Elle Fanning este fantastică în această abordare cu umor negru a domniei perverse a Ecaterinei cea Mare și a soțului său abominabil, Petru.
La începutul noului serial-satiră de la HBO, Ecaterina (The Great), despre anii de început ai tinerei împărătese a Rusiei, Ecaterina cea Mare, soțul ei, Petru al III-lea, insistă: „Oamenii subestimează bucuria suferinței”. În general Ecaterina îl prezintă pe împăratul Petru drept un ratat, un bufon absolut, dar este de acord cu el în legătură cu această idee filozofică. Aproape toată bucuria din serial se regăsește în modul în care înfățișează durerea altora. Asta ne amintește de replica celebră a lui Mel Brooks: „Tragedie este atunci când mă tai la deget. Comedie este când cazi într-o gură de canal și mori.”
Creat de co-scenaristul filmului Favorita (The Favourite), Tony McNamara, Ecaterina se auto-etichetează drept „o poveste adevărată pe alocuri”. Anacronismele și inconsecvențele abundă, de la utilizarea periodică a idiomului actual și a muzicii moderne (aceasta din urmă însoțește genericul final al fiecărui episod) până la faptul că multe personaje din această poveste foarte rusă sunt interpretate de actori de culoare. De asemenea, toată lumea vorbește cu un accent englezesc, inclusiv Elle Fanning în rolul principal, deși asta este tipic pentru genul istoric; vezi și recentul serial de la HBO, Ecaterina cea Mare (Catherine the Great), cu Helen Mirren ca versiune mai în vârstă a personajului pe care-l abordează Fanning aici. McNamara nu se ostenește excesiv să prezinte faptele istorice ale perioadei și, adesea, ai senzația că este pe cale s-o ia pe urmele lui Ticăloși fără glorie (Inglourious Basterds) și să rescrie toată istoria Rusiei.
Ecaterina este în schimb preocupat să arate ce a determinat-o pe împărăteasa de origine germană să se îndrăgostească atât de tare de noua ei patrie, încât să simtă nevoia s-o salveze de soțul ei (interpretat de Nicholas Hoult). Și din punctul acesta de vedere, atât serialul, cât și actrița principală se ridică la înălțimea titlului (The Great – cea Mare).
Cele 10 ore pot fi greu de urmărit uneori, pentru că Petru este atât de îngrozitor – totuși nu suficient de monstruos pentru a deveni Petru cel Groaznic (Petru cel Mare a fost bunicul individului) – iar Ecaterina, pentru o lungă perioadă de timp, pare atât de neputincioasă. Într-un episod, el îi spune vesel: „Probabil că nu-ți amintești, dar cu o săptămână în urmă, ți-am împușcat ursul și te-am lovit.” La fel ca Ecaterina, îți amintești, firește, și vei fi șocat atât de amuzamentul tău, cât și de cele două acte în sine.
Probabil cel mai bine este să ne gândim la serial ca la un colaj de scene de un umor foarte negru. Unele dau rateu pentru că sunt profund inconfortabile să le urmărești, dar măcar acelea surprind ideea unei femei și a unei țări ținute ostatice de un idiot excesiv de sigur pe sine. (Sună familiar?) Iar scenele reușite sunt exploziv de amuzante tocmai pentru că lumea în care se află Ecaterina este necruțător de oribilă.
Hoult și McNamara îl prezintă inteligent pe Petru ca pe un copil supradimensionat și suprasensibil. (Ține scheletul complet îmbrăcat al mamei sale într-o vitrină din palat, căutând veșnic aprobarea ei chiar și după ce a murit.) Este dificil să stai în preajma lui și, totuși, există ceva aproape pervers de atrăgător la faptul că nu-și dă seama de cât de oribil este comportamentul său și cât de mult tânjește după aprobarea altora, deși are putere supremă. (Ca și Paulie Walnuts din Clanul Sopranos (The Sopranos), de fiecare dată când spune ceva cât de cât deștept, trebuie să repete iar și iar poanta, tuturor celor din încăpere, pentru a fi sigur că au auzit și că le-a plăcut.) Priviți personajul dintr-un unghi vag mai îndepărtat, sau schimbați actorul cu unul nu atât de eminamente simpatic, și Petru ar putea fi de neurmărit. În schimb, el funcționează atât ca motor comic, cât și ca ticălos numai bun de huiduit. (Și chiar cu Hoult, ai putea să simți nevoia să te ascunzi în spatele canapelei în timpul anumitor scene înfiorătoare, precum una în care Petru îi invită pe oaspeții de la cină să scoată globurile oculare din tigvele soldaților inamici.)
Ecaterina este personajul mai complicat, iar Elle Fanning este cu adevărat de urmărit în rol: naivă dar capabilă de calcule deliberate, pasională dar vulnerabilă, ridicolă dar înălțătoare și capabilă să facă ca scenele mai dramatice ale serialului să pară cu adevărat reale în toiul poznelor caricaturale din alte părți, în fiecare episod. Îi reușește fiecare scenă și este formidabilă în rol. Este o carte de vizită remarcabilă, pe măsură ce pătrunde în faza adultă a carierei sale actoricești.
Distribuția în rol secundar este de asemenea puternică: Sacha Dhawan, în rolul contelui Orlov, colaboratorul cu minte academică a lui Ecaterina, Phoebe Fox – Marial – o nobilă, redusă la statutul de servitoare sarcastică, Sebastian De Souza în rolul iubitului lui Ecaterina, Leo (ales de Petru pentru a se simți mai puțin vinovat de propriul său adulter), Adam Godley – mitropolitul înfumurat și Belinda Bromilow – Elisabeta, mătușa lui Peter, care ori este nebună ori a învățat să facă pe nebuna ca mecanism de apărare într-un loc în care epurările sângeroase sunt întotdeauna o posibilitate.
Totuși, cele mai tăioase glume ale serialului, adesea, implică recunoașterea de către femeile palatului a pericolul constant. Într-un episod, Ecaterina o întreabă pe Marial: „Ce-ai făcut în seara asta?” „Am evitat un viol. Tu?” răspunde Marial pe un ton degajat. „La fel”, îi spune Ecaterina. „Dacă inventează cineva vreodată ceva mai ușor de desfăcut decât nasturii, am încurcat-o.” (Lucrurile stau ceva mai bine pentru bărbați, dar nu cu mult, sub domnia lui Petru, care transformă, cumva, bărbieritul într-un act recurent de violență.)
Lui Petru îi place să exclame „Ura!” să-și ovaționeze propriile eforturi jalnice de guvernare. Până să ajungeți la finalul serialului Ecaterina, este posibil să exclamați și voi asta, probabil mai încrezători decât Petru.
Alan Sepinwall, Rolling Stone, 13 mai
Film Serial 