Carey Mulligan și Ralph Fiennes dezgroapă o ambarcațiune funerară anglo-saxonă, dar își lasă sentimentele îngropate, în această dramă extrem de britanică.
Situl (The Dig) nu este, de fapt, un film foarte pământesc, deși există inteligență și sensibilitate și o grămadă de reținere engleză și farmec englezesc, întruchipate cum se cuvine de actorii de renume Carey Mulligan și Ralph Fiennes. Dar pasiunile rămân în mare parte îngropate, iar filmul este structurat în mod deconcertant în așa fel încât ni se cere mai întâi să investim în aceste două personalități fascinant de complexe, dar apoi – tocmai atunci când sentimentele lor ar putea ieși la suprafață – lumina reflectorului se mută către o pereche cu un potențial romantic mai evident, interpretat de Johnny Flynn și Lily James. Mulligan și Fiennes arată ca două personaje care au fost eliminate din propria lor telenovelă. Acest lucru nu împiedică Situl să fie captivant și să aibă un minunat simț al peisajului.
Situl se bazează pe povestea adevărată a săpăturilor senzaționale de la Sutton Hoo din Suffolk, în preajma celui de-al Doilea Război Mondial; o ambarcațiune funerară anglo-saxonă a fost găsită de arheologul autodidact Basil Brown, descoperire istorică pe care instituțiile academice au încercat instantaneu să și-o însușească, fără să-i dea credit. Basil fusese angajat de moșiereasa văduvă Edith Pretty, al cărei instinct îi spusese de multă vreme că ar fi ceva în „movilele” de pe proprietatea ei. Filmul este adaptat energic de scenarista Moira Buffini după romanul din 2007 al jurnalistului și romancierului John Preston – al cărui mătușă, Margaret Piggott, a fost implicată în săpături.
Ralph Fiennes este Brown, un bărbat dur, autonom, scump la vorbă și cu obrazul ars de soare, care își umple pipa și fumează de zor. Fiennes îl interpretează ca pe o persoană care-și cunoaște valoarea și insistă să primească două lire pe săptămână de la doamna Pretty pentru munca lui și pentru cunoștințele dobândite de-a lungul vieții. Mulligan este Edith Pretty: inteligentă, frumoasă, singură și tainic impresionată de ceea ce descoperă Brown și de propriul lui simț al menirii, tihnit profetic. Dar apoi sosesc mahării de la Londra, hotărâți să intre în posesia prețioasei lor descoperiri: Ken Stott este în mare formă în rolul pomposului arheolog de la British Museum, Charles Phillips, cu fața lui feroce și roșie ca un ciob de oală spartă. Dar, împreună cu Phillips, sosește șoarecele de bibliotecă Stuart Piggott (Ben Chaplin), un tip șters, care nu reușește să-și satisfacă emoțional tânăra soție, Margaret (Lily James). Iar ea este atrasă de verișorul (fictiv) al lui Edith, Rory (Johnny Flynn).
Firește, ideea de a dezgropa trecutul și de a aduce la suprafață ceea ce a fost îngropat emoțional în inima cuiva impregnează întregul film. Un localnic din Suffolk nu vede cu ochi buni faptul că Edith îl încurajează pe Brown și își dă cu părerea că „ar trebui să lase în pace movilele doamnei Pretty!” Metaforă subtilă!
Dar, de fapt, în sensul vulgar, figurativ, el chiar lasă în pace, în mare parte, movilele doamnei Pretty. Invitația ei timidă la cină este complicată de faptul că Basil este căsătorit cu o femeie numită May, interpretată abil de Monica Dolan, în plus, în inima lui Edith sălășluiește o tristețe tainică și o vulnerabilitate, care par să excludă un astfel de curs, deși tânărul fiu al lui Pretty, Robert (Archie Barnes), îl privește pe Basil ca pe o figură paternă.
Acest film este profund britanic, are un simț viguros al locului și al perioadei, deși este în linia cinematografiei tradiționale / de bun gust, care este un pic clișeu al filmului britanic. Carey Mulligan, îmbrăcată în trenci și pălărie, are parte de tradiționala plimbare pe străzile aglomerate ale Londrei din timpul războiului, care le-a fost acordată și lui Gemma Arterton în Their Finest și Keira Knightley în The Imitation Game: Jocul codurilor. Povestea în sine își are rădăcinile în tradiția literară robustă a lui LP Hartley, Bruce Chatwin, Graham Swift și Ian McEwan – cu câteva panseuri larkiniene la final, despre ce va rămâne după noi peste o mie de ani. Margaret îi spune lui Rory că, în cazul lor, vor fi rotițele metalice de la ceas și poate câteva fragmente de la cănile de ceai din porțelan. Fără aiureli legate de dragoste.
Prima parte a filmului despre Edith și Basil este captivantă, iar scena descoperirii este grozavă – dar încotro se îndreaptă relația lor? A doua parte ne oferă o poveste de dragoste tânără, cu mult mai puțină profunzime. Dar poate că asta este ideea. Edith și Basil au momentul lor, care este destinat să fie îngropat de noii veniți și de marile forțe obliterante ale istoriei.
Situl (The Dig) are premiera la Netflix, pe 29 ianuarie
Peter Bradshaw, The Guardian, 13 ianuarie
Eu il am programat pentru diseara. Cred ca merita vazut mai ales pentru detaliile istorice. Nu ma asteptam la o mare poveste de dragoste. Cred ca pasiunea lui Brown / Fiennes pentru istorie si arheologie, deci pentru adevar, si respectul si entuziasmul lui Pretty / Mulligan sunt ceea ce ar trebui sa ramana cand tot filmul va fi fost vizionat.
Si pe urma, cand oare o sa avem si noi sansa sa fim martori la o descoperire arheologica? 🙂
Mi-a placut mult ultima fraza, Jo. Si intrebarea despre ce artefacte vor fi descoperite ca provenind din generatia noastra.
LikeLiked by 1 person
Ar fi trebuit să-mi dau seama că o să fii entuziasmată de subiectul filmului, la cât de multe articole istorice are blogul tău. 🙂 Superficiala de mine e mai mult interesată de povestea de dragoste incipientă dintre Mulligan și Fiennes. 🙂 Dar fără îndoială o să văd filmul cu o plăcere deosebită, nu în ultimul rând pentru că are acțiunea plasată în prag de WWII. Să nu uiți să i-l recomanzi și fiului tău. 🙂
LikeLiked by 2 people
The Dig / Situl e in primul rand un film despre pasiunea si respectul pentru rezultatele muncii umane care, ramase in urma noastra, ar oferi celor care nu ne stiu deloc (cei veniti peste 1000 de ani, sa zicem) un crampei despre existenta noastra, dar un cramppei care sa le ofere o speranta in munca pe care o depun.
Asa mi s-a parut mie. Este dragostea pentru istorie si arheologie, dar nu de dragul faimei, ci de dragul de a putea depana inca o poveste despre oameni, oamenii care au trait acum 1000 de ani.
TImpul fuge (imi scapa replica exacta a lui Mulligan). De aceea, orice moment care ne taie respiratia trebuie trait. Din acest motiv, cred eu, o descoperire arheologica este pretioasa, pentru ca ne ajuta sa descoperim inca un moment care, in trecut, probabil ca le-a taiat respiratia predecesorilor nostri. Sau macar ne putem imagina ca asa s-au intamplat lucrurile.
Am sa ma retin de la orice alte comentari care ar interveni in vizionarea voastra, Doamnelor 🙂
Jo si Cri, va doresc o vizionare frumoasa. Poate vorbim dupa 😉
LikeLiked by 3 people
Într-adevăr, Basil este… one of a kind. Mi-a plăcut mult personajul. Cel mai mult, însă, m-a impresionat o scenă de la sfârșit; atunci când înnoptează în barcă, iar copilul spune acea poveste (fară spoilere 🙂 ) care mă face să cred că s-a împăcat cu inevitabilul și că o să fie bine. Și mi-a mai plăcut povestea tezaurului; faptul că l-au ascuns la metrou în timpul războiului, iar acum e la loc de cinste la British Museum, cu toate numele importante menționate. Una peste alta, a fost o vizionare frumoasă, exact așa cum mi-ai urat. 🙂
LikeLiked by 2 people
Scena accea din barca a fost sfasietoare.
Cu tezaurul asa este, tipic British, la metrou! Desi ideea din film ca a stat sub patul ei mi s-a parut mult mult mai romantica 🙂
LikeLiked by 1 person
Dar a stat sub patul ei. Dar numai până a decis cărui muzeu să-l doneze. Sincer, mie mi-ar fi fost frică să țin în casă așa valori. 🙂 Probabil, însă, altele erau vremurile pe atunci. Oamenii aveau cât de cât decență.
LikeLiked by 1 person
În avant première, daca întelegeti limba lui Molière, va recomand cu drag
Un Weekend minunat, binecuvântat si relaxant!
LikeLiked by 1 person
Numai dacă-mi explicați legătura cu filmul de față.
LikeLiked by 2 people
Asta-i o forma mascata de santaj emotional, iar eu detest astfel de comportamente interumane, chiar si în universul aparentelor relative ireale, virtuale.
LikeLike
Comentariul dumneavoastră se înscrie la ”unde dai și unde crapă”. Credeam că numai eu sunt mare maestră la replici din acestea. Se pare că m-am înșelat.
LikeLike
Mie mi-ai trezit interesul prin peisajele frumoase despre care ai scris și datorită faptului că filmul British se numără printre preferatele mele, ador calmul englezesc. 🙂 Dar nici povestea de iubire nu-i de neglijat, nici din perspectiva mea, așa că -iată, suntem două „superficiale”, Jo. ❤
LikeLiked by 2 people
Ar fi culmea ca, după ce vedem filmul, să ne trezim amândouă pasionate de arheologie și istorie. 😀
LikeLiked by 3 people
😀😘
LikeLike
Nu știu de ce românii (și eu uneori) folosesc termenul “site”.
LikeLiked by 1 person
Dex-ul ne învață că sit (arheologic) = șantier unde au loc săpături și cercetări arheologice, iar site = spațiu în care sunt situate informații pe rețeaua de internet. Imi închipui că, la cât de rar vine vorba despre un sit arhelogic în conversația uzuală, dacă-i spuneți site, nu-i bai. 🙂 Doar să inteleagă interlocutorul la ce vă referiți. Personal n-am să vă reclam la Dex. 😀
LikeLiked by 3 people
Sit este un termen latin. Așa a ajuns în engleză. Cred că mai demult termenul avea semnificația “loc”. Eu am folosit ambii termeni. Nu sunt pentru romanizarea termenilor tehnici, ceva în genul prostiei făcută de francezi. La un moment dat, criticam o pagină web a fiscului – “sit” a fost singurul punct pozitiv.
LikeLiked by 1 person
Cred că nu m-ați înțeles corect. Mi-a plăcut că ați folosit acest termen și nu ați alunecat spre un anglicism sau un alt termen românesc mai lung și complicat.
LikeLike
Ah! Ințeleg acum. Dar nu-i meritul meu. Așa a tradus Netflix titlul filmului. Pentru unitate folosesc întotdeauna traducerea oficială. Bine, rău trebuie să mă aliniez, altfel nu mai înțelege nimeni nimic. De data asta a fost bine. 🙂
LikeLiked by 1 person
😃 Îmi pare rău că nu am fost în stare să scriu clar de la început.
LikeLike
Hmmm îmi tot apărea ieri la recomandate de Netflix … dar am crezut ca e mai spre documentar din nume și am crezut ca ai greșit poza:)))
LikeLiked by 1 person
L-am văzut aseară. Mi-a plăcut foarte mult. Și e film artistic, deși este inspirat dintr-o întâmplare adevărată. Poți să-l pui pe listă. Nu cred că o să fii dezamăgită.
LikeLiked by 2 people
Hmmm ai făcut rost de Netflix??:))deci se poate
LikeLike
Nu mă face să roșesc, te rog. 🙂
LikeLiked by 1 person
Mi-a plăcut foarte mult; inspirat din fapte reale, bucățică din istorie, cum să nu-mi placă?
LikeLiked by 1 person
Și pe mine mă atrage partea istorică / bazata pe fapte reale a unui film. Iti recomand să vezi și Miss Revoluție. Sunt 100% sigura ca o sa-ți placă. Te văd mărșăluind cu fetele pentru drepturile femeilor. ❤️
LikeLiked by 2 people
Mulțumesc pentru recomandare, musai să mă uit!
LikeLiked by 2 people