Creatoarea de costume Ellen Mirojnick dezvăluie modul în care a reinterpretat stilul din epoca Regenței pentru serialul Netflix, Bridgerton, care a debutat pe 25 decembrie și care aduce în prim-plan rivalitatea dintre două clanuri: unul de viță veche, celălalt parvenit. Vezi trailerul serialului aici

Phoebe Dynevor - Bridgerton (Netflix)
Phoebe Dynevor – Bridgerton (Netflix)

Dynevor într-o rochie albastru-pal cu o croială imperială zveltă. „Ellen a reușit să transforme ținutele pe care le poartă doamnele noastre, în opere de artă în toată puterea cuvântului”, spune producătorul Chris Van Dusen.

Cel mai recent serial al companiei de producție Shondaland de la Netflix, se bazează pe romanele de dragoste best-seller ale autoarei Julia Quinn. Cu acțiunea plasată în perioada de regență a Angliei de la începutul secolului al XIX-lea, serialul format din opt episoade include povestea a două familii contrastante din înalta societate londoneză, aristocrații Bridgerton și nouveau riche Featherington, pe măsură ce fiicele lor evoluează în sportul sângeros cunoscut sub numele de ritual nupțial.

Producătorul Chris Van Dusen a apelat la creatoarea de costume Ellen Mirojnick pentru a reinterpreta vestimentația perioadei, cu o serie de note distinctive. „Intenția noastră a fost să facem exact opusul lui Jane Austen, întrucât costumele trebuiau să aibă o latură de vino-ncoace”, povestește designerul laureat cu premiul Emmy (Behind the Candelabra, The Greatest Showman), care a supravegheat realizarea unui număr uimitor de 7.000 de articole de îmbrăcăminte proiectate de la zero, atât de multe încât și-au justificat propria casă de costume.

Familia Featherington - Bridgerton (Netflix)
Familia Featherington – Bridgerton (Netflix)

Polly Walker în rolul matroanei Portia Featherington, ale cărei gusturi nouveau riche se reflectă în rochii în nuanțe citrice, ostentative.

Regé-Jean Page - Bridgerton (Netflix)
Regé-Jean Page – Bridgerton (Netflix)

Pentru rolul romantic, burlacul convins Simon Basset (Regé-Jean Page), creatoarea de costume Ellen Mirojnick s-a inspirat de la poetul romantic Lord Byron. „Simon este un dandy care a călătorit mult și are un anume rafinament, așa că poartă cămăși cu o răscroială care îi încadrează gâtul și îl face să pară regal în prim-planuri. Pentru el am combinat elemente care nu făceau neapărat parte din norma epocii.”

Mirojnick a început cu o ușoară reinterpretare a semnului clasic distinctiv al perioadei Regenței, croiala imperială, cu corsajul mai îngust, ceea ce accentuează decolteul. O paletă de culori centrată pe un albastru pastelat senin și delicat predomină în garderoba familiei Bridgerton, în special a fiicei Daphne (Phoebe Dynevor). Prin contrast, Featherington-ii sunt îmbrăcați în verde-acid, galben și portocaliu, cu imprimeuri îndrăznețe. Și nici o dramă de epocă care se respectă nu ar fi fără corsete; cele din Bridgerton sunt proiectate de nimeni altul decât legendarul Mr. Pearl, cel care a creat pentru Thierry Mugler și Jean Paul Gaultier și a conceput un corset pentru Kim Kardashian West pentru Gala Met 2019. O abatere importantă de la stilul epocii este omiterea unui accesoriu de bază, dar prăfuit. „Veți observa”, spune Van Dusen, „Bridgerton este o lume fără bonete”.

Phoebe Dynevor - Bridgerton (Netflix)
Phoebe Dynevor – Bridgerton (Netflix)

Phoebe Dynevor în rolul lui Daphne Bridgerton într-o rochie tinerească și elegantă inspirată de schița alăturată.

Cathy Whitlock, The Hollywood Reporter, 23 decembrie