Povestea slujitoarei (The Handmaid’s Tale) intră în sezonul patru, iar autoarea romanului și vedeta / producătorul executiv al serialului de la HBO discută, de asemenea, despre momentul cultural precar în care ne aflăm și de ce „nu cred că vom scrie o intrigă legată de pandemie”.
La fel ca mulți oameni activi, Elisabeth Moss trece de la o conversație Zoom la alta. Intră în conversația virtuală cu The Hollywood Reporter împreună cu autoarea romanului Povestea slujitoarei, Margaret Atwood, imediat după o ședință de producție obișnuită, legată de sezonul patru al dramei distopice, câștigătoare de premii Emmy, și este plină de entuziasm.
Moss explică că astfel de conversații au fost constante de când filmările au fost întrerupte în martie. “Ceva de genul: “Ei bine, mda, cred că nu filmăm. Vorbim săptămâna viitoare”, își amintește Moss, care este atât vedeta, cât și unul din producătorii executivi ai serialului, despre acele ședințe virtuale de la început, cu creatorul Bruce Miller și echipa. „Iar acum, în ultimele două săptămâni, discuțiile au devenit mult mai interesante”.
Deși Hollywood-ul ia în considerare reînceperea producțiilor, normalitatea pare departe și Gilead pare tulburător de aproape, în timp ce Moss și Atwood discută despre acest moment cultural precar.
V-ați descurcat cu carantina mai bine sau mai rău decât v-ați așteptat?
ELISABETH MOSS Sunt destul de singuratică și mă simt bine acasă. Deci, pentru mine, evident, cea mai mare diferență este că nu mai lucrez pe platoul de filmare. Dar m-am ocupat foarte mult de producție și dezvoltare. Deci, n-am avut timp să mă plictisesc. Și sunt obișnuită să fiu singură – probabil un pic prea obișnuită. Așa că m-am descurcat cu carantina, din mai multe puncte de vedere, mult mai bine decât m-am așteptat.
MARGARET ATWOOD Ce fac scriitorii cel mai mult în fiecare zi? Exact! Practic, sunt singuri cu tot ce mișună în capul lor. Deci acea parte nu este diferită, doar că sunt mult mai ocupată. Mă tot întrerup din cauza tuturor acelor strigăte de ajutor. Este foarte greu să pretinzi că nu ești disponibil. „Îmi pare rău, sunt la cină cu 50 de oameni.”
Ați petrecut ani întregi aducând în discuție modul în care lumea reală devine sau nu o versiune a unei distopii în stilul Povestea slujitoarei., Vi se pare că, în ultimele câteva luni, am trecut într-o distopie nouă și separată? Vedeți asemănări?
ATWOOD Văd părți din Oryx and Crake, o altă carte pe care am scris-o, care din fericire nu se întâmplă, pentru că, într-adevăr, elimină o mare parte din rasa umană. Și aceasta este cea mai bună presupunere a noastră, că rata mortalității este poate de 5 până la 10 %. Nu este Ciuma bubonică – nu este variola, care a fost fatală pentru mulți oameni. Dar este foarte contagioasă și aceasta este problema cu care ne confruntăm.
Este Povestea slujitoarei? Cred că partea cea mai înfricoșătoare a fost când un grup de persoane – militari sau paramilitari de proveniență necunoscută, fără documente de identificare au fost dispuși în formație de luptă la Washington, o încălcare destul de clară a Constituției. Și tot simți mici încălcări ale Constituției. Există, în mod evident, unii oameni în țara dvs. [Atwood este canadiană], care ar dori să se descotorosească de Constituție, pentru că le stă în cale.
MOSS În urmă cu trei ani, când promovam primul sezon și eram în DC, pe la începutul mandatului lui Trump, te-am întrebat: „Care-i semnul că lumea se îndreaptă foarte repede spre a deveni Gilead?” Mi-ai răspuns: „Oamenii care trag în protestatarii pașnici”. N-am să uit niciodată.
ATWOOD Povestea slujitoarei nu este alcătuit din profeții. Este alcătuit din lucruri care s-au întâmplat deja undeva, cândva. Iar motivul pentru care le-am reunit într-un loc precum Cambridge, Massachusetts, este că oamenii nu iau aceste lucruri în serios decât dacă își imaginează că este ceva ce li s-ar putea întâmpla. Atâta timp cât simți că ești departe de aceste lucruri, nu le iei în serios.
Elisabeth, tocmai începuserăți producția pentru cel de-al patrulea sezon în martie, când totul a fost închis. Au fost discuții despre modul în care se va schimba sezonul, din punctul de vedere al felului în care viziunea asupra lumii s-a modificat pentru serial?
MOSS Da, au fost, în principal între scenariști și regizori, și între Bruce [Miller] și mine. Avem un sezon cu un scenariu care, în mare parte, este deja scris. Iar Povestea slujitoarei nu-i un serial procedural, gen Lege și Ordine (Law and Order), care-și extrage acțiunea din titlurile ziarelor. Deci nu cred că vom scrie o intrigă secundară legată de pandemie. Dar cred că anumite teme ale sezonului erau deja acolo. Am notițe pe scenariul meu despre contactul uman și atingerea umană, izolarea față de comunitate. Am scris cuvintele „izolare” și „comunitate” și „iubire” și toate aceste teme sunt deja prezente în sezonul patru.
Și în cel de-al patrulea sezon vei regiza pentru prima dată. Cum ți-a schimbat asta perspectiva?
MOSS Schimbarea nu-i atât de mare pe cât ai crede, din cauza faptului că ești producător și te afli atât de implicat în serial în fiecare zi, timp de nouă, zece luni pe an. M-am gândit mult la celelalte personaje. M-am gândit la ele din perspectiva scenariului și din perspectiva post-producției. Dar, ca actor și producător, nu dai indicații și nu vorbești cu actorii și nu le spui ce să facă – asta e treaba regizorului. Nu poți face așa ceva. Ar fi foarte nepoliticos.
Așadar, a fost interesant să am aceste instrumente incredibile în această orchestră formată din actori, femeile care le interpretează pe slujitoare, câțiva dintre domni și să pot să mă îndrept spre ei și să cânt la aceste instrumente. Nu că nu și-ar face treaba cum trebuie. Sunt întotdeauna buni. Dar să fiu capabilă să merg la ei și să ajustez ceva sau să le dau o idee, iar apoi să văd ideea pusă în aplicare prin interpretarea lor, a fost atât de fascinant.
Am o întrebare egoistă pentru Margaret, întrucât încerc să înțeleg sezonul patru: Care crezi că este lucrul care o motivează cel mai mult pe June în acest moment al serialului? Este supraviețuirea ei personală, este supraviețuirea copiilor? Este fiica ei?
ATWOOD Cred că June s-a transformat pe parcursul serialului. S-a transformat dintr-o persoană care doar se simțea blocată, iar supraviețuirea personală era obiectivul principal, în cineva care, dacă poate vedea o cale și toate posibilitățile, va lupta să doboare sistemul.
MOSS OK, perfect. Atunci am înțeles bine. Spuneam ieri că simt că în acest moment, există într-un fel trei versiuni ale acestor personaje, fie că este vorba de June sau Serena sau aunt Lydia. Avem versiunea care a existat înainte de Gilead, apoi versiunea de la începutul lui Gilead, iar acum, deja, nu mai sunt cei de odinioară. Acum sunt diferiți.
ATWOOD Da. Așadar, dacă te uiți în urmă la istoria SUA, dacă te uiți la aboliționism, la rețeaua subterană și la ce au făcut oamenii când au ajuns în Canada, vezi toți acești factori în acțiune. Unii dintre ei, foarte curajoși, s-au întors și au încercat să-i scoată pe alții. Și alți oameni au lucrat cu aboliționiștii în State și în Anglia răspândind acest mesaj. Situația era alta pe atunci, spre deosebire de acum; June va trebui să intre in mișcarea subterană, deoarece Gilead, ca un număr de țări din blocul comunist, va trimite asasini s-o caute.
Iar la sfârșitul sezonului trecut, June aproape devine o figură gen Moise.
ATWOOD Sau o figură gen Sojourner Truth, am putea spune.
Cu siguranță, deși la un moment dat este un citat din Exodul…
ATWOOD Nu poți să spui toate aceste povești fără să revii la povestea lui Moise. Este greu să spui aceste povești fără vreun ecou din asta în cultura noastră. Prima mare poveste „Lasă-Mi poporul să plece” este aceea, dar au fost multe altele. Exista, de exemplu, un sat protestant din Franța, care, în cel de-al Doilea Război Mondial, a decis pur și simplu să-i ascundă pe evrei. Tot satul a decis să facă asta. Aveau un ghid care îi conducea peste munți, în Elveția. Este incredibil. Avem aceste întâmplări de-a lungul istoriei, în întreaga lume. Dar în cultura noastră, ai tendința să revii la povestea lui Moise dacă ai nevoie de un citat.
Dar Moise nu ajunge în țara făgăduinței. Aveți senzația că serialul se îndreaptă în direcția asta?
ATWOOD Ei, dar care este pământul făgăduinței pentru ea? Este vorba despre un pământ sau despre o stare de spirit? Oare putem avea pământul făgăduinței dacă Gilead încă există? S-ar putea ca pământul făgăduinței să fie, de fapt, o America restaurată? Ar putea fi acesta pământul făgăduinței? Pentru că vă spun acum și aici, probabil că nu Canada este țara făgăduinței.
MOSS Cred că ai dreptate cu privire la pământul făgăduinței. Nu știu cum ar putea June să treacă de la a vedea ceea ce a văzut și a trăi ceea ce a trăit, la orice fel de viață normală până când nu termină ceea ce a început.
David Fienberg, Hollywood Reporter, 6 iulie
Film Serial 