Gia, articolul acesta este pentru tine. 🙂

Luca Guadagnino a afirmat hotărât în interviuri că noua sa serie HBO Noi, cei adevărați (We Are Who We Are) este diferită de filmul său Strigă-mă pe numele tău (Call Me by Your Name). Ambele proiecte au acțiunea plasată în Italia și spun povestea unor adolescenți care ajung să se împace cu sexualitatea lor, dar cineastul a spus că Strigă-mă este „despre trecut, văzut prin prisma unei narațiuni cinematografice” și Noi, cei adevărați este „despre aici și acum”. Ori cum ar fi, cele două proiecte au ceva în comun: Timothée Chalamet și Armie Hammer.

Armie Hammer, Luca Guadagnino și Timothée Chalamet (Matt Crossick/PA Wire/AP Images)
Armie Hammer, Luca Guadagnino și Timothée Chalamet (Matt Crossick/PA Wire/AP Images)

Colaboratorul New York Times, Kyle Buchanan, a fost primul care a confirmat că Guadagnino și-a strecurat actorii din Strigă-mă pe numele tău Chalamet și Hammer în Noi, cei adevărați, după ce spectatorii cu ochi de șoim au observat în episodul trei, un figurant care arată identic cu nominalizatul la Oscar Chalamet. Spectatorii au avut dreptate, întrucât o sursă din anturajul serialului confirmă că Chalamet își face apariția, atât de scurt încât dacă ai clipit l-ai pierdut, pășind în și afară din cadrul din spatele lui Scott „Kid Cudi” Mescudi. Rolul lui Chalamet este acela de figurant de fundal, iar apariția lui Hammer va fi asemănătoare într-un episod viitor.

Chalamet și Cudi sunt prieteni apropiați în viața reală și acum pot spune că au jucat împreună într-un proiect Luca Guadagnino. Cudi interpretează în Noi, cei adevărați rolul lui Richard, tatăl încăpățânat al co-protagonistei seriei Caitlin (nou-venita Jordan Kristine Seamón). Într-un interviu acordat pentru Esquire, Cudi a povestit că l-a sunat pe Chalamet după ce a fost distribuit de Guadagnino în seria HBO, pentru că era convins că Chalamet are ceva de-a face cu asta.

„Nu-mi vine să cred că am primit rolul”, a spus Cudi. „L-am întrebat pe Timmy dacă i-a spus ceva lui [Luca] sau a făcut ceva să-mi pună o pilă. Am crezut că a fost mâna lui Timmy când [Luca] m-a făcut cu rolul, sincer. Dar [Timmy] mi-a spus: „Nu, frate, îți ascultam muzica pe platoul de filmare și i-am spus cine ești… doar atât.” Așa că m-am spus: „Ah, ce chestie dată naibii. Doar s-au aliniat planetele perfect.’”

Guadagnino a spus despre Cudi: „Este un actor grozav. Dar pentru mine, să fiu pe platoul de filmare înseamnă să fiu alături de oameni pe care îi ador, pe care îi iubesc, cu care vreau să petrec timp și am simțit acea energie din partea lui.”

Zack Sharf, IndieWire, 29 septembrie