Diane Keaton poartă o ținută de distanțare socială  à la Annie Hall

De când au fost emise ordinele de izolare, stilul celebrităților s-a schimbat drastic. Trecerea la pantaloni de trening, adidași și părul despletit a fost ușor șocantă dacă erați obișnuiți să-i vedeți pe actorii sau modelele voastre preferate îmbrăcate ultimul răcnet. Atunci când toată lumea este filtrată prin prisma lucioasă a fotografiilor de pe Instagram și de la evenimentele mondene, poate fi greu să-ți dai seama cine este cu adevărat șic și cine are o întreagă echipă de stiliști.

Din fericire, unele staruri au un stil personal atât de distinctiv, încât strălucesc indiferent de situație. Caz în speță: Diane Keaton. Laureata Oscar în vârstă de 74 de ani și-a modificat insignifiant stilul din vremurile garderobei sale marca Ralph Lauren din filmul Annie Hall. Dragostea ei pentru costume, pălării și accesorii excentrice nu s-a schimbat mai deloc în cinci decenii, de ce ar trebui să se schimbe acum? Zărită în Brentwood, ieri, în timp ce ieșea la o plimbare, Keaton purta un costum în carouri, o pălărie și o mască asortată. (Vogue)

Diane Keaton

Bruce Willis și-a scos de la naftalină costumul din Armageddon

În timp ce se află în carantină în Idaho, din pricina pandemiei de coronavirus, actorul, în vârstă de 65 de ani, și-a scos de la naftalină costumul spațial  din Armageddon (1998).

„A spus că aceasta este „ținuta lui de salvare a lumii”, ne-a explicat fiica cea mare, Rumer Willis, care se află printre cei cu care este în carantină. „Chiar este costumul din Armageddon.”

Ea a adăugat: „Omul ăsta este o legendă.”

În fotografie, Willis a purtat costumul portocaliu cu adidași și o bandana de camuflaj peste figură.

Willis este în carantină cu familia sa extinsă, în Sun Valley, Idaho din martie. La început, a fost doar cu cele trei fiice ale sale adulte și fosta soție, Demi Moore. Soția actuală, Emma Heming Willis și cele două fiice pe care le au împreună, au venit si ele de atunci și formează un grup original de izolare socială. (Yahoo! Entertainment)