Lovecraft Country: Coșmar pe Jim Crow Street

Atticus „Tic” Freeman, tânărul erou veteran al Războiului din Coreea din fantasticul – în orice sens al cuvântului – nou serial de la HBO – Lovecraft Country, are o slăbiciune pentru poveștile de groază. După cum spune: „Îmi place că eroii ajung să aibă aventuri în alte lumi, să treacă peste piedici insurmontabile, să învingă monstrul, să salveze situația.” Dar este dureros de conștient că în aceste povești este rareori loc pentru cineva care arată ca el. Autorul său preferat, scriitorul de horror din anii 1920 – H.P. Lovecraft, a fost, de asemenea, un intolerant infam, care a scris cândva o poezie în care îi compară pe bărbații negri cu niște „bestii” pline de viciu. (Lovecraft a folosit, însă, un termen mult mai puțin blând decât „bărbații negri”, așa cum a subliniat cândva Montrose (Michael Kenneth Williams), tatăl lui Tic, care ura poveștile de groază.)

În această adaptare a romanului lui Matt Ruff, cu scenariul scris în principal de Misha Green, care este și producător alături de Jordan Peele și J.J. Abrams, Tic are șansa de a trăi o aventură la fel ca cele din iubitele sale romane științifico-fantastice. Pe parcurs, el luptă atât cu monștri mitici, cât și cu cei în carne și oase, direct din America care impunea legea de segregare rasială Jim Crow – și, în mai multe ocazii înfiorătoare, cu membri ai celui de-al doilea grup care s-au transformat în primii.

Este 1954, ceea ce înseamnă că Tic trebuie să călătorească în spatele autobuzului la întoarcerea în orașul natal Chicago, unde unchiul său George (Courtney B. Vance) produce un ghid de tip Green Book care enumeră locurile sigure de vizitat pentru călătorii afro-americani, în toată țara. Montrose a dispărut, așa că Tic, George și vechea prietenă a lui Tic, Leti (Jurnee Smollett), s-au îngrămădit în automobilul lui George pentru a-l salva – fără să știe că situația sa delicată implică demoni, polimorfi și… ah, da, susținători ai supremației albilor, care pot face vrăji magice.

„Se pare că KKK nu doar își spun mari vrăjitori”, remarcă sec Tic, în timp ce familia se cufundă tot mai adânc în coșmar.

Folosirea terorilor supranaturale ca metafore pentru cele reale este o metodă fiabilă a genului, de la Buffy, spaima vampirilor (Buffy the Vampire Slayer) până la Fugi! (Get Out) a lui Peele. Însă Green și colaboratorii ei folosesc tehnica cu o abilitate deosebită, oscilând înainte și înapoi între polițiștii rasiști și shoggoths (specie din mitologia Cthulhu, inventată de Lovecraft n.tr.), sau cruci în flăcări pe gazon și fantome care mișună prin subsoluri. Cei doi Freeman și Leti sunt alternativ amenințați și ajutați de Christina (Abbey Lee) și William (Jordan Patrick Smith), un duo misterios care arată ca cei mai albi, blonzi oameni care au existat vreodată, cu atât mai puțin la televizor, iar curând, serialul începe să susțină că albul în sine poate părea ca o superputere atunci când ești negru într-o țară căreia rasismul îi curge prin vene. Acest material ar fi potent în orice epocă; în lumea de după George Floyd, nici că poate fi mai oportun, chiar dacă povestea are loc în anii ʽ50.

Pe de altă parte, Green vizează mult mai mult decât orice deceniu, sau chiar gen. Nu doar că cei din familia Freeman adoră literatura de consum și divertismentul aferent (fiica lui George, Diana, interpretată de Jada Harris, își face propriile cărți de benzi desenate, cu eroi negri cu nume precum Panther Man), în timp ce Leti și sora ei Ruby (Wunmi Mosaku) sunt pasionate de blues. Lovecraft Country în sine este un colaj de influențe și perioade de timp, călătorind înapoi prin istoria americană a atrocităților rasiale (Montrose se uită la un foc de tabără și mormăie, „Miroase a Tulsa” – referire la revolta rasială din 1921 din Tulsa, Oklahoma, cu care începe Watchmen), apoi înainte, pentru a pune în balanță numeroasele momente de speranță și dezamăgiri din deceniile care urmează călătoriei lui Tic și Leti. Uneori, coloana sonoră este specifică epocii, dar fiți pregătiți și pentru Cardi B sau Frank Ocean sau tema muzicală a serialului The Jeffersons care însoțesc acțiunea – sau, într-o desprindere îndrăzneață de tradiția cinematografică, ca unele scene să fie însoțite nu de cântece, ci de monologuri, cum ar fi un extras din celebra dezbatere din 1965 a lui James Baldwin despre rasism, cu comentatorul conservator William F. Buckley.

Mai mult decât atât, obișnuiți-vă ca acest blender cu turație mare să funcționeze spectaculos de bine. Fiecare oră pare plină de idei și întâmplări, de parcă Green ar vrea să facă cât mai multe, cât timp i se acorda șansa. (Puteți s-o blamați? Este una dintre doar puținii creatori de seriale cu personaje de culoare din istoria lungă și altminteri progresivă a HBO.) După călătoria rutieră în căutarea lui Montrose, avem parte de o poveste excelentă cu o casă bântuită și o vânătoare à la Indiana Jones pentru o comoară îngropată sub un muzeu. Atât de multe se întâmplă, toate atât de elegant prezentate, încât fiecare episod pare că ar putea să dureze de două ori mai mult fără să devină plictisitor.

Jonathan Majors va fi marea descoperire a serialului (asta dacă nu ați văzut Frăția celor cinci – Da 5 Bloods sau The Last Black Man in San Francisco); actorul are prestanță pe ecran cât cuprinde, într-un rol care este cel puțin la fel de mult despre mintea ageră a lui Tic, cât și despre mușchii săi bine definiți. Jurnee Smollett, care a colaborat cu Green la drama sclipitoare despre sclavie Underground, acum anulată, este dinamită pură, personajul imprevizibil al poveștii. Există o secvență în cel de-al treilea episod în care Leti folosește o bâtă de baseball pentru a ataca un grup de mașini parcate în jurul casei sale, de o bandă de bătăuși rasiști; scenă pe care o interpretează la fel de mult ca un număr de dans, cât și ca o secvență de acțiune și este atât fascinantă cât și cathartică.

De când există oameni pe pământ, au existat și monștri. Lovecraft Country se oprește într-un moment și un loc anume pentru ambii, dar în așa fel încât pare universal și înspăimântător în același timp. Este unul dintre cele mai bune seriale pe care HBO le-a făcut de mult, mult timp.

Alan Sepinwall, Rolling Stone, 7 august