De la început: Hugh Grant dezvăluie cum s-a pregătit pentru rolul din miniseria HBO

După interpretarea din Un scandal britanic (A Very English Scandal) nominalizată la Emmy, vedeta din Notting Hill, Hugh Grant, în vârstă de 60 de ani, revine pe micul ecran alături de Nicole Kidman, în De la început (The Undoing), care va avea premiera la HBO pe 26 octombrie. El îl interpretează pe oncologul din New York, Jonathan Fraser, în seria limitată bazată pe romanul lui Jean Hanff Korelitz, Ar fi trebuit să știi (You should have known), un thriller despre o căsătorie care se dezintegrează.

WS: Cum ai descrie De la început?

Hugh Grant: Este un whodunit, dar este și o dramă psihologică. L-am putea numi „Scandi noir”. Așa le numim în Marea Britanie atunci când ai un regizor scandinav care abordează moartea într-un mod foarte artistic și cinematografic. Este greu să vorbesc despre serial fără să dezvălui acțiunea. Dar, cu siguranță, lucrurile nu sunt atât de perfecte pe cât par. Este o chestiune de… este Jonathan doar un afemeiat sau este ceva mult mai rău?

Cum a fost să lucrezi pentru prima dată cu Nicole Kidman?

A fost o încântare. Ne cunoaștem de ani de zile, dar nu știi niciodată dacă o să funcționeze când ești distribuit ca soț și soție.

Atât în De la început, cât și în Un scandal britanic, joci bărbați cu defecte. Îți place să aprofundezi personaje imperfecte?

Nu am jucat, de fapt, unul dintre acei Mr. Nice Guys în secolul XXI. Posibilitatea de a juca un rol romantic dispare fericită în neant, pentru că sunt prea bătrân și urât. În ultimii opt ani mi-a plăcut foarte mult să joc personaje de compoziție, unde interpretez pe cineva mult mai departe de felul meu de a fi. Dar în De la început, regizoarea Susanne Bier a vrut ca eu să aduc o parte din ceea ce ai numi farmecul meu și să-l las să se închege pe ecran.

Ai lucrat doar după scenariu sau ai apelat și la romanul lui Jean Hanff Korelitz, Ar fi trebuit să știi, pentru inspirație?

Scenariul se îndepărtează de carte destul de mult și destul de devreme, așa că romanul mi-a folosit mult prea puțin, ca să fiu absolut sincer. Dar am devenit bizar de atașat de compoziție la bătrânețe, așa că am petrecut mult timp cu medicii. Am vrut să aflu despre psihicul medicilor, în special al medicilor „minunați”, al marilor vindecători pe care oamenii îi iubesc, îi admiră și îi venerează, și dacă sunt la fel de minunați pe cât par sau dacă poate sunt narcisiști periculoși.

La începutul carierei ai avut vreun rol de vis pe care ți l-ai dorit?

Nu sunt sigur că a existat vreodată un rol de vis, ca să fiu sincer. Dar cu siguranță simt că au fost unele, ceea ce face ca găsirea următorului să fie mai dificilă ca niciodată. Am simțit că acesta a fost un rol grozav, dar am simțit și că Jeremy Thorpe din Un scandal britanic a fost un rol foarte greu de depășit pentru mine.

Crezi că acum există roluri mai bune pentru televiziune decât pentru marele ecran?

Acesta pare să fie cazul acum, dar personal regret un pic. Pentru că îmi place marele ecran și experiența de masă a vizionării filmelor împreună, mai degrabă decât oamenii ghemuiți în propriile sufragerii. Suntem răsfățați, fără îndoială. Cât de norocoși suntem, având în vedere că niciunul dintre noi nu mai poate să părăsească casa.

Ai menționat că înclini spre compoziție ceva mai mult acum. Jeremy a fost o persoană reală, așa că pentru Un scandal britanic, ai făcut multă cercetare pentru a-l înțelege?

Da, ridicol de multă. Filmările au fost amânate din diverse motive, așa că am avut aproximativ un an de pregătire. Probabil că acum sunt expertul mondial în Jeremy Thorpe. Am citit fiecare carte. M-am întâlnit cu atât de mulți din foștii colegi, prieteni. I-am urmărit aparițiile TV. I-am ascultat programele radio.

Da, și fac acest proces ciudat, pe care l-am făcut și pentru De la început, de a descompune scenariul în scene mititele, mititele, mititele, de a-mi pune întrebări și de a crea o vastă biografie – pagini și pagini și pagini care cresc și cresc pe măsură ce te pregătești, de-a lungul lunilor, pentru rol. Știu cam fiecare moment din viața lui, fiecare lună, până în acel moment din film.

Ai vrea să produci mai mult din propriile proiecte?

Am făcut așa ceva în trecut, în anii ’90. A fost nostim, dar am simțit, de asemenea, că a produce un proiect este un pic ca conducerea unei mașini de pe bancheta din spate. Este frustrant; vrei să fii pe scaunul șoferului. Cred că aș prefera să regizez decât să produc.

Ai început să iei în considerare asta, atunci?

Stau acum aici, în biroul meu și mă uit la câteva idei. Mă gândesc: Ei bine, acum am destul timp. Altceva tot nu pot să fac, în afară de a juca Monopoly cu un copil de 7 ani. Aș putea la fel de bine să scriu un scenariu.

Nu ești neapărat un fan al statutului de celebritate. Dar există vreun aspect al faimei pe care l-ai putut folosi pentru o anumită cauză, care să merite să ai un nume celebru?

M-am implicat în unele lucruri, da. Mai ales după moartea mamei mele în 2001, m-am implicat în problema îngrijirii de la sfârșitul vieții, în Marea Britanie. Sunt niște asistenți medicali minunați de la Fundația Marie Curie, care vin să aibă grijă de tine când ești pe moarte. Am colaborat foarte mult cu ei. I-am ajutat să înființeze un spital pentru persoanele cu deficiențe de învățare.

Apoi, bineînțeles, am devenit extrem de activ din punct de vedere politic în jurul anului 2011 pe marginea scandalului de hacking și abuzul presei din Marea Britanie. A fost fascinant. M-am implicat foarte mult în asta. Am făcut mult mai multe decât show-biz timp de aproximativ cinci ani.

Walter Scott, Parade, 16 octombrie