Halloween: Cele mai înfricoșătoare filme din 2020

De la povești de groază sângeroase la drame din viața reală înspăimântătoare din alte motive, 2020 ne-a oferit suficiente povești înfricoșătoare dincolo de știrile zilnice.

Pentru o mare parte din lume, 2020 a întruchipat fidel trăsăturile unui film de groază bine creat: pervers, intransigent și ceva cu totul neașteptat, care ne-a luat pe toți prin surprindere. Dacă nimic altceva, caracterul tulburător al unui an care a fost afectat atât de o pandemie globală, cât și de un ciclu electoral dezbinător (printre alte întorsături sinistre) ne amintește că groaza vine sub multe forme și formula tradițională de hororr pe care americanii o sărbătoresc de Halloween este doar o parte a ecuației. Multe dintre filmele lansate anul acesta sunt înfricoșătoare în moduri neașteptate, fie pentru că tratează anxietăți actuale, fie pentru că ilustrează exact natura terorii din aceste vremuri incerte.

Iată niște exemple semnificative. Nu le vizionați singuri.

Black Box

Black Box are o întorsătură de situație atât de bună încât salvează filmul de categorie B siropos, care conduce la ea. Acest debut al regizorului Emmanuel Osei-Kuffour, produs de Blumhouse, îmbină neliniștea psihologică a situației unui amnezic, cu delirul unui om de știință nebun, iar premisa completă sugerează un mix inteligent între Total Recall și Fugi! (Get Out). Îi lipsește sminteala inspirată a primului și comentariul social înfocat al celui de-al doilea, dar Osei-Kuffour (care a co-scris scenariul împreună cu Stephen Herman) a construit un thriller lo-fi enigmatic, cu suficiente jocuri mintale complicate pentru a face să merite călătoria  misterioasă. (EK)

Asistenta personală (The Assistant)

Primul lungmetraj narativ al lui Kitty Green este plin de toate detaliile documentarelor ei care-ți intră sub piele și este susținut de cunoașterea comună a publicului ei că, deși ceea ce urmăresc pe ecran nu este tocmai o poveste adevărată, paralelele cu viața reală sunt inconfundabile. Recenta laureată cu premiul Emmy, Julia Garner joacă rolul lui Jane, asistenta personală novice a unui puternic mogul din lumea filmului (nimeni nu rostește vreodată numele „Harvey Weinstein”, dar ținta este clară) blocată într-un mediu de lucru din ce în ce mai nociv. (KE)

Bad Hair

Bad Hair, urmarea Dragi oameni albi (Dear White People) a lui Justin Simien, nu se ridică la înălțimea acestuia întotdeauna, dar există destule întorsături tonale aventuroase și implicații satirice sumbre pentru a merita călătoria bizară. Situația dificilă a femeilor de culoare și a părului lor a dat naștere la suficiente investigații cinematografice pentru a-și avea propriul subgen, de la documentarul Good Hair al lui Chris Rock din 2009 până la scurtmetrajul animat Hair Love, care a câștigat un premiu Oscar în 2020. Filmul de categoria B, supranatural, cu picanterii din anii ’80 al lui Simien, se învârte în jurul unei extensii de păr demonice și a bietei tinere asistent-executiv (Elle Lorraine) posedată de aceasta, dar este, de fapt, o satiră morală corporativă, cu multe pe cap: de la sexismul din industria muzicală video, la spectrul sclaviei care aruncă o umbră asupra culturii muncii moderne. (EK)

Come to Daddy

Come to Daddy începe prin citarea lui Shakespeare și a lui Beyoncé în același cadru și devine și mai trăsnit de aici încolo. Dar, indiferent de convoluțiile sale excentrice, debutul nebunesc și imprevizibil al regizorului neo-zeelandez Ant Timpson, reușește să ofere o saga sângeroasă de reuniune tată-fiu, cu un grad surprinzător de încredere în natura absurd-ciudată a materialului: o poveste sentimentală despre moarte și redescoperire care explodează în haos violent, chiar dacă menține o conexiune fermă cu enigma în cauză. Este o escapadă repulsivă, absurdă, care se transformă într-una lacrimogenă. (EK)

Vânătoarea de oameni (The Hunt)

Chiar înainte ca 2020 să devină cel mai traumatic an al acestui început de secol, discursul american se îndrepta spre dezastru. Cu țara împărțită practic de fiecare problemă majoră, opiniile extremiste domină convingerile, iar teoriile conspirației de pe internet dictează convingerile majorității. Toată această zarvă estompează adesea adevărul crud, chiar și punctele de vedere progresiste bine intenționate se cam lasă uneori luate de val. Aceasta este revelația sângeroasă a filmului Vânătoarea de oameni (The Hunt), povestea anarhică a regizorului Craig Zobel despre maniaci liberali care-i răpesc pe cei de dreapta și-i omoară de-o distracție. Deși co-scriitorii Nick Cuse și Damon Lindelof, cu siguranță, se amuză bătându-și joc de sminteala țopârlanilor-victime care cred fiecare cuvânt dus cu pluta pe care li-l servește Fox News și Alex Jones, personajele negative principale ale filmului sunt cei de stânga, conduși de un director căzut în dizgrație (Hilary Swank) ale cărei instincte ucigașe au fost stârnite de o ură atât de mare pentru cealaltă parte, încât a distrus-o. (EK)

Mă gândesc să-i pun capăt (I’m Thinking of Ending Things)

Mă gândesc să-i pun capăt (I’m Thinking of Ending Things) ar putea să nu fie ușor clasificabil drept film de groază (sau orice altceva, de altfel), dar în felul său contorsionat și înnebunitor, clarifică modul în care tot ceea ce a scris și / sau regizat vreodată Charlie Kaufman este absolut îmbibat în spaima existențială. De la În pielea lui John Malkovich (Being John Malkovich) la Anomalisa, opera lui Kaufman s-a învârtit  întotdeauna în jurul camerei acustice fisurate a conștiinței umane; personajele sale sunt definite prin încercările lor (adesea literale) de a se elibera din propriile cochilii și de a elimina prăpastia care ne izolează pe toți în insule. N-o fi el Cronenberg, dar Kaufman este totuși un maestru în toată regula, al horror-ului corporal. (DE)

Omul invizibil (The Invisible Man)

Mai puțin legat de clasicul monstru Universal de la care filmul își ia numele și mai bine etichetat drept „Gaslighting: The Movie! The New One!”, thrillerul rafinat al lui Leigh Whannell este atât o parabolă tulburătoare a abuzurilor domestice, cât și un film de groază „te-am prins!” al naibii de bun. Elisabeth Moss ne oferă o altă interpretare previzibil de grozavă în rolul lui Cecilia, prinsă în capcana unei relații abuzive cu un tip cu vorba dulce, Adrian (Oliver Jackson-Cohen), care a reușit mult timp s-o țină într-o cușcă aurită în virtutea averilor sale nemăsurate. Încercarea Ceciliei de a se elibera – à la În pat cu dușmanul (Sleeping with the Enemy) – este suficient de terifiantă, dar momentele cele mai înfiorătoare ale filmului urmează de-abia după ce reușește să scape. (KE)

Possessor

Possessor este un techno-thriller incomod și incitant în care-i vedem pe Andrea Riseborough și Christopher Abbott angajându-se într-un război psihic ultra-sângeros pentru controlului corpului acestuia din urmă, într-un viitor în care asasinii își pot acapara țintele à la Spiritul din cochilie (Ghost in the Shell). Mai presus de toate, cel de-al doilea lungmetraj al lui Brandon Cronenberg oferă de departe cel mai bizar horror corporal al anului (fiul lui David Cronenberg păstrează brandul familiei la cote înalte). Possessor este la superlativ când jupoaie plin de cruzime, un suflet de corpul său, iar Cronenberg se distrează foarte mult vizualizând cum își fac creierii praf două fantome care concurează pentru controlul unei singure cochilii. (DE)

Sputnik

Paranoia Războiului Rece poate că a scăzut după anii optzeci, dar spectrul ambiției Rusiei de a deveni o superputere globală nu s-a diminuat niciodată. Sputnik oferă un punct de plecare proaspăt pentru explorarea acestei temeri. Primul lungmetraj al regizorului Egor Abramenko este un omagiu Alien subtil și înfricoșător, care îmbină fiorii de groază ai filmelor de categoria B cu spaima conspirativă întemeiată. Este 1983 și, după ce un trio de cosmonauți s-au întors pe pământ în circumstanțe dubioase, în întunericul nopții, unul a murit, altul este în comă, iar al treilea nu-și mai amintește ce s-a întâmplat. Acesta este Konstantin Veshnyakov (Pyotr Fyodorov), care este închis într-un laborator dintr-un complex militar secret, unde tânăra doctoriță năpăstuită, Tatiana Yurievna (Oksana Akinshina), se trezește detașată din motive tulburi. (EK)

Eric Kohn, David Ehrlich, Kate Erbland, Ryan Lattanzio, IndieWire, 26 octombrie