Noul thriller al lui Christopher Nolan, Tenet, ne promite mai multă acțiune și un mister propulsat de alterarea continuumului temporal, într-un nou trailer, anunță Variety.
Nu se cunosc prea multe despre film, care este primul regizat de Nolan de la Dunkirk, din 2017. În prim-plan este un grup de agenți secreți care se străduiesc să prevină un al treilea Război Mondial, iar arma lor secreta pare sa fie abilitatea de a controla timpul.
Filmul are acțiunea plasată în mai multe țări, iar în trailer vedem scene de acțiune majore, inclusiv un Boeing 747 care intră într-o clădire, rezultatul fiind un incendiu de proporții. O altă scenă complet nouă arată un schimb de focuri intens într-o sală de concert plină de oameni care păreau leșinați sau adormiți. Câteva personaje au menționat, de asemenea, salvarea „oamenilor din viitor care au nevoie de noi” și că vor trebui să „inverseze fluxul temporal”.
John David Washington joacă rolul protagonistului fără nume al filmului, în care mai apar Robert Pattinson, Elizabeth Debicki, Dimple Kapadia și colaboratorul frecvent al lui Nolan, Michael Caine. Kenneth Branagh, Aaron Taylor-Johnson, Clemence Poesy, Himesh Patel, Denzil Smith, Martin Donovan și Sean Avery completează distribuția.
Trailerul nu menționează data lansării din 17 iulie, dar Nolan a fost un susținător ardent al menținerii cinematografelor pe linia de plutire, în timpul pandemiei de coronavirus. Lipsa unei date și doar mesajul de „în curând în cinematografe” ne face să ne întrebăm dacă Nolan și Warner Bros. vor putea onora lansarea promisă.
Deocamdată sălile de cinema sunt închise, dar se fac eforturi pentru a le redeschide și pentru a-i primi pe amatorii de film în siguranță, în următoarele luni. Majoritatea altor blockbustere, precum Wonder Woman 1984, Black Widow, Mulan și Fast & Furious 9 și-au amânat premiera, însă până în această săptămână, când a dispărut data din materialele de marketing, Tenet a susținut constant lansarea inițială. Alte filme, cum ar fi cele ale companiei Disney: Hamilton, Scoob, The Lovebirds și Artemis Fowl, au ajuns la noi pe calea platformelor de streaming sau video la cerere, renunțând în totalitate la cinematografe.