Lasă-i să vorbească: Meryl Streep, Candice Bergen și Dianne Wiest sunt gata să spună totul

EW le-a reunit pe cele trei actrițe legendare pe Zoom, pentru a vorbi despre Lasă-i să vorbească, noul lor film delicios de sporovăitor, în regia lui Steven Soderbergh.

Pentru ultimul său film Lasă-i să vorbească (Let Them All Talk), regizorul Steven Soderbergh le-a adus pe cele trei legende ale marelui ecran pe o navă și… ei bine, le-a lăsat să vorbească. Așa că a fost firesc pentru Entertainment Weekly să facă același lucru… deși pe Zoom, nu pe mare.

EW: Cum v-ați alăturat acestui film? Meryl, tocmai terminaseși un alt proiect Soderbergh, corect?

MERYL STREEP: Da, care a fost The Laundromat. Îmi dorisem să lucrez cu el de foarte mult timp. Sunt o mare admiratoare a filmografiei sale – este atât de variată și aventuroasă, e greu de descris. M-a sunat în legătură cu filmul acesta și mi-am spus: „Da, sună grozav”. I-am zis: „Tocmai mă duc să mă reîntâlnesc cu colegii de facultate”. Așa că a râs și mi-a răspuns: „Ei bine, exact despre asta va fi vorba.” Apoi le-am povestit prietenilor mei și toți au fost îngroziți. [Râde]

DIANNE WIEST: [Soderbergh] m-a sunat și, la fel ca Meryl, sunt o admiratoare a lui și nu-mi venea să cred că vorbesc cu el. Și apoi mi-a spus ceva de genul: „Meryl te-a recomandat pentru asta” sau „Ar dori să știe dacă te-ar interesa să faci asta”. I-am mulțumit (ei) atât de mult.

CANDICE BERGEN: Steven m-a contactat și am luat prânzul împreună, și de-abia ce-a terminat de vorbit că i-am și răspuns:: “Da, da. Orice vrei. De-abia aștept, da, da.” Cred că este cel mai neînfricat cineast, iar intelectul său este atât de pătrunzător. El a filmat totul, așa că îi vedeai creierul chiar în spatele aparatului de filmat, învârtindu-se ca un titirez. A fost cu adevărat interesant. Și scurt. N-am filmat nici două săptămâni, cred.

STREEP: Da. I-am spus lui [Soderbergh] că va duce de râpă totul pentru fiecare regizor, fiecare designer de producție și orice altceva, pentru că a făcut filmul cu 25 de cenți – Știu că atât am fost plătită. În plus, a fost făcut în două săptămâni și a fost o plimbare gratuită cu vaporul.

BERGEN: Ceea ce a fost divin.

STREEP: Da, dar acum fiecare regizor va spune: „Ei bine, Soderbergh a făcut totul în două săptămâni și fără bani”.

WIEST: Și fără echipament. Singurul echipament era echipamentul sonor. Steven ținea camera într-un scaun cu rotile și doar se rotea în jur. Fără lumini și care de filmare și toate lucrurile esențiale unei filmări. Era doar Steven și acest nou aparat de filmat.

BERGEN: Da. Filmare de gherilă. Și fără scenariu!

WIEST: Ei bine, n-aveam de gând să menționez asta.

Chiar voiam să întreb despre scenariu, deoarece dialogul îți dă senzația că ar fi improvizat. Spuneți că n-a existat un scenariu?

STREEP: Pare improvizat? Ei bine, da, da, pentru că este. Adică ne dădeau schița unei situații, știam de unde începem și unde trebuie să ajungem. Dar nu ne spuneau cum să ajungem acolo.

BERGEN: Ne-au dat scenele și rezumatul scenelor. Și apoi le-am pus cap la cap, dacă puteam.

STREEP: Vorbind.

BERGEN: Vorbind o grămadă.

Cât de mult ați interacționat cu scenarista Deborah Eisenberg, atunci?

WIEST: A fost mereu acolo. A fost acolo tot timpul și a fost atât de generoasă și am putut s-o întrebăm orice. Îți spunea ce s-ar putea întâmpla în continuare și îți reamintea, pentru că am filmat succesiv, un alt cadou incredibil pe care ni l-a făcut Steven. Dar Debbie era acolo tot timpul și a fost minunată.

STREEP: Într-o seară, a doua zi trebuia să țin o prelegere, iar auditoriul urma să fie format de oameni adevărați. Iar în scenariu nu era nici o prelegere! Am întrebat-o: “Ei bine, ce o să spună ea despre această autoare dintr-un alt secol?” Și așa, peste noapte, [Eisenberg] a venit cu o grămadă de idei și o biografie. Un fel de Biblie foarte stufoasă din care să mă inspir. Dar a fost înspăimântător în fiecare seară, pentru că trebuia să fii gata și să te gândești la ce vei spune.

Deci ați petrecut mult timp toate trei, vorbind despre trecutul și relațiile dintre personajelor voastre?

WIEST: Nu-mi amintesc să fi făcut asta. Cred că am fost atât de prinse, sau eu am fost atât de prinsă, în momentul acela absolut al ceea ce se întâmpla.

BERGEN: Ceea ce a fost înspăimântător.

WIEST: A fost absolut înspăimântător. Dar totul a fost atât de intens, iar când Steven spunea: „Motor”, uitai de spaimă, pentru că trebuia să fii atent la ceea ce se întâmpla dacă voiai să ai noimă. Dacă nu erai atent, atunci trebuia să-ți ții gura. [Râde]

STREEP: Așa ar fi fost înțelept, dar am continuat să vorbim.

WIEST: Am tot vorbit. La urma urmei, cum se numește filmul?

STREEP: Dar cred că lui [Soderbergh] i-au plăcut toate elipsele și nu a vrut să știe totul. A vrut să învăluie în mister frământările interioare ale tuturor. Acesta este sentimentul pe care l-am avut. Așa că n-am discutat nici măcar între noi. Ne-am ținut așii în mânecă, astfel încât să fie ceva care să se desfășoare în timp. Și poate ne-am dat seama ce se va întâmpla spre final, dar nu știam dinainte.

BERGEN: Debbie a scris, pentru noi toate, o descriere a personajului. Doar câteva paragrafe, dar erau atât de originale și atât de prolifice. Iar felul în care a descris personajele era atât de neobișnuit și oarecum sinuos.

STREEP: Da, ca un mic roman. A fost un filon foarte bogat din care să extragi.

Candice și Meryl, personajele voastre au o relație atât de tensionată pe tot parcursul filmului. Cum ați dezvoltat și ați arătat acest lucru?

STREEP: Ei bine, pot să vă spun cum a făcut Candy, pentru că nici măcar n-a vorbit cu mine. Am crezut că nu-i place de mine. Mă întrebam: “Ce-am făcut? Ce i-am spus?” O întrebam pe Dianne: „Ce să-i spun?” Deci, cred că a fost un pic de metodă acolo. Nu, Candy?

BERGEN: [râde] Vreau să zic, a fost, dar n-a fost. Am lucrat atât de repede, așa că n-am avut mult timp să stăm și să ne batem capul cu asta.

STREEP: Așa este.

BERGEN: Când s-a terminat, o vreme m-am gândit că am visat că fac filmul. S-a terminat atât de repede.

STREEP: A mai fost ceva… mergi la culcare și încerci să-ți amintești ce ai făcut toată ziua, pentru că a doua zi urma să dezvoltăm ideea, și eram epuizate. Știi, ne trezeam dimineața, făceam un duș, ne costumam, adică ne îmbrăcam cu hainele noastre, propriile noastre haine – dar nu și bijuteriile mele, din păcate.

WIEST: Aaaah, da, bijuteriile.

STREEP: Cerceii aceia grozavi, care nu erau ai mei. Deci ne pregăteam și începeam să filmăm. Când vedeți pe ecran că iau micul dejun cu Lucas, chiar mâncam împreună cu Lucas de dimineață. Așa a fost.

BERGEN: Nu cred că am luat vreodată cina împreună, pentru că lucram până la 10 și apoi comandam supă de roșii de la room service și mergeam la culcare.

Cum a fost să faceți un film pe un vas real de croazieră?

WIEST: Trebuia să ne îmbrăcăm la patru ace în fiecare seară, pentru că pe Queen Mary, dacă intri în salon, trebuie să fii la ținută formală. Și a fost minunat. N-am mai văzut niciodată un regizor și o echipă de filmare atât de arătoasă. Sunetistul era în smoking, omul cu microfonul era în smoking, Steven era în smoking, echipajul era tot în smoking.

BERGEN: Vaporul este el însuși un personaj din film. A fost o navă magnifică. Cu adevărat cea mai frumoasă navă pe care am văzut-o vreodată. Și bine întreținută. Treceam noaptea târziu și ei lustruiau balustradele. N-au lăsat o piatră neîntoarsă.

Ce-mi puteți spune despre activitățile pe care le făceau personajele voastre și de colțurile navei pe care le-ați explorat – era ceva prestabilit de echipaj și Steven sau ați mers în zonele navei pe care ați vrut fiecare să le vedeți?

STREEP: Ei bine, eu n-am explorat cazinoul, dacă asta vrei să întrebi. Lucas a mers peste tot. Știu că s-a învârtit de colo colo, știa totul despre navă.

WIEST: Candy și cu mine am jucat jocuri de societate. Nu prea voiam asta, pentru că, în viața reală, nu sunt bună la jocuri. Dar [Soderbergh] a fost atât de generos; nu a pus aparatul de filmat pe tabla de joc, așa că n-a contat. Puteam să spun „am câștigat” sau „ai câștigat”. Dar cred că unul dintre motivele pentru care ne-a pus să jucăm jocuri este pentru că erau o mulțime de locuri în care puteai pune un joc, un colțișor, care era foarte privat. Și am avut câteva discuții foarte personale în acele colțuri.

Aș dori să mai vorbim puțin despre personajele voastre. Candice, acesta este un personaj diferit, cu o tonalitate diferită față de ceea ce eram obișnuiți să vedem. Cum a fost să preiei un astfel de material?

BERGEN: Mi-a plăcut personajul. Am considerat că personajul Roberta este foarte impozant. Singurul lucrul care o animă este să i-o plătească lui Meryl pentru că i-a distrus viața și vrea o reparație. Debbie scrisese despre ea că a crescut în sărăcie, iar singurul animal de companie pe care l-a avut fusese un șarpe. Am considerat că acesta este un detaliu important pentru Roberta. Și tatăl ei era petrolist, așa că m-am dus în Texas și am văzut o turlă de foraj, pentru că, bineînțeles, am fost în preajma acestor oameni, așa că m-am gândit: „Mai bine mă pregătesc cât pot”.

Dianne, care a fost contextul personajului tău?

WIEST: I-am construit trecutul din lucruri cu care eram familiarizată, adică faptul că lucra cu femei din închisorile din California. Încercam să o fac pe Roberta să se mute în California și să stea cu mine și apoi să-și găsească un loc de muncă. Îmi amintesc că ai spus că iubești animalele. Iar eu am zis: “Ei bine, am un veterinar grozav. Ai putea să fii asistent-veterinar.”

STREEP: Oh, da, vezi să nu. [Râde]

BERGEN: A făcut sex în trei la facultate.

WIEST: Oh, da, la facultate eram nebunatică. Debbie a scris asta. Nu știu dacă apare în film.

STREEP: Este totul acolo.

WIEST: N-am spus nimănui. Nimeni nu știa nimic. Până nu i-am mărturisit lui Candy.

Meryl, cum este să joci, cum să-i spun… o persoană obișnuită de data asta. Acest personaj diferă de unele dintre rolurile tale pentru care trebuia să te transformi în cu totul în altcineva?

STREEP: Nu cred că este atât de obișnuită. Adică mi s-a părut o rara avis. E o pasăre cu adevărat ciudată. O adevărată intelectuală, ceea ce eu nu sunt. Oamenii de acest fel mă intimidează oarecum, așa că a fost interesant să-mi imaginez cum ar fi să am acele standarde de gândire și acele aspirații și să am un suflet poetic, pe care cred că-l avea și egoismul artiștilor adevărați, veritabili. Oameni care n-au copii sau preocupări care să-i atragă în lumea reală. Oameni care reușesc să trăiască doar într-un fel de miasmă a propriei imaginații, a anxietăților și terorii. Aceasta este ea, mai ales în acest moment special din viața ei. Regretele și dorința ei dea desluși lucrurile – sunt chestii cu care te confrunți după 70 de ani, cu siguranță, dacă ești îndeajuns de norocos să ajungi la vârsta asta.

Steven are reputația de a nu sta în calea actorilor săi. Cum a fost interacțiunea voastră cu el în timpul filmării?

STREEP: Pe un tricou pe care l-a purtat tot timpul pe platoul Laundromat scria: “Ce ar face Mike?” Mike Nichols a fost mentorul lui; Mike a fost foarte interesat de Steven la început și a vorbit despre el înainte ca lumea să afle despre el. Și lucrează foarte mult în stilul lui Nichols.

BERGEN: Da. Știam că Mike era maestrul lui și eroul lui. În prima zi de filmare a purtat un tricou negru inscripționat cu „Un film de Mike Nichols”. Am fost atât de mișcată să văd asta. Dar ai întrebat cum a fost în raport cu noi, actorii. N-a intervenit prea mult. Adică eram de capul nostru.

WIEST: Libertate completă. Asta pentru că nu este legat de nici un studio sau de investitori, cred. Are libertate deplină. Și îi oferă cu generozitate actorului aceeași libertate deplină, ceea ce este minunat. Respiri în voie.

STREEP: Da, este un alt cuvânt pentru respect. Îți acordă respect și faci exact ce crezi că ar trebui să meargă într-o anumită scenă. Așa am lucrat și cu Mike. Uneori e frustrant când nu spun nimic. Dar mă gândesc că, ei bine… ar zice ceva dacă ar fi rău.

BERGEN: Și atunci ești tu însăți. Așa au stat lucrurile.

STREEP: Ei bine, am simțit cu toții asta, pentru că Steven a conceput povestea împreună cu Deborah, și a filmat el însuși fiecare cadru al filmului, iar după muncă, în fiecare seară, edita ce filmasem în ziua precedentă.

BERGEN: Noi eram la bar, la un pahar, iar el era chircit într-un colț al barului, cu iPad-ul în poală și cu căștile pe urechi, editând filmările zilei. Omul ăsta nu doarme niciodată.

STREEP: În timp ce filmam, chiar mă întrebam: „Bietul Steven”. [Râde] „Cum o să pună totul cap la cap, într-un întreg tematic, coeziv?” – nu știu cum a făcut-o.

BERGEN: Dar mi-a părut dârz în timpul filmărilor.

STREEP: Da, și atunci când am văzut filmul, mi-a trecut prin minte: „O, Doamne, parcă știam ce facem”. [Râde] Până la urmă, totul s-a condensat într-o temă. Este ca un roman stufos, care se mișcă foarte repede.

Ce părere aveți despre revenirea la modul convențional de a filma, acum?

BERGEN: Cred că va fi greoi. Și restrictiv.

WIEST: Vorbeam cu scenarista unui serial și i-am spus: „Tocmai am făcut acest film cu Steven Soderbergh și Meryl Streep și Candice Bergen. Și știi ce, am inventat dialogul. Și este minunat pentru că în loc să te gândești la următoarea replică, chiar trebuie să reacționezi, chiar trebuie să asculți…” Și apoi mi-am dat seama, după ce mi-a ieșit pe gură, că tocmai i-am eliminat slujba. M-am simțit prost. Deci cred că nu sunt foarte bucuroasă să mă întorc la altceva. Cu excepția unui alt Soderbergh.

STREEP: Ei bine, da, te saturi la un moment dat de replica aia pe care o auzi în absolut orice, adică: „Te simți bine?” (“Are you okay?”). Pur și simplu nu este îndeajuns de bun.

WIEST: Lucrurile grozave pe care le-am experimentat nu-s de ici de colo.

Tyler Aquilina, Entertainment Weekly, 11 decembrie