, prin natura meseriei, obține orice fel de ținută dorește. Am aruncat o privire asupra a ceea ce urmează în acest sezon pentru Villanelle și am auzit de la Perry câte ceva despre ce a inspirat unele din ținutele uluitoare ale criminalei.

Jodie Comer, Obsesia Evei, Killing Eve, Sezon 3 - Photo Credit: Des Willie/BBCA
Jodie Comer, Obsesia Evei, Killing Eve, Photo Credit: Des Willie/BBCA

Poate că cea mai colorată costumație apare în episodul 2, când Villanelle se prezintă la o petrecere pentru copii îmbrăcată ca un clovn (așa cum probabil ați ghicit, unii dintre ei vor rămâne marcați pe viață din cauza modului în care ea se comportă). „Am dorit foarte mult ca ținuta de clovn al lui Villanelle să aibă un element nostim, precum și stil”, spune Perry. „În același timp, trebuia să-i sperie pe copii.” Perry spune că rezultatul final a fost obținut printr-o colaborare strânsă cu designerul de machiaj Juliette Tomes. „Villanelle depune mult efort pentru a-și alege cele mai potrivite costume ”de ucis”, spune Perry. Hainele sunt o parte importantă a meseriei sale, iar în acest sezon, în special, Villanelle se va da peste cap să demonstreze că este o profesionistă adevărată. În același timp, „de vreme ce are un stil înnăscut, nu se poate abține să nu adauge mici detalii suplimentare” chiar și atunci când se deghizează pentru un hit, spune Perry.

DoubleJ dress, Golden Goose boots, and Dragon Diffusion bag. DES WILLIE/BBCA
DoubleJ dress, Golden Goose boots, and Dragon Diffusion bag.  DES WILLIE/BBCA

Barcelona îi servește lui Villanelle ca reședință în acest sezon, unde angajatorul ei infam, cunoscut sub numele de Twelve, o cazează într-un apartament spațios, de modă veche. “Stilul lui Villanelle este influențat foarte mult de locurile în care călătorește, dar nu se îmbracă niciodată doar pentru a se integra”, explică Perry. „Îi place să fie extravagantă și imprevizibilă în alegerile sale.” Pe străzile din Barcelona și în interiorul apartamentului ei, Villanelle favorizează imprimeuri îndrăznețe, adesea florale. „Am vrut să evoc căldura toridă în ținutele ei de la Barcelona”, povestește Perry. „De asemenea, orașul mi-a oferit o ocazie grozavă să folosesc imprimeuri și culori vii pentru rochiile ei.” Acestea includ o rochie maxi, cu mânecă lungă, à la The Vampire’s Wife, despre care Perry sugerează că are un strop de Flamenco în volanele sale și o rochie mini DoubleJ cu un imprimeu vintage, inspirat de anii ’60.

Olivia von Halle silk pajamas. DES WILLIE/BBCA
Olivia von Halle silk pajamas.  DES WILLIE/BBCA

Prin natura meseriei de asasin de elită, Villanelle este expertă în a se pierde în decor. “Este un fel de cameleon”, spune Perry, inclusiv când personajul alunecă între siluetele convenționale masculine și cele feminine. Înainte de a-și părăsi mireasa naivă la petrecere, Villanelle era îmbrăcată într-un frac negru Comme des Garcon. Într-un episod viitor, se dedă la tot felul de răutăți într-un costum vărgat din trei piese. Perry descrie ținuta lejeră, androgină, drept ideea lui Vilannele de îmbrăcăminte casual, chiar dacă personajul seamănă cu un gangster de școală veche la datorie. „Ținutele ei au un element evident de disimulare, creând un personaj chiar și atunci când nu este în exercițiul funcțiunii”, spune Perry.

Suntem cel mai aproape s-o descoperim pe adevărata Villanelle în episodul 5, când se îmbarcă într-o călătorie de autodescoperire. „Ținuta pe care o poartă Villanelle atunci când se confruntă cu trecutul ei este o adevărată amestecătură de culori și imprimeuri discordante”, explică Perry. Șorțul pe care îl poartă pe deasupra, care are o inimă în partea centrală-față, a fost creat în ultima clipă dintr-o fustă veche din anii 80, care aparținea unei persoane apropiate de Villanelle, povestește Perry. „Lui Jodie i-a plăcut ideea de a avea pentru scenă, ceva de la personajul respectiv, așa că, de fapt, șorțul a fost ideea ei”, spune designerul. „Ideea generală a ținutei este să arate un pic din haosul și nebunia cu care se confruntă in sinea ei.”

Paco Rabanne top, Sacai skirt, and an apron custom made from a vintage 1980s skirt. DES WILLIE /BBCAMERICA/ SID GENTLE
Paco Rabanne top, Sacai skirt, and an apron custom made from a vintage 1980s skirt.
 DES WILLIE/BBCAMERICA/SID GENTLE

Mai mult decât orice, Villanelle face ca viața de criminal în serie să pară cea mai elegantă slujbă de pe Pământ. Și pare să savureze partea haute couture a întregii situații. „Dar cred că este o plăcere trecătoare”, spune Perry despre mulțumirea pe care Villanelle o capătă prin modă. “Simte că merită lucruri frumoase pentru că a muncit atât de mult pentru ele. Dar posesiunile materiale pe care le lasă în urmă de fiecare dată când se mută într-un oraș nou nu umplu golul pe care îl simte în interior”, spune Perry. Așa cum se întâmplă în cazul oricărei povești de dragoste epice, aproape fatale, singurul lucru care o poate face să se simtă completă este Eve.

Articol apărut în InStyle