Grandilocventul predicator interpretat de Robert Pattinson face parte dintr-o galerie de personaje bizare și grotești, în această poveste rurală sinistră.

Întotdeauna diavolul - Netflix
Întotdeauna diavolul – Netflix

Întotdeauna diavolul (The Devil All the Time) film noir abominabil, violent, gotic, plasat într-o văgăună rurală este regizat de Antonio Campos (cunoscut pentru poveștile de groază ceva mai insinuante, cum ar fi Afterschool și Christine) și adaptat după romanul din 2011 al lui Donald Ray Pollock – autorul însuși este cel care ne oferă tărăgănarea seacă a narațiunii. În micul oraș Knockemstiff, Ohio (numele nu este închipuit), ororile înfricoșătoare se metastazează de-a lungul generațiilor.

Tom Holland îl interpretează pe Arvin, un adolescent orfan, problematic, bântuit de pierderea părinților; sora vitregă Lenora (Eliza Scanlen) are o legătură terifiantă cu un cuplu local înfiorător, Carl și Sandy (Jason Clarke și Riley Keough), cu predilecție pentru plimbările cu mașina și luarea autostopiștilor; acești tineri încrezători tind să dispară după aceea. Sunt, de asemenea, mână în mână cu polițistul corupt, șeriful Bodecker (Sebastian Stan), iar calea Lenorei se va intersecta, de asemenea, cu cea a Reverendului Preston Teagardin, interpretat cu o amenințare sardonică de Robert Pattinson: un predicator grandilocvent, sinistru, care poartă o cămașă cu volane și își declamă predicile fonfăit, cu un accent sudist exotic, denunțând „ihlu-zhi-ile” păcătosului.

Întotdeauna diavolul este o poveste complet macabră, populată de o colecție asudată de personaje bizare și grotești, poveste care se desfășoară din anii 1940 până în anii 1960 (doar muzica pop te avertizează cu privire la orice diferență istorică). Filmul este produs cu eleganță și pus cap la cap cu încredere, cu o interpretare plauzibil de grețoasă din partea lui Pattinson, în rolul dezgustătorului Teagardin, care, printre toate celelalte deficiențe ale sale, este un snob odios, umilind-o pe bunica lui Arvin din cauza preparatelor culinare  chipurile de calitate inferioară, pe care le aduce la picnicul organizat de biserică. Dar există ceva ciudat de fără sens în toate acestea și există un fel de decalaj tonal acolo unde, într-un alt fel de film, umorul ar putea merge – ceea ce ar contracara violența perversă. Dar cu siguranță filmul are un efect puternic.

Peter Bradshaw, The Guardian, 16 septembrie