Cele mai bune seriale ale anului 2020

Oare a mai fost vreun an în care relația noastră cu televizorul să fi fost mai importantă? Înghesuiți și izolați în casele noastre, am format o adevărată legătură de prietenie cu aceste seriale cu care am ales să ne petrecem zilele și nopțile.

Asta nu înseamnă că 2020 n-a avut niște oferte cu adevărat bizare. Au fost seriale cu un concept frapant, care să-ți atragă atenția, cum ar fi Lovecraft Country, apoi sunt seriale cu un concept oarecare, mai puțin apreciate, din care poți să faci un maraton, cum ar fi Selling Sunset. Nu suntem aici să judecăm felul în care vă petreceți timpul liber. Într-un serial mai prestigios vă puteți aștepta să-l vedeți pe Al Pacino vânând naziști, pe Cynthia Erivo rezolvând niște crime și pe Cate Blanchett încercând să anuleze feminismul american. Anul acesta a avut, cu adevărat, câte ceva spectaculos pentru toată lumea. Iată cele mai bune seriale în viziunea revistelor Esquire și Empire:

De la început (The Undoing)

David E. Kelley și-a găsit o nouă nișă: popcorn TV despre femei albe, elegante, aflate într-o situație precară. Cel mai nou este De la început (The Undoing): o dramă psihologică despre o psihoterapeută pe nume Grace (Nicole Kidman) a cărei lume este zdruncinată atunci când soțul ei, oncologul pediatru Jonathan (Hugh Grant) este acuzat de o crimă oribilă. Serialul are o mulțime de răsturnări de situație care te fac, în fiecare episod, să te întrebi exact cine este vinovat de crima asta. Chiar și atunci când este greoi, serialul HBO reușește să te atragă cu interpretări fermecătoare din partea lui Hugh Grant, Lily Rabe și Donald Sutherland, care sunt extrem de subutilizați, un rol care-l recomandă drept un star în devenire pe Noah Jupe și, bineînțeles, regina mantourilor, Nicole Kidman. (Esquire)

A treia zi (The Third Day)

A treia zi a lui Felix Barrett și Dennis Kelly este, fără exagerare, printre cele mai ambițioase proiecte din istoria televiziunii. Format din două segmente din trei episoade care încadrează un eveniment îndrăzneț, de 12 ore, este o saga sucită, bizară și adesea suprarealistă despre locuitorii insulei Osea. Jude Law și Naomie Harris sunt cei doi din afara comunității, aspirați într-un vortex de zei străvechi, culte și halucinații psihotrope în timp ce încearcă să descopere misterele lui Osea. Deși Covid a influențat modul în care s-a desfășurat evenimentul teatral live, meritul enorm al lui Barrett și Kelly a fost că l-au ținut oricum, producând un eveniment TV ca niciun altul. (Empire)

Departe (Away)

Plasat într-un viitor nu atât de îndepărtat, mult mai globalist, Departe (Away) urmărește prima misiune pe Marte, cu echipaj uman – un proiect internațional masiv, a cinci națiuni puternice, conceput să dureze trei ani. Misiunea Atlas este condusă de comandantul Emma Green (Hilary Swank), o veterană dură, curajoasă și altruistă a NASA, care este nu după mult timp, afectată de o tragedie personală, când soțul ei Matt (Josh Charles) paralizează în urma unui accident vascular cerebral. Fiica lor adolescentă, Alexis (Talitha Bateman), deja nesigură că se va descurca departe de mama ei în timpul a trei ani formativi, se trezește împinsă până la marginea unei prăpastii emoționale. Într-o perioadă în care atât de mulți dintre noi sunt atât de departe de oamenii pe care-i consideră familie, Departe este un serial amețitor despre frontiera finală, dar și o parabolă binevenită despre problemele inimii care contează cel mai mult, chiar și în fața progresului uman fără precedent. (Esquire)

O parte de adevăr (I Know This Much Is True)

Mark Ruffalo își asumă o dublă sarcină serioasă în această dramă HBO. El joacă gemeni identici, pe Dominick și Thomas; v-ar putea părea același rol de două ori, doar că aceste două personaje nici că ar putea fi mai diferite. Dominick are sarcina imposibilă de a gestiona schizofrenia paranoidă a fratelui său. Dar, cum starea lui Thomas este greu de controlat și ajunge într-o instituție specială, Dominick descoperă secrete la spitalul lui Thomas care îl plasează într-o poziție ingrată. Seria din șase episoade este plină de durere, mâhnire și o adevărată încercare pentru spiritul uman, dar se bucură de una dintre cele mai bune povestiri și interpretări din 2020. (Esquire)

Ecaterina (The Great)

Ecaterina cea Mare e pe val. La sfârșitul anului trecut, țarina rusă a venit la HBO în Catherine the Great, o miniserie în patru părți cu Helen Mirren în rolul împărătesei legendare la amurgul vieții. La capătul opus al spectrului se află Ecaterina din acest an: The Great, o comedie istorică de 10 episoade, cu Elle Fanning în rolul tinerei prințese germane expediată în Rusia, pentru a deveni mireasa depravatului și periculosului împărat Petru al III-lea. Fanning este senzațională ca Ecaterina naivă și idealistă, ale cărei iluzii cu privire la dragoste și căsătorie sunt spulberate rapid de revelația că Petru este un om violent, capricios, îngust la minte și un pericol pentru Rusia. Ecaterina jură să-l detroneze și să preia conducerea ca suveran vizionar al unei Rusii mai progresiste, dar să înlături un despot nu este niciodată ușor. Nicholas Hoult este senzațional în rolul lui Petru, aducând o mie de nuanțe de cruzime capricioasă în plăcerile violente ale curții rusești. Dar, după cum știm din istorie, chiar și în această poveste „adevărată pe alocuri”, Ecaterina este cea care are ultimul „huzzah!” (Esquire)

Divizia de dezvoltare (Devs)

Trecerea lui Alex Garland de la marele la micul ecran nu se putea să fie obișnuită. Și într-adevăr, Divizia de dezvoltare (Devs) este foarte departe de a fi banal, avântându-se pe un teritoriu atât de vertiginos precum soarta, mecanica cuantică și universurile multiple cuibărite în magnifica barbă a lui Nick Offerman. Este povestea lui Lily (Sonoya Mizuno), care investighează dispariția misterioasă a iubitului ei de la compania de tehnologie Amaya, unde lucrează amândoi, iar de aici intriga se afundă și mai mult. Abilitatea lui Garland de a împleti tehnologia și moralitatea este afișată în toată splendoarea aici; Divizia de dezvoltare este de calibrul lui Ex Machina, dar i se oferă spațiu să respire, chiar și cu opt episoade relativ scurte. (Empire)

Schitt’s Creek

Diferite seriale au fost vitale în 2020 din diferite motive. Ultimul sezon al lui Schitt’s Creek nu a fost revoluționar, dar a oferit un spațiu călduros și blând în care să ne ascundem de ororile anului. De-a lungul întregului său parcurs, Schitt’s Creek a devenit din ce în ce mai încrezător în identitatea lui ca serial TV și, ca rezultat, această ultimă tranșă de 14 episoade a fost cel mai bun sezon de până acum – continuând traiectoria de evoluție personală a familiei Rose, pe măsură ce devin din ce în ce mai grijulii, mai adorabili, mai altruiști și se integrează în comunitatea Schitt’s Creek. Bucurați-vă pentru ei! (Empire)

Gambitul damei (The Queen’s Gambit)

Cu adaptarea romanul lui Walter Tevis, Scott Frank și Allan Scott au reușit unul dintre cele mai memorabile seriale ale anului. Despre șah. Ancorat de o interpretare isteață, sălbatică, a lui Anya Taylor-Joy (cu sprijinul remarcabil al lui Bill Camp și Marielle Heller), Gambitul damei amestecă dramă, comedie și stil într-un serial care s-a întipărit în conștiința culturii pop și i-a făcut pe mulți telespectatori să încerce să descopere punctele forte ale șahului tactic (nu că ar trebui să știi să joci șah pentru a te bucura de miniserie). Orfana Beth Harmon (interpretată de Isla Johnston la o vârstă mai fragedă) devine o jucătoare prodigioasă și are succes chiar și atunci când demonii dependenței îi amenință mintea și trupul. Lansat la Netflix cu puțin tam-tam, aceasta a fost una dintre cele mai încântătoare surprize din 2020. (Empire)

Pot să te distrug (I May Destroy You)

Miniseria creată de Michaela Coel pentru BBC One și HBO este una din candidatele pentru cel mai bun serial din 2020. Coel o interpretează pe Arabella, o femeie care a fost drogată într-o seară, după care a fost agresată sexual. Dramedia o urmărește pe Arabella în timp ce încearcă să-și amintească detaliile  serii, procesând în același timp statutul ei de supraviețuitor al unei agresiuni sexuale. Subiectul pare puțin sobru la suprafață, dar scenariul și execuția iau brutalitatea unui delict atroce și-l înfășoară într-un amestec de vulnerabilitate, dârzenie și umor negru, iar rezultatul este ceva foarte îndepărtat de alte mărturii ale celor care au trecut prin așa ceva, pe care le-ați văzut în trecut. (Esquire)

Oameni normali (Normal People)

Adaptarea romanului lui Sally Rooney despre doi adolescenți irlandezi la prima iubire, Oamenii normali este mult mai mult decât o simplă poveste despre sex și alean adolescentin (deși avem parte de ambele din abundență). Ceea ce au realizat regizorii Lenny Abrahamson și Hettie Macdonald este o poveste tulburătoare unică despre legăturile care ne unesc în toată splendoarea lor confuză, chiar dacă viața ne poartă în alte zări. Cu interpretări excepționale din partea lui Daisy Edgar-Jones și Paul Mescal, în rolurile lui Marianne și Connell, care manifestă un nivel de atracție sexuală care ar putea rezolva fără probleme criza energetică a lumii, serialul rezonează la un nivel profund, emoțional, forțând spectatorul să simtă fiecare scenă. Iubirea în toată complexitatea ei este rareori descrisă atât de onest sau credibil – un portret intim, convingător al relațiilor interumane, redat cu o intensitate brută care te prinde încă de la primul episod și te lasă plângând, răvășit și exaltat de finalul său. (Empire)