Ce săptămână ar fi fost asta în lumea sportului! Într-un univers alternativ, mii de oameni ar fi asistat deja la ceremonia de deschidere, de vineri, a Jocurilor Olimpice de vară 2020. Oameni de pe tot globul s-ar fi întâlnit la Tokyo, pentru a participa la cea mai mare adunare din lume, pe timp de pace. Pe 24 martie, însă, pe fondul pandemiei globale, Comitetul Olimpic Internațional a amânat Jocurile din 2020 până în 2021. Aceasta este prima amânare din istoria Jocurilor Olimpice.

Așa cum Olimpiada este pentru evenimentele sportive obișnuite, la fel sunt și filmele inspirate de evenimentele sportive de la Olimpiada pentru dramele sportive banale. Desigur, reprezintă amândouă același lucru: o celebrare fastuoasă, o sărbătoare a efortului uman – dar când vorbești despre Jocurile Olimpice, miza este alta. În primul rând, acestea au loc doar o dată la patru ani. Apoi, ele adună, de fapt, întreaga planetă într-o competiție globală pentru a stabili cine este cu adevărat cel mai bun din fiecare sport. Chiar și în vremurile noastre moderne divizate și distrase, Olimpiada rămâne un eveniment care aduce întreaga lume laolaltă. Deci nu este de mirare că filmele despre Jocurile Olimpice sunt la fel de epice.

Prefontaine (1997)

Steve Prefontaine este unul dintre cei mai renumiți alergători pe distanță medie și lungă din istoria americană. A concurat la Jocurile Olimpice din 1972, de la München și a deținut, de asemenea, recorduri americane în șapte evenimente diferite de trasee la distanță. Cariera lui s-a terminat tragic atunci când a murit într-un accident de mașină în mai 1975, la doar 24 de ani. Prefontaine este un film biografic din 1997 despre povestea vieții lui, spusă din perspectiva antrenorului secund, Bill Dellinger (Ed O´Neill) și a lui Nancy Alleman (Amy Locane), prietena lui Prefontaine, interpretat de Jared Leto. (TVOM)

München – Munich (2005)

Un thriller politic grozav, în stilul anilor ’60, cu o mare încărcătură etică și cel mai dezbinător film al regizorului Steven Spielberg, până în prezent, München ar putea părea o alegere ciudată pentru această listă, întrucât accentul poveștii este pus pe urmarea răzbunătoare a oribilului atac terorist care a ucis cu brutalitate 11 sportivi israelieni în timpul Olimpiadei de la München din 1972, eveniment cunoscut sub numele de „Septembrie Negru”. Dar München respinge ferm filozofia „ochi pentru ochi” – agenții israelieni însărcinați cu uciderea celor responsabili își pierd treptat din umanitate, în timp ce se cufundă într-un ciclu nesfârșit de violență – ceea ce are o corelație tematică directă cu mesajul unificator și poziția neabătută a Jocurilor Olimpice împotriva conflictelor armate. (Thrillist)

Cursa – Race (2016)

Cursa (Race)
Cursa (Race)

Un film biografic despre Jesse Owens, centrat pe faimoasa prezență și performanță a lui Owens în timpul controversatei ediții a Jocurilor Olimpice de la Berlin din 1936, Cursa (Race) profită de jocul de cuvinte inteligent (race înseamnă atât cursă cât și rasă, n.tr.). La fel ca în aproape toate filmele sportive americane cu un sportiv de culoare în rolul principal și care are loc cu ceva timp înainte de mijlocul anilor 60, filmul regizorului Stephen Hopkins nu evită rasismul sistemic care a subminat cariera lui Owens, dar nu i-a putut opri ascensiunea în cărțile de istorie. Hopkins adaugă o fațetă suplimentară la problema rasei, arătând cum comitetul Olimpic american decide să-l trimită pe Owens la jocuri ca protest împotriva politicilor rasiste ale lui Hitler, în ciuda prejudecăților agresive pe care America le perpetua, de asemenea, la acea vreme. Filmul are două ore și jumătate și poate părea prea lung, dar merită văzut pentru jocul pasional al lui Stephan James în rolul lui Owens și abordarea echilibrată a subiectului foarte puternic din punct de vedere emoțional. (Thrillist)

De neînvins – Unbroken (2014)

Deși acest film din 2014 acoperă și Olimpiada din 1936, ar putea fi mai bine descris drept un film de război. Este vorba despre Louis Zamperini, un olimpic al Statelor Unite, care mai apoi s-a înrolat în armata SUA. Zamperini a supraviețuit într-o barcă de salvare gonflabilă timp de 47 de zile, după ce bombardierul său s-a prăbușit în ocean în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, înainte de a fi capturat de japonezi și de a fi trimis într-o serie de lagăre de prizonieri de război. Se bazează pe cartea de non-ficțiune cu același titlu de Laura Hillenbrand. Scenariul a fost scris de frații Coen, împreună cu William Nicholson și Richard LaGravenese. Produs și regizat de Angelina Jolie, filmul a avut un succes critic important. Jack O´Connnell îl interpretează pe Louis Zamperini, iar în film joacă, de asemenea, Domhnall Gleeson, Miyavi, Garrett Hedlund și Finn Wittrock. (TVOM)

Carele de foc – Chariots of Fire (1981)

Carele de foc este probabil cel mai cunoscut film olimpic din toate timpurile. Filmul din 1981, bazat pe fapte reale, spune povestea a doi sportivi care au concurat la Jocurile Olimpice din 1924. Primul este Eric Liddell (Ian Charleson) care aleargă pentru gloria lui Dumnezeu, ca creștin devotat. Celălalt este Harold Abrahams (Ben Cross), un evreu englez care își propune să depășească prejudecățile. Filmul a avut un succes critic uriaș și a fost nominalizat la șapte premii Oscar, dintre care a câștigat patru, inclusiv pentru cel mai bun film. Numele filmului provine dintr-un vers al unui poem de William Blake, „Bring me my chariot of fire”, poem adaptat după imnul Jerusalem. Filmul continuă să treacă testul timpului mai ales datorită coloanei sonore răsplătite cu un Oscar, a lui Vangelis, care, cu siguranță, vă trece prin minte la fiecare victorie personală. (TVOM)

Carele de foc