Ramy: Comedia erorilor spirituale

„De ce ești atât de radical în toate, omule? întreabă prietenul lui Ramy, Ahmed, „Totul la tine e radical, fratele meu. Ești musulmanul cel mai înflăcărat și radical pe care-l cunosc.”

Asta-i important să înțelegeți despre Ramy, superba dramedie de la HBO. Nu doar că serialul este o raritate prin faptul că se concentrează pe un american musulman – interpretat de comicul și co-creatorul seriei, Ramy Youssef -, ci pentru că el, chiar și în cadrul comunității sale, este un caz particular. Fiul unor imigranți egipteni asimilați, crescut în New Jersey, își dorește foarte mult să se reconecteze cu credința sa, numai de s-ar putea lăsa îndeajuns de mult timp, de vizionarea filmelor porno și de-ar putea evita să intre în diverse neplăceri sexuale. Este înconjurat de prieteni și familie, dar pare să nu-și găsească locul nicăieri.

Cele mai bune seriale reușesc să găsească o modalitate de a face specificul universal și universalul specific. Nu există niciun alt serial ca Ramy, pentru că nu există niciun alt personaj ca Ramy. Chiar dacă extindem căutarea în alte culturi, nu găsim decât câteva alte seriale prețioase care sunt preocupate de spiritualitate – și încă și mai puține, care reușesc să trateze subiectul cu atât respect, în timp ce inserează o atât de multe glume despre masturbare. (După ce ați urmărit primul episod din sezonul doi, s-ar putea să întoarceți privirea, o vreme, de fiecare data când vedeți un tapet.) Cu toate acestea, te identifici cu disperarea lui Ramy de a găsi semnificație în viața sa fără țintă.

„Simt că am un gol în mine care a fost întotdeauna acolo”, mărturisește el la un moment dat. „Și încerc mereu să-l umplu cu ceva. Cu sex și porno, de exemplu. Și am impresia că cu cât sunt înconjurat de mai mulți oameni, cu atât mă simt mai singur.”

Mărturisirea asta o face noului personaj din sezonul doi, șeicul Ali, un lider ṣūfī  care se oferă să-l ghideze spiritual pe tânărul erou problematic al serialului. Așa cum este interpretat cu un farmec discret de Mahershala Ali, de două ori laureat cu premiul Oscar, șeicul este o figură de un calm intens și o carismă relaxată. Un prieten al lui Ramy ne explică: „Șeicul este radical, frate, radical mișto, nu radical radical.” Cu toate acestea, actorul și scenariștii lui Ramy găsesc modalități de a lăsa acest izvor de înțelepciune să fie extrem de ilar, mai ales pe măsură ce află ce dezastru de om a acceptat drept învățăcel. (Celelalte personaje sunt adesea surprinse să constate că un om atât de sfânt are simțul umorului; la un moment dat, dezarmează un nou prieten, explicându-i că ultimul său comentariu a fost: „O glumă de șeic; ca o glumă de tată, dar pentru șeici.”)

Așa cum s-a întâmplat în excepționalul prim sezon, noile episoade trec de la pățaniile lui Ramy pe drumul spre iluminare la aducerea în centru atenției a celorlalți membri ai familiei sale. În acest fel, Youssef și colaboratorii săi ilustrează cu abilitate modul în care oamenii din același mediu, crescuți în aceeași tradiție, pot fi atât de diferiți unul de celălalt. Mama lui Ramy, Maysa (Hiam Abbass), o ceartă pe sora sa, Dena (May Calamawy), pentru că nu se roagă suficient; când Dena subliniază că Maysa se roagă rar ea însăși, mama îi răspunde: „Dumnezeu mă cunoaște. Avem o chestie.” Punctul forte al primului sezon a fost intriga despre Maysa, care s-a luptat cu singurătatea zdrobitoare, devenind șofer Lyft; urmarea inevitabilă oferă dovada că mărul inadecvat social nu cade departe de pomul neintenționat jignitor(*), ilustrând în același timp cât de precar se poate simți un musulman în America în ziua de azi. Dena capătă propria poveste, o poveste de groază despre pericolele mândriei și avem parte, de asemenea, de sub-intrigi despre tatăl lui Ramy, Farouk (Amr Waked), care încearcă să-și ajute fiul să evite propriile greșeli și despre ceea ce se ascunde sub fațada robustă și macho a unchiului lui Ramy, Naseem (Laith Nakli).

(*) Când îi descrie pe unii dintre pasagerii ei dintr-o anumită zi, Maysa spune: „Cântau în gura mare cântecele acelei femei Lizard, cea care este fericită pentru că este grasă!”

Ramy rămâne un serial în care granița dintre realismul noului val al cinematografiei și farsa suprarealistă poate fi imperceptibilă. Într-un episod, Ramy încearcă să practice ceea ce propovăduiește despre ce înseamnă să fii un bun musulman, împrietenindu-se cu un veteran boschetar care avea nevoie de o șansă; poveștile omului despre acțiunile sale din Orientul Mijlociu sună ca ceva dintr-un film horror. Într-o altă situație, Ramy și fiica șeicului, Zainab (Maameyaa Boafo), solicită bani pentru Centrul Șūfī de la un om de afaceri arab absurd de bogat, care se laudă cu colecția de „lei, tigri, urși … oameni albi”. Totuși, ambele povești dau impresia că aparțin aceluiași serial. Există momente în care cele două extreme converg, precum confruntarea teribil de ciudată a lui Ramy cu un bătrân senil și înarmat, într-o baie strâmtă. Cumva, însă, elementele cele mai ridicole se întorc întotdeauna înapoi la întrebările serioase despre credință și menire, pe care le ridică serialul. Este un sezon în care cineva spune: „N-o să folosești sperma mea pentru a-ți spăla păcatele!” – și este atât ilar, cât și  șocant de profund. Serialul ne ajută să-i înțelegem eroul fără să-l absolve vreodată de nenumăratele greșeli nechibzuite pe care le face.

„Nu știu de ce sunt așa”, recunoaște Ramy după o greșeală deosebit de gravă, spre sfârșitul sezonului. Spre beneficiul nostru, Ramy se întinde pe mai multe planuri, mult mai confortabil decât personajul său principal, atât de fascinant, neîndemânatic și adorabil.

Alan Sepinwall, Rolling Stone, 27 mai