Vechea gardă: Charlize Theron demarează o nouă franciză

Fosta blondă atomică Charlize Theron se transformă într-o brunetă nucleară pentru interpretarea lui Andromache Scythian (numiți-o pe scurt Andy), o războinică în viață de secole, care a obosit să lupte pentru dreptate în prezentul violent. Conform cărții de benzi desenate a scenaristului Greg Rucka, Andy conduce un grup unit de mercenari nemuritori, care-i include pe Booker (Matthias Schoenaerts), membru din 1817, și pe Joe (Marwan Kenzari) și Nicky (Luca Marinelli), un cuplu de gay îndrăgostiți lulea, încă de la cruciade. Deși cvartetul își vindecă rănile în câteva minute, durerea rămâne. Între timp, pușcașul marin Nile Freeman (Kiki Layne) este îngrozită când moare în luptă… și învie imediat, pentru a-l ucide pe individul care tocmai îi tăiase gâtul. Nile habar n-are de ce mai este printre cei vii. Andy, însă, recunoaște un tovarăș de luptă cu vindecare rapidă când vede unul. Și o recrutează rapid pe tânăra războinică.

Avem parte de multă expunere, dar Vechea gardă (The Old Guard) este acel gen de film de acțiune care vrea să dea naștere unei francize atât de tare, încât poți să-i miroși disperarea. Nu se știe încă dacă filmul are vitalitate pentru eventuale continuări, dar, cel puțin deocamdată, acest echivalent al unui blockbuster estival ne ia gândul, cu vârf și îndesat, de la pandemie.

Cel mai mare atu al filmului este regizoarea Gina Prince-Bythewood, cunoscută mai ales pentru Love and Basketball, hitul din 2000, bazat pe propriile speranțe sportive din adolescență. De asemenea, și-a arătat abilitatea cu drama intimă în The Secret Life of Bees și Luminile rampei (Beyond the Lights), în care a jucat Gugu Mbatha-Raw în rolul unei cântărețe care luptă împotriva sexualizării, care vine odată cu faima din lumea muzicii pop. Totuși, nimic din aceste filme nu te pregătește pentru ferocitatea pe care o imprimă recentului Vechea gardă. Și dacă vă închipuiți că Prince-Bythewood își sacrifică harul de a caracteriza pentru asta, vă înșelați. Pentru tot zgomotul și furia de pe ecran, interacțiunile personale sunt cele care ne mențin investiți emoțional.

Theron și-a arătat deja talentul de a aduce o dimensiune mai profundă în filmele de acțiune, cu rolul Furiosa din Mad Max: Drumul furiei (Mad Max: Fury Road). Aici, actrița dezvăluie efectul pe care viața veșnică îl are asupra lui Andy, care și-a luat liber un an pentru a-și vindeca cicatricile emoționale înainte de a reveni, cu reticență, în luptă. Copley (Chiwetel Ejiofor), fost agent CIA, o avertizează pe Andy despre cei 17 școlari care au fost răpiți în Sudanul de Sud. Cu toate acestea, misiunea de salvare este de fapt o capcană pusă la cale de Merrick, un director al Big Pharma, care-și exagerează rolul până-n pânzele albe, interpretat de Harry Melling, celebrul răsfățat Dudley Dursley din filmele cu Harry Potter. El a obținut înregistrări cu vechea gardă sfidând moartea. Acum, căpușa corporatistă este hotărâtă să ciopârțească echipa pentru sânge, oase și țesut, astfel încât să le poată vinde ADN-ul pentru profituri rapide.

Chiar și atunci când scenele de luptă devin repetitive – de câte ori o poți urmări pe Andy dând cu barda? – personajele în sine cresc în vigoare. Andy și Nile dau startul cu o luptă pe viață și pe moarte în cala unui avion cargo; în curând veterana războinică va avea sentimente materne față de noua recrută. Este o plăcere din mai multe puncte de vedere s-o urmărești pe Layne, o tânără afro-americană nou-venită, cum răspunde cu aceeași monedă în scenele de luptă, iar actrița, atât de luminoasă în Povestea de pe strada Beale (If Beale Street Could Talk) a lui Barry Jenkins, se ridică la înălțimea așteptărilor. Puteți empatiza cu agonia lui Nile pentru că și-a lăsat familia în urmă. Este o durere pe care o împărtășește cu Booker, un intrus complex, pe care excelentul Schoenaerts îl interpretează cu resentimentul acumulat al unei persoane obișnuite să-i privească pe cei dragi cum îmbătrânesc și mor.

O astfel de profunzime este rară într-o epopee războinică. Îi mulțumim lui Prince-Bythewood pentru că a acordat timp și dezvoltării unei povești de dragoste gay în aceste circumstanțe frenetice. Kenzari și Marinelli transformă relația dintre Joe și Nicky într-o iubire care, într-adevăr, trece testul timpului. „Sărutul lui îmi dă fiori”, spune Joe, „chiar și după un mileniu”. Până și Andy este bântuită de o iubire pierdută, Quynh (Veronica Ngo din Da 5 Bloods), văzută în coșmarurile lui Nile închisă într-o cușcă sub apă și o presimțire din ce în ce mai mare că nemurirea ei nu este pentru totdeauna.

Este posibil ca fanii filmelor de acțiune cu adrenalina la maximum să fie dezamăgiți de modul în care Prince-Bythewood îi conferă filmului melancolie, reflectată în cinematografia lui Tami Reiker și Barry Ackroyd și în referințele muzicale care trec de la percuție explozivă la frumusețea introspectivă a melodiei „Godspeed” a lui Frank Ocean. Notele de grație se disipă într-un punct culminant care mai curând anunță o continuare decât acordă finalitate personajelor. Dar până atunci, Vechea gardă găsește o energie neașteptată în liniștea din inima furtunii.

Peter Travers, Rolling Stone, 7 iulie