Cartea pierdută a vrăjitoarelor: O aventură magică în epoca elisabetană

Fanii poveștii de dragoste fantasy Cartea pierdută a vrăjitoarelor (A Discovery of Witches) au trebuit să fie mai răbdători decât pasionații altor seriale TV, cu peste doi ani care au trecut între finalul sezonului unu și premiera sezonului doi, o întârziere pe care chiar și un vampir pe acest pământ de secole ar putea s-o considere prea lungă.

Citește și: Seriale la care să vă uitați după Cartea pierdută a vrăjitoarelor

Iată însă că așteptarea a luat sfârșit, sezonul doi va fi pe micile noastre ecrane pe 8 ianuarie (sezonul trei este, în prezent, în producție), iar pentru fanii serialului HBO întoarcerea în lumea trilogiei All Souls a lui Deborah Harkness (adaptată pentru micul ecran de studioul Bad Wolf căruia îi suntem îndatorați și pentru Materiile întunecate – His Dark Materials) desigur va fi întâmpinată cu bucurie. Cu toate acestea, în ciuda unei recapitulări rapide ale evenimentelor la începutul sezonului doi, chiar și cei mai înflăcărați fani ar putea fi un pic zăpăciți de noul sezon din Cartea pierdută a vrăjitoarelor, care îi aruncă înapoi în povestea complexă fără șansa de a-și aminti exact ce au văzut în toamna anului 2018. Pe scurt: Cartea pierdută a vrăjitoarelor are loc într-o lume în care vampirii, vrăjitoarele și demonii sunt reali și trăiesc într-un armistițiu precar, conduși de un grup format din mai multe specii, numit Congregația.

Cu toate acestea, toate cele trei specii sunt în declin, își pierd mințile sau chiar se sting, iar diverse personaje încearcă să descopere care-i cauza acestei degradări și s-o oprească înainte de a fi prea târziu. O astfel de persoană este vampirul Matthew de Clairmont (Matthew Goode), un hematofag bătrân de secole, cu tendința de a pândi din colțuri umbrite și de a fi suav, iar cealaltă este Diana Bishop (Teresa Palmer), o vrăjitoare fermecată (adică incapabilă să efectueze magie), iar perechea are o relație romantică în timp ce caută o carte crucială care să-i ajute să rezolve misterul.

Urmează fiori, palpitații și vărsări de sânge, iar la sfârșitul sezonului unu, Matthew și Diana „pășesc” în trecut pentru a scăpa de congregație (care interzice relațiile inter-specii) și pentru a găsi un profesor de magie pentru Diana – moment care este exact punctul de început al sezonului doi – perechea aterizează în 1590, adică perioada în care un Matthew mai tânăr teroriza Londra elisabetană.

Călătoria cuplului în trecut înseamnă introducerea unui număr de personaje noi, multe dintre ele din istoria engleză, inclusiv regina Elisabeta I (Barbara Marten) și Christopher Marlowe (Tom Hughes), despre care povestea susține că ar fi fost un demon. Pentru continuitatea poveștii, însă, cele mai interesante personaje noi sunt Philippe de Clermont (James Purefoy), tatăl vitreg al lui Matthew, care este mort în perioada din care au plecat cei doi și Gallowglass (Steven Cree), nepotul lui Matthew, un personaj favorit printre fanii cărților. Purefoy face o treabă magistrală în scurta sa apariție ca Philippe, aducând la viață cu convingere egală, cele mai bune și cele mai rele părți ale personajului său. Iar Cree pare să fie bine distribuit în rolul simpaticului Gallowglass, deși timpul său de ecran este destul de limitat.

Galeria extinsă de personaje și timpul limitat acordat fiecăruia a fost o problemă cu care s-a confruntat Cartea pierdută a vrăjitoarelor și în primul sezon. Acest lucru este valabil mai ales pentru personaje precum mătușile Dianei, Sarah (Alex Kingston) și Emily (Valarie Pettiford) și mama-vampir a lui Matthew, Ysabeau (Lindsay Duncan), care locuiesc împreună în conacul de Clermont din Franța. Pe de altă parte, sezonul consacră un întreg episod evenimentelor din prezent în absența lui Matthew și Diana, în care ne familiarizăm cu Phoebe Taylor (Adelle Leonce), iubita lui Marcus (Edward Bluemel).

În cea mai mare parte, însă, aceasta este povestea Dianei și a lui Matthew, iar interpretările lui Palmer și Goode par mai ancorate și mai nuanțate în cel de-al doilea sezon. În timp ce povestea primului sezon (și a cărții) despre felul în care s-au îndrăgostit a părut întotdeauna un pic banală și neoriginală, având în vedere pletora de povești despre vampiri frumoși care se îndrăgostesc de muritori, acum, după ce Matthew și Diana și-au luat un angajament unul față de celălalt, al doilea sezon reușește să facă relația lor distinctă și mult mai erotică decât alte povești de dragoste interzise vampiri / muritori, ​​adesea orientate către adolescenți. Acest lucru face cuplul mult mai interesant atât cât sunt împreună, dar și separat, ca personaje individuale.

Goode pare la el acasă în lumea elisabetană plină de capcane din sezonul 2, ceea ce îi permite să scoată în evidență noi nuanțe ale lui Matthew, care variază de la amenințarea intensă, până la, poate surprinzător, un pic de frivolitate. Între timp, pe măsură ce Diana își dezvoltă puterile, Palmer o face mai autoritară și mai încrezătoare. Diana este un personaj central remarcabil, care nu este definit doar de relația sau identitatea ei de vrăjitoare, ci își poate exprima pasiunea pentru Matthew, păstrându-și în același timp independența.

Firește, sezonul 2 nu ar fi complet fără costumele și decorurile sale luxuriante. Indiferent de locul în care are loc o scenă, costumele și designul de producție evocă spațiul și personalitatea respectivă, deși, evident, designul din perioada elisabetană este cel remarcabil și deosebit de interesant de văzut pe ecran.

Toate aceste elemente combinate fac Cartea pierdută a vrăjitoarelor mai magică în al doilea sezon. Călătoria în trecut îi permite serialului să iasă în evidență față de alte povești de dragoste cu vampiri, introducând în același timp câteva elemente istorice fascinante și oferind o multitudine de elemente care să satisfacă telespectatorii. Sezonul doi este o aventură încântătoare, care îi va lăsa pe fani dornici să vadă ce urmează pentru Diana și Matthew.

Huw Fullerton, RadioTimes, 2 ianuarie
Cynthia Vinney, CBR, 4 ianuarie