O sarcină neprevăzută se află în centrul acestei drame inteligente și nemoralizatoare despre vârstă, intimitate și relații interumane.

Sfânta Frances (HBO)
Sfânta Frances (HBO)

Sunt filme care exprimă un anume fel de pesimism satiric, a cărui funcție paradoxală este de a da greutate și credibilitate oricăror licăre dulci-amărui de speranță care se întrevăd în cele din urmă. Dar nu asta se întâmplă în Sfânta Frances (Saint Frances), un film foarte emoționant, care are de spus lucruri complexe, pertinente despre politica sexuală – scris de Kelly O’Sullivan, care are și rolul principal. Trece ușor peste lucruri, are un idealism fără remușcări, fără compromisuri și refuză nuanțele narative evidente, în special în ceea ce privește sarcina.

O’Sullivan o interpretează pe Bridget, o femeie de 30 de ani care își face griji că viața trece pe lângă ea și, dintr-un moft, se culcă cu Jace (Max Lipchitz) un tip mai tânăr pe care îl întâlnește la o petrecere și care se dovedește a fi foarte cumsecade. Și chiar când Bridget este angajată de două femei, Maya (Charin Alvarez) și Annie (Lily Mojekwu) ca bonă pentru fetița lor, Frances (Ramona Edith-Williams), ea descoperă că este însărcinată din relația cu Jace. Nesigură că el este alesul, Bridget ia decizia calmă și rațională. Se ajunge la acest moment fără mari nori nefericiți de furtună, așa cum am fi putut vedea într-un film care ar aborda mai serios „problema socială”, iar Bridget își continuă viața, ceea ce înseamnă apropierea treptată de Frances și de mămicile ei formidabile și dificile – și suntem lăsați să medităm asupra simbolismului acestei paralele.

Bridget are o legătură pasageră cu un muzician arogant, pentru că nu se consideră într-o relație exclusivă cu Jace. Dar decizia ei inițială a lăsat-o cu probleme fizice care-i provoacă momente repetate de jenă și umilință, în special față de bărbații a căror scârbă cu privire la subiect este dezvăluită brutal. Femeile sunt cele înțelegătoare și Frances, care – posibil – face un miracol sfânt.

Sfânta Frances este un film cu un mesaj plin de speranță despre oameni și despre capacitatea și dorința lor de a învăța și de a se înțelege.

Peter Bradshaw, The Guardian, 24 iulie