Primul lucru pe care îl observăm la Marianne (Daisy Edgar-Jones) și Connell (Paul Mescal) sunt fețele lor. Sunt fețe tinere, relativ inocente, luminate pentru noi, dar întunecate, ascunse de colegii lor de școală. Se aprind doar atunci când se uită unul la celălalt, de parcă schimbul de priviri este cel care-i ajută să treacă cu bine peste încă o zi. Iar și iar, în Oameni normali (Normal People) – excelenta miniserie de la HBO, adaptată de Sally Rooney și Alice Birch după romanul bestseller al lui Rooney – regizorul Lenny Abrahamson (Room) pur și simplu persistă pe aceste fețe. El are încredere în expresiile actorilor săi pentru a ne spune ce trebuie să știm despre motivul pentru care Marianne și Connell se îndrăgostesc – și, aproape la fel de des, se despart.

Oameni normali (HBO)

Al doilea lucru pe care îl observăm este respirația lor. Când se întâlnesc pentru prima dată în adolescență, într-un mic oraș irlandez, ea este virgină și el nu, dar se sincronizează aproape imediat ca parteneri sexuali. Ne dăm seama de acest lucru la fel de mult prin sunetul respirației lor care crește și descrește, se întețește și încetinește, așa cum ne putem da seama după modul în care se mișcă corpurile lor sau după culoarea din obraji. În general, scenele de dragoste din filme mai curând par de formă, indiferent de cât de atrăgători sunt actorii și de cât de acrobatice sunt pozițiile. Dar cele din Oameni normali par cu adevărat sexy, ceea ce reprezintă un pas crucial întru explicarea legăturii dintre Marianne și Connell. Sunt potriviți unul pentru celălalt din multe alte motive – cel puțin, atunci când nu sunt la cuțite din pricina demonilor care-i stăpânesc pe amândoi – dar atunci când sunt în pat împreună, potrivirea este cea mai evidentă.

Povestea urmărește perechea de la liceu până la facultate, fiecare episod de 30 de minute aducându-i în prim plan într-un stadiu diferit al relației lor în continuă evoluție. Prima oară când îi întâlnim, ea este un fel de paria la școală, iar el este un sportiv popular. Dar mama lui, Lorraine (Sarah Greene), este menajeră la casa ca un palat a familiei lui Marianne, ceea ce le oferă șansa de a se apropia și de a avea împreună ceva bun… până când nu mai este. Mai târziu, când ajung amândoi la Trinity College din Dublin, rolurile s-au inversat, ea este fluturașul social și el singuraticul sclipitor. Intră și ies unul din viața celuilalt, uneori cu tam-tam și dramă la cote înalte, alteori pe nesimțite, când unul sau ambii pur și simplu nu sunt atenți. Periodic, el se poartă groaznic cu ea, fără să vrea, în timp ce ea are tendința de a se îndepărta din motive independente de controlul ei. Cu toate acestea, au în comun nu numai o atracție sexuală intensă, ci și slăbiciunea de a trăi prea mult în propriile lor lumi. Connell petrece o mare parte din începutul relației lor de iubire, disperat s-o păstreze secretă față de prietenii lui cu prejudecăți; mai târziu, află că au știut tot timpul de ei doi și „nimănui nu i-a păsat”.

Acesta este un material delicat, extrem de intern, uneori redat prin secvențe tacticoase, în care ne uităm, pur și simplu, la unul sau la amândoi pierduți în gânduri, alteori prin explozii rapide, aluzive, care transmit un torent de sentimente provocat de noua complicație dintre ei. Celor două tinere vedete ale serialului li se cere mult și ne oferă și mai mult. Se pricep de minune – separați, dar mai ales împreună – să transmită vulnerabilitatea și dorul, esențiale pentru a crea o poveste de dragoste ca aceasta.

Lucrurile se complică pentru amândoi pe parcurs. Ea experimentează BDSM – într-un mod care pare mai degrabă sincer din punct de vedere psihologic decât abuziv – iar el se luptă cu depresia. Dar sunt momente – o plimbare cu bicicleta prin Italia rurală în timpul unei vacanțe școlare; un apel Skype care ține toată noaptea, atunci când unul are nevoie să se simtă aproape de celălalt; și, mai ales, o declarație importantă făcută în mașină, într-o noapte întunecată și dureroasă – când ei și Oameni normali sunt perfecțiunea întruchipată.

Pentru că cel mai important lucru pe care îl observăm la Marianne și Connell, datorită măiestriei și atenției cu care este spusă povestea lor, este cât de mult dorim ca lucrurile să meargă între ei – ca dragostea lor profundă, complicată, dar fără îndoială reală să iasă învingătoare.

Alan Sepinwall, Rolling Stone, 22 aprilie

Advertisement