Actorul a făcut un film cu el însuși la o avanpremieră – o cascadorie-PR cu un scop serios: fără cinematografe, marca lui de blockbustere pentru marele ecran nu va supraviețui.

L-am văzut cățărându-se pe zgârie-nori. L-am văzut scrântindu-și glezna când a sărit de pe o clădire pe alta. L-am văzut agățându-se de aripa unui avion în timp ce zbura spre cer. Dar săptămâna aceasta, Tom Cruise a realizat cea mai periculoasă cascadorie de până acum: s-a dus să vadă un film într-un cinematograf, împreună cu alți oameni, în plină pandemie de coronavirus. Într-adevăr, omul ăsta nu știe ce-i aia frică.

Marți, Cruise a postat un videoclip de 34 de secunde pe Twitter. Începe cu el într-o mașină care merge prin Londra, exprimându-și uimirea că trei fete pe biciclete îl recunosc – unul dintre cei mai faimoși bărbați din lume, care le făcea cu mâna și, în același timp, era filmat – în ciuda faptului că purta o mască pe față. Coboară în fața Waterloo Imax, arată către un poster imens pentru Tenet și spune: „Iată-ne, revenim la filme”. Își ocupă locul lângă scenaristul Christopher McQuarrie. Filmul începe. Publicul aplaudă. Vedem un prim-plan al ochilor lui Cruise în timp ce Tenet se derulează în fața lui. Apoi, la sfârșitul filmului, Cruise strigă către ceilalți spectatori din sală: „E minunat să mă aflu, din nou, într-un cinematograf, oameni buni!”. „Mi-a plăcut, mi-a plăcut”, spune el în timp ce părăsește sala. Exclamația s-ar fi putut referi la Tenet, sau pur și simplu la actul de a sta pe un scaun timp de două ore. Probabil nu vom ști niciodată.

Exact de asta are nevoie industria de film. Una dintre cele mai mari vedete ale cinematografiei a apelat la tot entuziasmul – poate ușor exagerat – pentru a ne readuce cu fundurile pe scaunele de cinema, iar reacțiile –  dacă nu ții cont de toate răspunsurile înspăimântate de cât de aproape erau unii de alții – au fost copleșitor de pozitive. Cinematografele vor reveni la viață, iar meritul este al lui Tom Cruise.

Adevărul e, totuși, că Tom Cruise are nevoie ca cinematografele să fie deschise mai mult decât mulți. Fiecare zi în care oamenii stau departe de cinema este o zi în care iubitorii de film se obișnuiesc să vadă premierele acasă, la televizor, iar Tom Cruise nu-i de ecran mic. Este, mai ales în acest moment al carierei, omul spectacolului. Filmele sale actuale sunt ceva mai mult decât o succesiune de secvențe de cascadorii ostentative, împletite cu fire narative din cele mai subțiri.

Iar asta este minunat – să ridice mâna sus cei cărora nu le-au plăcut ultimele trei filme Misiune: Imposibilă și vă arăt niște momâi – dar filmele au nevoie de lansări cinematografice pentru impact maxim. Au nevoie de consum colectiv. Sunt alimentate de exclamațiile de uimire și de râsetele încântate ale publicului. Unul dintre momentele mele preferate dintr-o sală de cinema, povestește Stuart Heritage, este la sfârșitul secvenței pariziene de urmărire pe motocicletă din Misiune imposibilă: Declinul (Mission: Impossible: Fallout), când cele 250 de persoane din sala și-au dat seama în același moment că și-au ținut involuntar respirația pe toată durata secvenței.

Tom Cruise - Misiune imposibila: Declinul (Foto: Chiabella James/AP)
Tom Cruise – Misiune imposibila: Declinul (Foto: Chiabella James/AP)

Următorul lungmetraj al lui Cruise este Top Gun 2 și, la fel ca restul filmelor sale recente, contează pe oamenii care îl vor urmări pe marele ecran. Trailerul abia spune o poveste, orice pretenție de structură identificabilă în trei acte se ascunde în spatele unui baraj de efecte speciale îndrăznețe, amețitoare cu avioane de luptă. Va fi un lucru uimitor de văzut pe un ecran imens de cinematograf Imax, și, cu siguranță, va arăta cu totul altfel în sufrageria noastră.

Printr-un miracol ciudat, Cruise realizează unele dintre cele mai bune filme ale carierei sale, exploatând aptitudinea cinematografului pentru spectacolul turbat. Dacă oamenii mai stau mult timp departe de cinematografe, experiența mersului la cinema poate muri, iar filmele de acțiune extrem de scumpe, marca Tom Cruise vor muri odată cu ea. Iar Cruise va trebui să revină la deprimantele drame cu buget mediu. Vă amintiți de Leii mor pentru miei (Lions for Lambs)? Nimeni nu vrea ca Tom Cruise să mai facă filme de-astea. Așadar, vă rog, cumpărați un bilet la cinema. Omul are nevoie de voi.

Stuart Heritage, The Guardian, 26 august