Dexter se întoarce la apucăturile lui care se lasă cu sânge împroșcat, după ce Showtime a comandat o resuscitare a dramei cu favoritul nostru criminal în serie.

Michael C. Hall - Dexter
Michael C. Hall – Dexter

Michael C. Hall, care a jucat rolul principal în serial în perioada 2006-13, a revenit alături de creatorul serialului, Clyde Phillips. Rețeaua de cablu premium a oferit serialului o continuare de 10 episoade, care urmează să intre în producție la începutul anului 2021, cu o dată de premieră provizorie pentru toamna anului 2021.

În serialul original l-am urmărit pe Dexter Morgan, un complicat și confuz criminalist, ziua expert în pete de sânge pentru Departamentul de Poliție din Miami, iar noaptea criminal în serie.

Gary Levine, co-președinte al departamentului divertisment al Showtime, a declarat că rețeaua era dispusă să revină la personajul „unic” doar dacă ar putea găsi o abordare creativă care să fie „demnă” de original și „au găsit-o”.

Nu avem detalii cu privire la locul unde se va afla Dexter la reluarea acțiunii, dar în finalul sezonului 8 l-am văzut pe Dexter înscenându-și moartea și mutându-se sub un nou nume în Oregon, după ce și-a scufundat ambarcațiunea și a evadat dintr-un spital cu trupul surorii sale, care fusese împușcată și era în comă, și-l trimisese pe fiul său Harrison și pe iubita Hannah să locuiască în Argentina.

Hall a spus anterior că există posibilitatea să se întoarcă la personaj. A discutat mult timp despre reluarea serialului cu fostul șef al Showtime, David Nevins, care este acum director creativ la CBS și președinte și CEO la Showtime Networks; el a spus în 2015 că Dexter ar fi singurul serial pe care s-ar gândi să-l continue.

„Dexter este un serial atât de special, atât pentru milioanele de fani, cât și pentru Showtime, deoarece acest spectacol revoluționar a contribuit la plasarea pe hartă a rețelei noastre, cu mulți ani în urmă”, a spus Levine. „Am relua acest personaj unic doar dacă am putea găsi o interpretare creativă, care să fie cu adevărat demnă de genialul serial original. Ei bine, sunt fericit să raportez că Clyde Phillips și Michael C. Hall au găsit-o și abia așteptăm s-o filmăm și s-o arătăm lumii”.

Peter White, Deadline, 14 octombrie