Interviu realizat de Emma Specter de la revista Vogue.
Trebuie să fie dificil să te faci remarcat într-un serial care are în rol principal pe cea mai atrăgătoare psihopată din lume, dar exact asta face Fiona Shaw din Obsesia Evei (Killing Eve): Mintea ei ascuțită și replicile seci i-au transformat personajul realist, direct – Carolyn Martens, șefa de birou MI6 pe relația cu Rusia, într-o adevărată favorită printre fanii serialului.
Shaw, în vârstă de 61 de ani, are o carieră istorică în filmul și teatrul britanic, dar nu lasă asta să-i influențeze comportamentul: când o abordez la telefon, își exprimă îngrijorarea că „nu poartă hainele cele mai elegante”, cum ar fi potrivit pentru un interviu cu revista Vogue. (O asigur repede că intervievatorul ei poartă un pulover vechi de zeci de ani.)
Shaw poate fi infinit mai caldă decât personajul ei din Obsesia Evei, dar au în comun o dexteritate a limbajului care le face captivant de ascultat; mai jos, găsiți interviul cu Fiona Shaw, în care discutăm totul, de la dragostea ei pentru grădinărit, la durerea cu care personajul ei se confruntă în cel de-al treilea sezon al serialului Obsesia Evei.
Unde petreceți perioada de carantină?
Sunt la mine acasă în Islington. Petrec mult timp în grădină; Am făcut o prăjitură. Fac lucruri pe care în mod normal nu am timp să le fac: pictez și citesc.
Ce citiți?
Cartea de eseuri a lui Zadie Smith Feel Free, de asemenea Divina Comedie a lui Dante, pentru că nu am citit-o până acum. De asemenea, mă uit la serialul TV Narcos, iar grădina îmi ocupă foarte mult timp.
Cum vă descurcați din punct de vedere emoțional?
Fluctuez între bucuria de calm și liniște și disperarea din cauza numărului de morți, care crește zilnic, și tristețea la auzul sirenei ambulanțelor, care sunt parcă desprinse dint-o operă: paradisul și apoi sunetul morții. Să fi obligat să stai acasă înseamnă că faci ceva ce faci foarte rar, dar admirația mea pentru medici, asistente și personalul auxiliar este supremă. Sper să nu le lipsească niciodată nimic în viață.
Durerea este o parte uriașă a drumului lui Carolyn în acest sezon. Cum funcționează asta pentru o persoană atât de închisă ca Carolyn?
Asta-i meseria mea, nu-i așa? Interpretarea lui Carolyn a avut întotdeauna un element de distanță și control și eleganță a minții. Este ca un samurai, îi poate învinge pe toți cu asta. Durerea este un cuțit în inimă, iar cineva mai integrat decât Carolyn ar putea să-i cedeze, dar Carolyn nu este construită așa. Așa că a fost o provocare să fiu fidelă personajului, precum și nivelului de durere pe care o simte în prezent. Cu toții simțim mâhnire și nimeni nu beneficiază de pe urma ei, dar este o parte profundă din ceea ce înseamnă să fim umani.
Cum v-ați pregătit ca actor să o treceți pe Carolyn prin acea durere?
Știam că va veni și eram foarte îngrijorată și nervoasă și știam că va încerca să evite acea durere. Oamenii nu își doresc durere, deoarece este un sentiment foarte incomod. Nu trebuie decât să te uiți la propria viață de familie pentru a descoperi durere și nu este o emoție cu care-i foarte confortabil să te confrunți. A fost destul de greu odată ce [moartea lui Kenny] a avut loc, pentru că este vorba despre televiziune, iar oamenii în doliu își permit rar să ajungă verse lacrimi de crocodil: petreci mult timp compensând și distrând oamenii. Acesta este unul dintre lucrurile grele când vine vorba despre durere: viața nu se oprește. Nici că ne-a trecut prin minte când am filmat acest sezon al serialului Obsesia Evei că atât de mulți oameni vor fi îndoliați în întreaga lume. Sper doar că, într-adevăr, serialul poate servi drept divertisment sau diversiune.
Ca întotdeauna, Carolyn are câteva replici cu adevărat incredibile în acest sezon. Aveți o replică favorită?
Acea replică despre șobolanul care bea dintr-o cutie de Coca parcă-i vine mănușă lui Carolyn, nu-i așa? Sau cea către Eve la raionul de lactate: „Ai putea să-l faci să creadă că aveți o aventură, atunci.” Nu mă refer neapărat la replici, ci mai mult le felul cum le spune. Carolyn este un personaj care aleargă până la un gard, se oprește, privește gardul, aleargă înapoi, se întoarce cu ceva, îl demontează și trece de el, iar eu întotdeauna demontez ceva, astfel încât lucrurile obișnuite par foarte ciudate.
Carolyn a fost căsătorită de mai multe ori și nu pare să fie foarte apropiată de copiii ei. Credeți că este posibil ca ea să se așeze la casa ei și să-i facă plăcere să trăiască o viață „normală”?
Carolyn nu zâmbește prea mult, nu este foarte obișnuită din punctul ăsta de vedere, dar niciodată n-am crezut despre ea că ar fi ciudată. Gândește și cred că asta probabil o face o persoană foarte sensibilă. Mi-a plăcut mult Sezonul 1, în care Carolyn pleacă în Rusia și se îndrăgostește de Rusia: Are această poftă fenomenală de viață și îmi place asta la ea. Este abilă și nu observă neapărat ce observă oamenii obișnuiți, dar o consider demnă de a fi iubită. Cred că ar putea trăi cu ușurință cu cineva care i-ar putea suporta orele de lucru și excentricitățile.