Pleosc!
What the f…!?! Am aterizat într-o băltoacă. Ridic ochii spre cer. Plouă torențial. Bine că mi-am luat ochelarii de soare!
Run, Jo! Run!
Alerg spre pasaj, la adăpost. Pe la jumătatea scărilor intră în mine o cucoană.
– Au! Uitați-vă pe unde mergeți! Se poate?! o admonestez eu fără să mă opresc.
Înregistrez cu coada ochiului o fustă cloș verde-smarald și o umbrelă transparentă cu margarete ici-colo, pe jumătate deschisă. Măcar oamenii viitorului se îmbracă cât de cât normal.
– Scuze! Parcă aud o șoaptă în urma mea.
Mda! Scuze! Eu baremi fugeam de ploaie. ‘Neata la ce te grăbești? Dacă tot ai întârziat două ore la semnarea condicii, ce mai contează cinci minute? o bombăn eu pe tipă în gând.
Prin genele ude de ploaie viitorul arata ca fațetele unui diamant multicolor. Îmi tamponez pleoapele cu un șervețel. Zâmbesc. Pasajul Universității din 2071 arată ca New York-ul la ceas de seară. Peste tot reclame luminoase, neoane intermitente în diverse culori. Feeric! Și la ora asta nici nu-i aglomerat. Uite-l și pe ăsta! Și-a pus nădragi de plastic transparent să se apere de ploaie și i se văd chiloții. Te-ai uitat în oglindă înainte să pleci? Zâmbesc amuzată. Tânărul îmi întoarce zâmbetul. Ei nu, că râdeam de tine, nu-ți făceam ochi dulci! Pornesc, uitându-mă în jur. Ah, uite un butic cu de toate. Trebuie să aibă și umbrele. Mă apropii și zăresc biletul din tocul ușii: Revin în cinci minute. Dacă nu mi-ar fi teamă c-o pierd pe Cristina aș râde. Unele lucruri nu se schimbă niciodată. Cinci minute de când?! De ieri de la prânz? Mai aștept un minut, două. Poate vine. Nici n-apuc să-mi termin gândul că aud un zdrăngănit de chei. Taci, c-a venit!
– O umbrelă, vă rog.
– Pe care o doriți?
– Umm… pe cea roșie cu picățele albe. Cât costă?
– Trei euro.
Wooot!???!
– N-am decât lei vechi pe card, mărturisesc eu cu vocea pierită.
– E în regulă. Terminalul face automat schimbul valutar la cursul zilei.
Îi întind cardul BCR.
– A, nu! BCR a intrat în procedură de faliment la începutul lunii. A zis șefu’ să nu mai primim carduri BCR. Altul n-aveți?
– ING e bun?
– Da.
Facem tranzacția, iau umbrela și mă grăbesc spre ieșirea dinspre Universitate. Urc scările din două în două și deschid umbrela din mers. Ha! Deci de-aia se grăbea tipa în fustă verde-smarald. Avea și ea întâlnire la ceas, la Universitate… Sau??
– Cristina?!
– Jo, ai venit!
Râdem amândouă emoționate. Acum înțeleg ce înseamnă Fericirea dintr-o clipă. Nu ne îmbrățișăm. Pandemia a ucis gesturile firești de prietenie. Dar citesc în ochii ei împăienjeniți de lacrimi că se bucură să mă vadă. Și ochii mei sunt înrourați.
Jo, să nu dai apă la șoareci! aud o voce sugrumată de emoție în capul meu.
Sau poate s-a prelins o picătură de ploaie din cârlionții mei murați…
***
Cititorule, pentru continuarea povestirii, dialogul propriu-zis dintre cele două personaje, plus un strop de poezie apasă aici.
Film Serial 
Superb ai compus, Jo! Și, Doamne, scrii atât de bine, încât mă bucur nespus că am acceptat provocarea, fiindcă doar așa am avut ocazia să te citesc cu adevărat, fiindcă ador stilul tău și îți mulțumesc că m-ai prezentat atât de frumos și timidă chiar sunt, dar nu aș fi bănuit că și tu! Mă bucur tare mult să te cunosc mai bine, prietena mea de pe WordPress! Sunt emoționată! 😘❤
LikeLiked by 4 people
Am roșit toată. Multumesc pentru apreciere. Mă bucur că nu te-ai supărat că partea cea mai interesantă – dialogul dintre noi – lipsește. 🙂 Spune-mi, te rog, ai inteles in timp ce citeai ca persoana in fusta verde-smarald esti chiar tu? Ah, iar ia pe care ai purtat-o era albă, brodată cu fir alb. Aratai superb. 🙂
LikeLiked by 2 people
Daaa, am intuit că trebuie să fiu eu aceea 😁 și chiar mă gândeam la o ie albă, brodată cu fir tot alb, îmi pare că gândim la unison. 😉
Și nu am de ce să mă supăr, am citit pe nerăsuflate și am zâmbit încontinuu, chiar am râs, scrii cu umor, superb!!
LikeLiked by 2 people
Mi s-a spus la un moment dat ca aș fi facut carieră în stand-up comedy. Eu, însă, spun despre mine că am limba ascuțită. Nu știu de ce nu mă ia nimeni în serios când critic. Ai văzut cât de critică sunt cu mine însămi. 🙂
LikeLiked by 1 person
Am văzut, dar mi-a plăcut și felul în care te tot readuci în clipa prezentă, datorită realismului tău și toate acele discuții pe care le porți cu tine însăți le-ai redat minunat! Și eu vorbesc cu mine, dar nu aș fi știut să povestesc atât de frumos ca tine, m-ai întrecut ca scriitoare și ar fi păcat să nu continui a crea literatură. Scrii cu adevărat minunat! Te felicit!
LikeLiked by 1 person
Din păcate, aud că cele mai bune povești izvorăsc din propria experiență de viață. Iar în viața mea nu se întâmplă nimic. Fără îndoială, călătoria din 2071 va rămâne aventura vieții mele. 🙂
LikeLiked by 2 people
Jo, nici în viața mea nu se întâmplă nimic, dar uite că -de fapt- se întâmplă, căci până și virtualul este plin de emoții și se poate de reale 😁
LikeLiked by 1 person
Am să te etichetez și eu, cu trimitere către pagina ta adică. Nu am făcut-o fiindcă nu știam dacă ai fi de acord, dar acum, de îndată ce și tu m-ai etichetat în poveste, am înțeles că e ok. 😊
LikeLiked by 1 person
Normal ca e OK! Chiar mi-ar placea sa ma viziteze cititorii tai, sa mă critice în comentarii. 🙂 Din pacate, ”cititorii” mei, dau un like absent si pleaca. Pierderea lor! Nu stiu ca adevarata poveste este pe pagina ta.
LikeLiked by 1 person
Am dat o trimitere pe la începutul poveștii mele, când apare numele tău, dar voi scrie și un final, ca adăugat ulterior, la fel ca la tine, cu link-uri spre ambele părți ale poveștii tale, care mie îmi pare mult mai frumoasă decât a mea, datorită stilului tău, ce prinde cititorul cu emoția din cuvinte, accentuată de umorul perfect gândit și exprimat. 🙂
LikeLiked by 1 person
O să zică lumea că ne-au murit lăudătorii :), dar in mod clar avem amândouă imaginație. Stilurile noastre sunt diferite, firește. Delicatețea ta este prezentă în fiecare cuvânt și nu pot să nu te laud pentru versuri. Sunt uimită că ai scris o poezie intr-un timp atât de scurt. La urma urmei ti-am dat întâlnire în 2071, exact acum o săptămână. N-as fi in stare, in veci, de așa o performanță. Hat off to you!
LikeLiked by 2 people
Îți mulțumesc, Jo! ❤
Dar dacă ai ști…! De miercuri, când te anunțasem că povestea mea ar fi gata, am modificat-o, cred, de peste 10 ori, fiindcă îi tot găseam greșeli, chiar și două pleonasme am descoperit, căci, o dată în text și a doua oară în poezioară, scrisesem ceva ca… „întors înapoi” 😀 Forma finală a povestirii am salvat-o în zorii acestei zile, ceea ce e amuzant, nu? Chiar și aseară am stat până mai târziu și am tot rescris-o… 🙂
Nu pot spune, nici acum, că aș fi mulțumită de rezultat, deși povestea a fost stilizată încontinuu, dar poate că descrierea viitorului mi-ar fi plăcut să fie mai elaborată, cum a și fost – inițial – deși nu-mi suna perfect, altfel aș fi lăsat-o așa cum era. 🙂
LikeLiked by 1 person
Of, of, of! Incertitudinile scriitorilor! 🙂 Cred ca asta-i partea neplacuta a meseriei. Eu sunt “scriitoare” de ocazie, nu exista nimic cu care sa faci comparatie, asa ca am fost mult mai relaxata. Am scris totul in patru ore duminica trecută, as fi programat publicarea fara nici o ezitare atunci, dar n-aveam o dată și o oră. M-a cuprins indoiala numai după ce te-am auzit pe tine că citești, recitești și modifici ici-colo.
LikeLiked by 1 person
Gata am rescris finalul! 🙂 Jo, nu știu dacă ți-am mulțumit pentru emoția minunată a acestei dimineți, care uite că se continuă și după o oră și jumătate. Bine că e sâmbătă și nu sunt la muncă! Ai fost intuitivă când ai ales week-end-ul pentru publicare, căci nu mă văd muncind azi și mă bucur că-i zi liberă! 😀 Sper că-i și pentru tine. 🙂
LikeLiked by 2 people
Tocmai m-am întors din bucătărie. Zi liberă, dar nu tocmai. 🙂 Si eu mă distrez de minune cu dialogul nostru pe marginea povestirilor SF. Azi m-am simțit mai putin singură decât de obicei. Mulțumesc, Cristina. 💕
LikeLiked by 2 people
Jo, singurătatea e o alegere, sau așa o văd eu. Unii oameni sunt fericiți în pereche, pentru că s-au întâlnit și sunt potriviți unul cu celălalt, alții își prețuiesc libertatea, fiindcă nu și-au cunoscut (încă) spiritul îngemănat, pe care -cu siguranță- l-ar alege, în acea situație. Sentimental, și eu sunt singură, chiar dacă îndrăgostită de cineva, dar el… „a călătorit în viitor și cred că-i încă nehotărât dacă să revină ori ba în prezent” 🙂 , zic așa ca să continui firul poveștii pe care tocmai am scris-o, situația reală fiind cumva similară. Și mai e ceva. Ai observat că noi, oamenii, toți suntem singuri în fapt? Chiar și cei care și-au ales o pereche pot rămâne în orice clipă singuri, sau se simt așa mai mereu, fiindcă celălalt e cam absent. De aceea eu îmi prețuiesc și singurătatea, libertatea. E adevărat că am și prietene reale și virtuale, dar aleg adeseori să fiu doar eu cu mine și cred că-i firesc să simt și astfel. Adresa ta de yahoo ce-mi apare este activă? Fiindcă ți-aș scrie și pe acolo. 🙂
LikeLiked by 2 people
În sfârșit. Răbdarea mi-a fost răsplătită.😀
LikeLike
… aș avea o singură obiecție, care nu cred că strică ceva din aprecierea mea sinceră pentru frumusețea imaginației tale și a acestei întîlniri de care îmi aduc aminte la vremea ei, dar o citisem cu alți ochi… ❤❤
so, BCR și ING? adică nici în 2071 nu scăpăm de bănci…?
LikeLike
Împotriva lui BCR am eu un dinte, așa că am făcut-o falimentară în viitor. 🙂 Culmea e că-mi propusesem să mă întorc la povestirea asta, să schimb una-alta, inclusiv modalitatea de plată a umbrelei, dar mi-am zis că oricum n-o citește nimeni so… why bother?
LikeLiked by 1 person
nah, m-a întristat puțin ideea că n-o să dispară sistemul bancar, atăta tot 😀 că-n rest, și eu cu ING, chiar am opere” dedicate roboțelului lor, Maria!
LikeLike
Uite vezi, în Tigaia (4) poți să dai cu o tigaie de fontă într-un bancomat ING până iese un angajat pe care să-l omori din volé, cu o tigaie în cap. Accidental! Personajul tău ar ieși repede din închisoare. 🙂
LikeLiked by 1 person
da, dar angajatul ing nu-i, totuși, echivalent cu un hoț! poate patronul, care tocmai mărise dobînzile incalculabil…
LikeLike
Mai mor și oameni nevinovați pe lumea asta. Ești prea delicată. Atâta timp cât e ficțiune zic că nu trebuie să suferi pentru personajele tale. Omoară-le liniștită. 😀 Sunt groaznică! Știu! 😀
LikeLiked by 1 person
Mda, ești și groaznică 😀, dar se poate să ai și dreptate, cred că depinde doar de cel ce scrie 🙂
LikeLike