Tenet: O cursă ambițioasă împotriva timpului

Două nominalizări la Premiile Oscar 2021

După ce și-a dovedit valoarea cu vârf și îndesat, superspionul CIA Protagonistul (John David Washington) este primit în organizația secretă Tenet, pe urmele gloanțelor care se întorc în timp. De acolo se trezește că se confruntă cu un traficant de arme, Andrei Sator (Kenneth Branagh), în încercarea de a evita cel de-al treilea război mondial. Puteți vedea trailerul aici.

Bang-urile vin des și cu repeziciune. Tenet, de fapt, ar putea fi filmul lui Christopher Nolan cu cele mai multe bang-uri. BANG! Tocmai s-a întâmplat un lucru îngrozitor. BANG! Un moment șocant de revelație. BANG! Iată o barcă cu motor. (Există într-adevăr un bang masiv care însoțește un cadru altfel obișnuit cu două persoane într-o barcă cu motor.) Nu este chiar Hans Zimmer de data aceasta – aici marele Ludwig Göransson (Black Panther, The Mandalorian) se ocupă de coloana sonoră, apropriindu-și-o (veți da din cap a încuviințare intens), dar fără să facă economie de bang-uri. Pentru că dacă un film de-al lui Christopher Nolan nu sună ca sfârșitul lumii, atunci ceva nu este în regulă. Iar filmul acesta este cu adevărat despre sfârșitul lumii.

Ni s-a spus din timp – în mod sfidător și hotărât – că acesta nu este un film despre călătoria în timp. Sunt câteva secvențe în Tenet în care un personaj îi prezintă lucrurile altuia, de fiecare dată spunând că este în regulă dacă nu înțelege. „Nu încerca să înțelegi”, îi spune Laura Clémence Poésy – Q din Tenet – lui James David Washington – James Bond, în timp ce-i arată gloanțele care se întorc de unde au plecat (se întorc înapoi în timp … nu încercați să înțelegeți) și îi oferă o scurtă inițiere. Nu-i vorba despre călătorie în timp, îi spune ea, este „tehnologia care poate inversa entropia unui obiect”. Cu alte cuvinte, Christopher Nolan dorește să știți că acesta nu este Înapoi în viitor (Back to the Future). Nu-i de glumă! Este vorba despre prevenirea celui de-al treilea război mondial. – Holocaust nuclear? întreabă Protagonistul – Washington. Nu, răspunde ea – mai rău!

Această scenă, în care Nolan își stabilește clar poziția, este însoțită de acorduri somptuoase, lirice – este un oftat romantic, care spune multe. În ciuda unei relații complexe care servește drept inima frântă a filmului (grație lui Andrei (Kenneth Branagh), oligarhul traficant de arme și al soției lui înstrăinate și maltratate – Kat, interpretată de Elizabeth Debicki), marea poveste de iubire a lui Nolan, desigur, este cu însuși timpul. De la amintirile confuze, tensionate din Memento, la cronologia triplu-ramificată a lui Dunkirk și la prăpastia între generații din Interstellar, Nolan nu se mai satură de joaca cu timpul, iar în Tenet se joacă cu vârf și îndesat. Timpul nu este un doar un instrument – ci personajul principal, ceva ce trebuie explorat, investigat, contorsionat, răsucit, îndoit.

Și totuși, acesta este un film de acțiune. Începe cu un asediu brutal și prelungit asupra Operei din Kiev, în care oamenii se luptă pentru viața lor și pierd, în care tot iadul se dezlănțuie și în care designerii de sunet ai lui Göransson și Nolan intenționează să te asurzească. Îi avem  pe Washington și Robert Pattinson care sar cu coarda elastică în sus și într-o clădire (și asta fără a contorsiona timpul). Avem o luptă dură într-o bucătărie, în care este folosită o răzătoare de brânză (dar nu pentru brânză). Avem un Boeing 747 aruncat în aer, o urmărire de mașini palpitantă (care presupune o oarecare flexare a timpului) și scene extinse în care vă vor vedea ochii lucruri pe care nu le-ați mai văzut până acum. În mare parte, nu există istericale hollywoodiene; filmul este mare – adesea foarte mare – dar nu bombastic.

Tenet este un Bond fără trecut. Filmat în Italia, Estonia, India, Norvegia, Marea Britanie și SUA, este un spectacol grandios de spionaj în jurul lumii, care face tot ce face 007, fără să depindă de tradiție sau să folosească clișee. La fel ca în Indiana Jones, pentru care George Lucas l-a convins pe fanul-Bond, Steven Spielberg, că-și pot crea propriul erou, în loc să meargă pe urmele altcuiva, Nolan și-a făcut propriul film Bond aici, împrumutând de la Bond tot ceea ce-i place și ignorând restul, apoi a Nolan-izat totul. (adică: s-a jucat cu țesătura timpului). Și, în timp ce Washington – magnetic în fiecare secundă a acestui film – nu este deloc un playboy suav, are mersul țanțoș și vorbele de duh. „Ușurel”, spune el ca răspuns la agresiunea ușoară a uneia dintre gorilele lui Andrei. “De unde vin eu, întâi îmi plătești cina.” În aceeași secvență, Andrei îl întreabă: „Cum ai vrea să mori?” În altă parte întâlnim un traficant de arme care își soarbe nonșalant whisky-ul în timp ce are o armă la tâmplă. Este absolut același teren de joacă în care evoluează 007, cu aceleași jucării. Doar că totul este livrat prin prisma fizicii.

În mare parte, ăsta-i un lucru bun. „Încearcă să ții pasul”, spune un personaj în legătură cu funcționarea întregului mecanism. – Te doare capul? întreabă un altul mai târziu. Cuiva i se spune că trebuie să nu mai gândească în termeni liniari. Fără îndoială, unele capete luminate se vor descurca cu toate acestea – și vor putea urmări intriga – dar pentru restul dintre noi, Tenet este adesea un iureș năucitor, uluitor. Contează? Cam da. Este greu să te implici trup și suflet în lucruri care te depășesc. În linii mari filmul este familiar și este constant captivant, dar te solicită întrucâtva. Fără îndoială, totul are sens pe hard disk-ul lui Nolan, dar este dificil să investești emoțional în toate acestea.

Dacă asta dorește filmul să facem, până la urmă. Distribuția este minunată – Washington, Pattinson, Branagh și Debicki sunt captivant de urmărit – dar numai spre final, în timp ce lucrurile încep să capete sens, experimentăm cu adevărat, frisoane de emoție ici-colo. În cea mai mare parte, toată lumea este într-o misiune, își face treaba, filmul abia se oprește să-și tragă răsuflarea și, fără îndoială, nu face ocoluri sentimentale. Și nici unul dintre cei implicați nu strălucește mai mult decât însuși Nolan. Acesta este un film conceput pentru disecție și deconstrucție. La fel cum a fost Inception, Tenet este o pictură a lui M.C. Escher, dar pliată, ca un origami și cu găurele înțepate în ea pentru ca proprii protagoniști să cadă prin ele. Poate că nu este Back to the Future, dar, totuși, are un tort, îl mănâncă, apoi se întoarce în timp și-l mănâncă din nou. Poate că nu este un film de călătorie în timp ca la carte, dar asta nu înseamnă că Nolan nu se distrează jonglând cu paradoxuri.

Și, în cele din urmă, cu toate acestea, Tenet dovedește încă o dată devotamentul veșnic al lui Nolan pentru emoția și suspansul specifice marelui ecran. S-a bătut multă monedă pe acest film: să reanime cinematografele, să-i scoată pe oameni din fața televizoarelor, cu măști și toate alea. S-ar putea să funcționeze; dacă ești ahtiat după un creiergasm exploziv marca Nolan, exact asta obții, și încă filmat pe peliculă ca pe vremuri (după cum afirmă cu mândrie genericul de final). Când se termină, s-ar putea să nu știi ce naiba s-a întâmplat, dar este totuși fascinant. Este extraordinar de antrenant.

Încă o dată preluând controlul asupra materialului, Nolan încearcă să modifice țesătura realității sau măcar să arunce în aer acoperișul multiplexurilor. Imens, îndrăzneț, înșelător și înnebunitor. Ăsta-i Tenet!

Alex Godfrey, Empire, 21 august