Nicolae Mărgineanu și criticul de teatru Florica Ichim au vorbit despre personalitatea Dragăi Olteanu Matei într-o ediție specială a emisiunii Scena și ecranul, la Radio România Cultural

Draga Olteanu Matei
Draga Olteanu Matei

Talent remarcabil, temperament scenic viguros, personalitate distinctă a unei promoții unice, Draga Olteanu Matei a plecat, în această noapte, să reîntregească faimoasa distribuție a unei generații apreciate a fi ”de Aur” a teatrului românesc, din care făceau parte și viitori colegi și parteneri de scenă, la Naționalul bucureștean, între care Mircea Albulescu, George Constantin sau Constantin Rauțchi….

Cariera sa în teatru a fost dedicată unei singure scene, Teatrul Național din București, unde a interpretat, imediat după absolvire și până la pensionare peste 50 de roluri, reliefate cu har, temperament și farmec. Una dintre cele mai apreciate creații ale sale a fost Coana Chirița, personaj pe care l-a transpus și pe marele ecran. Cunoscută actriță de film, Draga Olteanu-Matei a jucat în zeci de producții cinematografice, numele său figurând nu o dată și ca scenarist pe genericul filmelor, cele mai cunoscute dintre acestea fiind ”Patima” și adaptările cu Chirița lui Alecsandri, ”Cucoana Chiriţa” și ”Chirița în Iași”.

Dintre ultimele roluri pe scena TNB amintim cele din spectacolele ”Azilul de noapte” și ”Crimă pentru pământ”, în care spectatorii i-au putut admira talentul, patima și dăruirea.

Dumnezeu s-o odihnească în pace!

Teatrul Național București