Această adaptare a romanului lui Aravind Adiga, laureat al premiului Booker, despre ambiție în India modernă, debordează de energie și tristețe.

Tigrul Alb (Netflix), The White Tiger
Tigrul Alb (Netflix)

Tigrul Alb (The White Tiger) este o poveste de aservire, resentimente și iubire – și ceea ce eroul său numește „zâmbetul mulțumit care înflorește pe buzele unui servitor care și-a îndeplinit datoria față de stăpânul său”. El zâmbește mult în acest film, dar este vorba despre altceva decât despre mulțumire. Este un reflex profesional și o expectativă personală, un rânjet gol menținut pe buze în timp ce servitorul se întreabă dacă, de fapt, nu-și urăște stăpânul și, de asemenea, dacă n-ar putea într-o bună zi să fie el însuși stăpânul. Este un zâmbet ambiguu, care îl face să se întrebe dacă-și urăște stăpânul din spatele unei fațade de iubire sau dacă-și iubește modelul de comportament din spatele unei fațade de ură. Această luptă pentru supraviețuire vicleană și disperată se petrece în India, care este prezentată ca având aceeași atitudine ambiguă, servilă față de angajatorii din China, Marea Britanie și Statele Unite, care doresc cu toții forța de muncă ieftină a Indiei, pentru subcontractare.

Drama este adaptată de cineastul Ramin Bahrani după bestsellerul din 2008 și câștigătorul premiului Booker, scris de Aravind Adiga. Tigrul alb are la bază pesimismul satiric la adresa sistemului feudal-gangster prezentat ca în vigoare și în plină forță în India secolului XXI – prosperând în paralel cu exploatarea cinică și arogantă a altor țări. Bahrani expune în această poveste aceeași luptă cu sărăcia pe care ne-a oferit-o în Vânzătorul ambulant – Man Push Cart (2005) și relația toxică mentor-învățăcel care ne amintește de Umbra conștiinței –  99 Homes (2014), în care eroul se află în situația de a lucra pentru oamenii care i-au umilit familia.

Adarsh ​​Gourav oferă o interpretare extraordinară în rolul Balram, un băiat promițător dintr-un sat sărac, care odinioară și-a impresionat profund profesorii cu flerul său academic – la fel de rar ca un tigru alb. Dar colapsul catastrofal al familiei sale în sărăcie a însemnat abandonarea studiilor, iar adultul Balram  urmărește vigilent familia bogată a proprietarilor care prezidează asupra nenorocirii lui, pretinzând chirie, chiar dacă sunt deja bogați din exportul de cărbune. Îi avem pe patriarhul cu fața ascuțită, poreclit Stork (Barza) (interpretat de regizorul și actorul Mahesh Manjrekar) și Mongoose (Mangusta) (Vijay Maurya), fiul său mai mare. Dar mai este și fiul mai liberal, mai tolerant Ashok (Rajkummar Rao), care tocmai s-a întors din SUA împreună cu soția sa indiano-americană Pinky (Priyanka Chopra). Extrem de ambițios, Balram își propune să se ploconească strategic în fața acestei familii suzerane și, în curând, primește un loc de muncă ca șofer personal pentru Ashok și Pinky. Se mută umil la subsolul umed și rece al clădirii lor de apartamente de lux din Delhi și  este tratat cu bunăvoință de acest cuplu de tineri cu spirit modern, americanizat, care se mândresc cu faptul că sunt amabili cu personalul… până la un punct. Dar un accident oribil duce relația lor și ura de sine secretă a lui Balram, în pragul crizei.

Tigrul Alb este o aventură periculoasă de autoperfecționare de la străzile înțesate ale orașului, influențată de dragostea declarată a lui Adiga față de Dickens și Balzac și este o poveste cu adevărat interesantă, deși nu fără imperfecțiuni. Ne-am fi putut lipsi de prezentarea lui Balram prin procedeul răsuflat al anilor ’90: stop-cadru / voiceover, teleportându-ne în povestea lui exact în momentul culminant al tragediei accidentului auto. Este un moment de ironie oarecum ratat. Și, fără îndoială, este neconvingător faptul că, după ce ne-a arătat că elita poate scăpa de acuzația de crimă, deoarece victimele din casta inferioară sunt dispensabile, filmul sugerează că și servitorii ar putea scăpa basma curată, deoarece nu poți să-i deosebești unii de alții. Nu poate fi așa de simplu.

Dar ne-a plăcut revelația lui Balram că adevărata alinare a slujitorului nu este să viseze că și-a ucis stăpânul și apoi să se trezească să afle că n-a fost decât un vis, ci să viseze că n-a reușit să-l omoare pe stăpân și apoi să se trezească bogat pentru a afla că visul este realitate.

În centrul poveștii se află ideea de familie. Familia lui Balram nu îi este de nici un ajutor. Balram susține adesea că Ashok și Pinky sunt adevărata lui familie și, totuși, asta-i o pervertire groaznică a adevărului; acest clan foarte bogat nu pare să fie mult mai insensibil și indiferent decât rudele lui Balram. Foarte grăitor, Balram nu este deosebit de interesat să se însoare: orice idei romantice ar avea sunt subordonate cu totul nevoii lui de a se supune, ca un parazit, patronului său. O poveste captivantă despre ambiția felină.

Peter Bradshaw, The Guardian, 5 ianuarie