Asistenta personală: urlă pe dinăuntru

Julia Garner este magnifică ca asistenta personală contrariată a unui agresor sexual în serie, în această dramă marcantă, în surdină.

Spectrul lui Harvey Weinstein stăruie peste fiecare cadru al filmului Asistenta personală (The Assistant), deși nu vedem niciodată chipul directorului executiv anonim al companiei de film din New York, al cărui comportament toxic pune în mișcare intriga. Îl auzim, totuși, râzând conspirativ cu o tânără aspirantă, în spatele ușii bine închise a biroului sau lătrând mustrări la telefon către Jane (Julia Garner), aflată pe treapta cea mai de jos în ierarhia firmei.

Citește și: Cele mai înfricoșătoare filme din 2020

După aceste atacuri, colegii de serviciu cei mai apropiați ai lui Jane (Noah Robbins și Jon Orsini) o ajută cu resemnare să compună e-mailul de scuze necesar, sugerând fraze încărcate de recunoștință și promisiuni că se va strădui mai mult. (Au trecut prin asta; știu cum să hrănească fiara.) Altfel, Jane, proaspăt ieșită de pe băncile facultății, care speră să devină producător, este mai mult invizibilă pentru ei, când spală vasele în camera de recreere, copiază scenarii, îi face angajatorului planurile de călătorie și preia mesajele telefonice. Cele de la femei sunt cele mai complicate.

Desfășurându-se într-o zi de lucru extrem de tulburătoare, Asistenta personală este mai puțin o poveste #MeToo cât o examinare minuțioasă a modului în care insultele individuale pot fuziona într-o miasmă sufocantă de hărțuire. Duhoarea respectivă este respirată de toată lumea într-un film care împerechează izbitor, acțiunile înjositoare ale directorului, cu lipsa de etică sufocantă a structurii de putere care îl protejează. Într-o scenă de o virtuozitate deosebită, Jane se plânge șovăielnică unui reprezentant aparent înțelegător de la Resurse umane (un minunat Matthew Macfadyen). Întorsătura luată de conversația lor te va lovi ca un șrapnel înfășurat în catifea.

Scris și regizat de Kitty Green (al cărei ultim film a fost documentarul din 2017 „Casting JonBenet”), Asistenta personală este discret, cu nuanțe de gri și glacial. Mulți spectatori îl vor găsi greu de privit, sumbru, chiar obositor; dar Garner este atât de minunat distribuită, încât face ca epuizarea lentă a sufletului lui Jane să fie aproape vizibilă. În lunga călătorie dinainte de zori, de la apartamentul ei din Queens la biroul ei din Manhattan, filmul o surprinde chircită somnoroasă în mașina firmei, o siluetă mică, palidă, copleșită de zgârie-nori care se înalță la orizont. Totuși, fragilitatea ei este înșelătoare, iar anxietatea lui Jane pentru cele pe care le consideră victime ale șefului ei trebuie realiniată cu interesul propriu. Când citește e-mailul șefului, îngrozitor de manipulant: „Sunt dur cu tine pentru că vreau să devii cea mai bună” – aproape că îi putem vedea coloana vertebrală îndreptându-se cu ambiție reînnoită.

Jane nu este una dintre acele victime – „Nu ești genul lui”, îi spune tipul de la resurse umane, într-o încercare perversă de a o liniști. Dar nu trebuie să fie. Degradarea stă în bijuteriile și petele pe care le îndepărtează de pe pernele canapelei, în cecurile albe pe care le bate la mașină și în pălăvrăgeala ingenuei anxioase pe care o transportă la un hotel din apropiere: miasma agresorului de la locul de muncă este obositor de familiară și la fel de omniprezentă ca însăși birourile. În modul lui tăcut, atent la cele mai mici detalii, filmul Asistenta personală le spune acestor oameni: Vă vedem. V-am văzut dintotdeauna.

Jeannette Catsoulis, The New York Times, 30 ianuarie

Asistenta personală are premiera la HBO, pe 25 octombrie.