În 2020, în săptămâna lansării filmului Tenet al lui Christopher Nolan, deși filmul nu-i despre o călătorie în timp, mi-am dat, în glumă, întâlnire în viitor cu Cristina, autoarea blogului Fericirea dintr-o clipă. N-am văzut-o niciodată pe Cristina. N-o știu decât prin prisma scrierilor sale, drept o ființă talentată, sensibilă și poate ușor timidă. Îmi place de ea. O numesc cu drag prietena mea de pe WordPress. Ce ciudat! Pe prietena mea din copilărie o cheamă Cristina. Iar pe colega de serviciu cu care mă înțeleg cel mai bine, tot Cristina o cheamă. Ar trebui sa schimbe în dicționare definiția termenului prietenie. Friendship, thy name is Cristina.

Ha! Numai aiureli îți trec prin cap, Jo, mă dojenesc singură.

Sunt singură de câțiva ani și m-am obișnuit să vorbesc cu mine însămi (deocamdată doar în gând :)) de parcă aș avea personalități multiple. Sau poate chiar am personalități multiple. La urma urmei cine mai e întreg la minte în ziua de azi? Însăși călătoria în timp… ce nebunie! La câteva luni după ce mi-am dat întâlnire în glumă cu Cristina, în 2071, poate pentru că, din cauza pandemiei, mințile luminate n-au avut altceva mai bun de făcut decât să inventeze un mijloc de a călători în timp… sau poate era scris ca anul 2020 să fie anul din istoria omenirii în care se inventează mașina timpului, iată că întâlnirea a devenit posibilă. Firește, nu m-am aruncat să cumpăr dispozitivul din prima. Nici nu mi l-aș fi putut permite și nici latura mea practică n-ar fi aprobat o astfel de achiziție. N-am vrut să risc sa-mi ajungă mâna dreaptă în anul 2033, piciorul stâng în 3001 și așa mai departe. I-am lăsat pe alții mai temerari s-o testeze. Dar acum, la trei ani de la invenție, după atâtea reviewuri pozitive, a sosit vremea s-o întâlnesc pe Cristina.

Sunt emoționată, trebuie sa recunosc. Dacă o să fie antipatie la prima vedere? Daca n-o să avem ce să ne spunem? Ziceam despre Cristina ca ar fi ușor timidă și nici eu nu sunt mai brează. La mine timiditatea se manifestă în două feluri: ori turui ca o moară stricată vrute și nevrute, ori tac mâlc. Daca se lasă o tăcere inconfortabilă? Aha, știu! Îi spun că am uitat mâncarea pe foc în 2023 și mă fac nevăzută.

Ce mi se pare interesant la dispozitivul de călătorie în timp este că nu funcționează decât pentru viitor. Savanții s-au gândit că e prea periculos altfel; mulți s-ar duce în trecut să îndrepte nedreptățile istoriei. Nu că aș fi fost tentată de o astfel de călătorie. Dacă introduc datele greșit și mă trezesc nas în nas cu un T-Rex? Visul fiecărei femei este ca Shakespeare să-i scrie un sonet. Dar dacă nimeresc în plină epidemie de ciumă fără posibilitatea să folosesc masca KN95 de teamă să nu ies în evidență? Daca mă întorc în 1898 să-i trag un șut în fund copilului-Hitler și ajung să mă lupt pentru viața lui cu un tip care vrea să răzbune moartea străbunicii la Auschwitz?

Iar bați câmpii, Jo!? Concentrează-te pe plecarea în viitor. Cu ce te îmbraci?

Cristina va purta o ie la întâlnire. Ar trebui să mă îmbrac și eu elegant. Gândul îmi zboară la fusta preferată bleumarin, cu care am fost ultima oara la teatru. Hmm… Știu și eu? Pentru călătoriile în spațiu, de regulă, mă îmbrac comod. De ce ar fi altfel pentru călătoriile în timp? Da! Blugii! Cu siguranță nu vor ieși din modă nici peste 500 de ani. Și un tricou alb basic. Împușc doi iepuri dintr-o lovitură. Sunt îmbrăcată comod și nici n-or să se uite oamenii viitorului la mine de parca aș fi scăpat de la balamuc. Am o cunoștință care tocmai s-a întors cu bine din 2100, deci știu că în 2071 planeta Pământ este încă într-o singură bucată, nu sunt maimuțele la putere ca în Planeta maimuțelor, nici n-au decimat roboții omenirea ca în Terminator. Totul ar trebui să decurgă ca o călătorie la Sinaia. Doar ca fac un salt în timp. Suna benign. Dar mi-e frică. Dispozitivul e de dimensiunea unui ceas și-l porți la mână. Introduci locul, data și apeși enter. Până și împiedicata de mine ar trebui să reușească să-l folosească. Asta dacă nu-mi tremură mâna și introduc datele greșit.

Hai! Hai! Nu-ți mai face bau-bau singură! Totul o să fie bine.

Privirea îmi alunecă spre oglindă. Tii, ce ciufulită sunt! Mâine mă duc la coafor. I-am promis Cristinei păr cârlionțat. Altfel nu mă recunoaște.

Și-au mai trecut două zile.

Acum ce mai inventezi ca să nu pleci? Jo, don’t be a chicken! Everything will be all right! mă încurajez în engleză de parcă gândurile într-o limbă străină ar veni de la o autoritate care îmi garantează întoarcerea în siguranță. Hai, mișcă-ți fundul! Peste două ore călătoria va fi la fel de periculoasă… sau la fel de puțin periculoasa. Ce iei cu tine?.

Buletinul nu. Ar fi greu sa explic de ce arăt atât de tinerică la 100 de ani. In plus, dacă mă arestează pentru ca n-am acte, până ajung la mititica am timp să tastez data și locul de întoarcere și… prinde orbul scoate-i ochii. Parca vad mutra polițaiului din viitor la dispariția mea. Se lasă sigur de chefurile până noaptea târziu. Ha! Ha! Ha!

Jo! Focus!

Așa! Ce mai iau? O mască, gel dezinfectant, șervețele, ochelarii de soare, chiloți de schimb în caz că mă cufuresc de frică… nu, fără cufureală! Mai bine iau un furazolidon înainte de plecare.

Nebună mai ești!

Și portofelul. Las’ să fie! Cine știe? Poate o să am nevoie de un card să deschid o ușă încuiată cum am văzut prin filme.

Mă faci să râd! Jo – gangsterița și merele de aur.

Gata! Tastez locul: România, București, km. 0, data: 7 mai 2071, ora: 11:00. Nu! Daca aterizez în față la Inter, până traversez strada pleacă Cristina. Ora: 10:55. Și acum Enter. Oh, my God! Oh, my God! Nu pot!

Jo, lasa-te de prostii! Te-așteaptă Cristina!

OK! OK! Enter!

***

Cititorule, daca ai ajuns până aici, citește și continuarea…