Haideți să nu ne mai ascundem după deget, cu toții vom muri la un moment dat. Fie că vom muri din cauze naturale sau de partea ascuțită a cuțitului de bucătărie al lui Michael Myers care ne aterizează în cap, moartea este inevitabilă.

Întrucât nisipul din clepsidră oricum se scurge, de ce n-am relua unele clasice de groază sau – dacă sunteți virgin al genului horror – să le vedeți pentru întâiași dată? (Și poate pentru ultima, pentru că, știți… Vezi mai sus. Hei, nu noi facem regulile.)

USA Today a alcătuit o listă verificată de 25 de filme favorite din vechea școală, giganți influenți și câteva nestemate ascunse de-a lungul anilor, care merită să fie văzute înainte ca acea japoneză înfiorătoare care iese din televizor să ne omoare. Sau, dacă nu aveți chef de horror, să acceptați Halloween-ul în timp ce vă îmbărbătați să treceți peste o soartă nefastă care se apropie. (Nu, nu COVID-19, ci acele mini-ciocolățele negre îngrozitoare, care revin în fiecare octombrie. Sunt mai rele decât un coșmar cu Freddy Krueger.)

1. The Cabinet of Dr. Caligari (1920)

Deși privitorii moderni s-ar putea să nu înțeleagă inițial atracția filmului mut – unul dintre primele filme de groază din istorie – vă invităm să petreceți ceva timp cu povestea unui somnambul (Conrad Veidt) hipnotizat să ucidă, cufundați-vă în imagistica expresionistă germană izbitoare și lăsați-vă uimiți de o întorsătură de situație finală.

2. The Bride of Frankenstein (1935)

Elsa Lanchester și Boris Karloff - The Bride of Frankenstein
Elsa Lanchester și Boris Karloff – The Bride of Frankenstein

Nu poți da greș cu niciunul dintre monștrii clasici Universal (Dracula, Wolf Man, Mumia), dar aici avem parte de o dublă extravaganță, în care Boris Karloff își reia rolul de Monstru al lui Frankenstein, iar Elsa Lanchester este mireasa cu un fulger încrețit în păr.

3. Horror of Dracula (1958)

Hollywood-ul ne-a oferit de-a lungul anilor multe ecranizări Dracula, de la Bela Lugosi la Gary Oldman, deși este înaintașul produs de compania britanică Hammer Horror cel care ne-a oferit cea mai înspăimântătoare versiune, cu un Christopher Lee cu niște colți înfricoșători, față în față cu faimosul vânător de vampiri Van Helsing (Peter Cushing).

4. Păsările – The Birds (1963)

Tippi Hedren - Păsările
Tippi Hedren – Păsările

Psycho al lui Alfred Hitchcock ne-a făcut cunoștință cu un ucigaș travestit, cu o predilecție pentru dușuri. Cel puțin putem evita motelurile dubioase pentru a sta departe de tipul ăla. Escadrilele de demoni cu pene, aparent inocenți, care devin siniștri și care îți ciugulesc fața sunt o amenințare mai mare.

5. Noaptea morților vii – Night of the Living Dead (1968)

Dacă aveți de gând să vizionați un film cu zombie, povestea de groază originală al lui George Romero este bunicul tuturor. Chiar și 52 de ani mai târziu, demonii strigoi care se năpustesc asupra supraviețuitorilor dintr-o fermă din Pennsylvania sunt atemporali, iar sfârșitul șocant n-ar putea fi mai oportun.

6. Exorcistul – The Exorcist (1973)

Filmul lui William Friedkin despre inocența pierdută și puterea credinței a băgat în sperieți câteva generații. Portretizarea cumplită a unei fete posedate  de către Linda Blair și semnificațiile mai profunde ale binelui și răului sunt cele care ne vor obseda mai mult decât imaginea infamă a unui cap care se rotește sau a crucifixului folosit necorespunzător.

7. Fălci – Jaws (1975)

Fălci - Jaws
Fălci – Jaws

Hei, este o revenire la momentul în care oamenii au deschis plajele prea devreme.. nu din cauza unei boli contagioase, ci din cauza unui rechin ucigaș. Blockbuster-ul original de vară a lui Steven Spielberg dezlănțuie un mare rechin alb, care aduce o latură periculoasă aventurii marine.

8. Halloween (1978)

Lovitura de cuțit în trei părți a lui John Carpenter introduce un maniac mascat legendar în viața bonei Jamie Lee Curtis și a unei suburbii încrezătoare din Illinois. Sunteți liberi să vă alegeți asasinul favorit dintre Freddy, Jason și Leatherface, dar mitologia lui Michael Myers înfige Halloween deasupra lor în ierarhie.

9. Alien (1979)

Indiferent dacă credeți că este un film SF, un film de groază, horror cu o casă bântuită în spațiu sau un argument al naibii de bun pentru armura de torace, călătoria cosmică a lui Ridley Scott, care i-a o întorsătură neașteptată, este o explozie de părți bune. Teroarea este reală, oameni buni, iar ucigașul extraterestru se asortează perfect cu claustrofobia galactică.

10. Strălucirea – The Shining (1980)

Dacă Jack Nicholson aleargă ca ieșit din minți în jurul unui hotel pustiu și izolat, vorbind cu barmani morți și agitând un topor nu-i suficient de înspăimântător pentru tine, un lift din care se scurge sânge, cele mai terifiante gemene din toate timpurile și o bătrână doamnă decrepită, goală într-o cada ar trebui să-și facă efectul.

11. Un vârcolac american la Londra – An American Werewolf in London (1981)

Niște tipi americani care călătoresc cu rucsacul în spinare prin Anglia sunt atacați de un vârcolac, unul dintre ei devine o fiară de pomină pe lună plină, iar lucrurile devin înspăimântător de sângeroase în bătrânul oraș Londra. Toate acestea, plus prieteni strigoi, efecte speciale fantastice, o scenă de transformare incredibilă și este destul de amuzant!

12. Creatura – The Thing (1982)

Remake-ul din Antartica înzăpezită al lui Carpenter are în rolurile principale barba magnifică a lui Kurt Russell și un organism extraterestru capabil să-și schimbe forma, care asimilează alte organisme și, pe parcursul filmului, devine din ce în ce mai înspăimântător de hidos. Ambele sunt frumoase în felul lor.

13. Musca – The Fly (1986)

Pacostea care a aterizat pe capul lui Mike Pence în timpul dezbaterii vice-președințiale a lansat nenumărate meme și conversații pe rețelele sociale – și le-a reamintit tuturor că trebuie să vadă comoara națională Jeff Goldblum transformându-se într-un insectoid monstruos, prin amabilitatea guru-ului horrorului corporal, David Cronenberg.

14. Prăvălia groazei – Little Shop of Horrors (1986)

Folosiți muzicalul ca un fel de agent de curățare al palatului bucal de unele dintre aceste alte povești de groază. Cântecele lui Alan Menken îți vor stârni cheful de dans în mijlocul narațiunii retro despre un florar timid (Rich Moranis) care are o pasiune pentru o colegă de serviciu (Ellen Greene) și dezvoltă o prietenie co-dependentă cu o plantă care mănâncă bărbați.

15. Candyman (1992)

Înainte de continuarea lui Nia DaCosta de anul viitor, întoarce-te la originalul cu Tony Todd în rolul antagonistului cu cârlig în loc de mână, spiritul răzbunător al fiului unui sclav ucis în America de după Războiul Civil. Primul film rămâne relevant prin abordarea gentrificării și naturii ciclice a violenței.

16. Scream (1996)

Scream, Drew Barrymore, 1996
Scream, Drew Barrymore, 1996

Reinventarea de către Wes Craven a filmului horror în care un psihopat urmărește și ucide mai mulți oameni este încă vie în memoria noastră. Ghostface ne-a oferit personajul negativ fundamental din anii ’90, secvența de început cu Drew Barrymore și un telefon este clasică, în plus ingeniozitatea lui n-a pălit, din moment ce metaforele horror nu mor niciodată.

17. American Psycho (2000)

Desigur, n-ar trebui să fie atât de plăcut să-l vezi pe Christian Bale făcându-l carne de mici pe un tip, în satira sângeroasă a lui Mary Harron, din anii 1980, despre un bancher din New York, cu apucături neobișnuite, rece, calculat și ucigaș. Vă asigur că nu veți mai asculta niciodată „Hip to Be Square” la fel.

18. În mintea lui May – May (2003)

Din ce în ce mai mulți oameni au reevaluat, de-a lungul anilor, această subestimată poveste à la Frankenstein, cu Angela Bettis în rolul unui asistente veterinare ciudate, dar fascinante, care nu numai că are o păpușă înfiorătoare, ci își și asamblează propriul prieten special, din diverse părți ale corpului.

19. După 28 de zile – 28 Days Later  (2003)

Dacă aveți de gând să urmăriți două filme cu zombi, faceți cumva să vedeți mai întâi Noaptea morților vii, iar După 28 de zile să fie următorul. Un virus care provoacă furie izbucnește în Anglia și lasă Londra sinistru de goală, în timp ce zombi rapizi sunt în căutare de carne proaspătă, într-o poveste îmbibată în metafora care definește epoca noastră pandemică.

20. Tucker și Dale împotriva Răului – Tucker & Dale vs. Evil (2010)

Comedia de groază de la Cuca Măcăii explodează de metafore horror și este al naibii de simpatică și inteligentă. Alan Tudyk și Tyler Labine sunt niște mocofani cu inimă bună din West Virginia, care, datorită unor circumstanțelor din ce în ce mai țăcănite, sunt considerați drept țărănoi ucigași de un grup de  excursioniști.

21. Lista morții – Kill List (2011)

Un soldat britanic (Neil Maskell) vine acasă, se reintegrează în familie și acceptă comenzi ca asasin plătit. Capodopera mix de genuri a lui Ben Wheatley rămâne un thriller polițist până când o cotește către sinistru și se transformă în ceva mult mai terifiant.

22. Pe urmele tale – It Follows (2015)

Adolescenții și sexul se asortează cu horrorul, ca măștile de hochei și taberele de vară. David Robert Mitchell face, în mod ingenios, o boală cu transmitere sexuală personajul negativ, iar Maika Monroe este fata blestemată după actul sexual, urmărită de o forță întunecată perseverentă, până când o poate transmite altcuiva.

23. Vrăjitoarea – The Witch (2016)

Vruta-i tu să trăiești delicios? Da, vă rog și mulțumesc. Filmul de epocă bizar și drama familială tragică o prezintă pe Anya Taylor-Joy în rolul unei adolescente tulburate din secolul al XVII-lea, aflată la granița maturității, care apucă pe o cale întunecată și pe Black Phillip, în rolul unui țap infernal.

24. Fugi! – Get Out (2017)

Daniel Kaluuya - Fugi!
Daniel Kaluuya – Fugi!

Dacă nu poți să simpatizezi cu protagonistul victimizat interpretat de Daniel Kaluuya și cu fața lui șocată, pătată de lacrimi în timp ce este dus la the Sunken Place, s-ar putea să fii doar un demon fără suflet. Horrorul social al lui Jordan Peele, devenit un clasic peste noapte, este o abordare impresionantă a problemei rasiale, care a schimbat premisa filmelor de groază.

25. Moștenire diabolică – Hereditary  (2018)

Hail Paimon? Hail Toni Collette! Ea o ia razna în filmul lui Ari Aster plin de elemente supranaturale, despre destrămarea demonică a unei familii a cărei mare matroană era băgată în niște lucruri curat bizare. Moștenire diabolică este plin de șoc și groază, cu decese absolut brutale și un sentiment irațional de osândă de nezdruncinat.

Brian Truitt, USA Today, 22 octombrie