Carey Mulligan și Ralph Fiennes dezgroapă o ambarcațiune funerară anglo-saxonă, dar își lasă sentimentele îngropate, în această dramă extrem de britanică.

Situl - The Dig (Netflix)
Situl – The Dig (Netflix)

Situl (The Dig) nu este, de fapt, un film foarte pământesc, deși există inteligență și sensibilitate și o grămadă de reținere engleză și farmec englezesc, întruchipate cum se cuvine de actorii de renume Carey Mulligan și Ralph Fiennes. Dar pasiunile rămân în mare parte îngropate, iar filmul este structurat în mod deconcertant în așa fel încât ni se cere mai întâi să investim în aceste două personalități fascinant de complexe, dar apoi – tocmai atunci când sentimentele lor ar putea ieși la suprafață – lumina reflectorului se mută către o pereche cu un potențial romantic mai evident, interpretat de Johnny Flynn și Lily James. Mulligan și Fiennes arată ca două personaje care au fost eliminate din propria lor telenovelă. Acest lucru nu împiedică Situl să fie captivant și să aibă un minunat simț al peisajului.

Situl se bazează pe povestea adevărată a săpăturilor senzaționale de la Sutton Hoo din Suffolk, în preajma celui de-al Doilea Război Mondial; o ambarcațiune funerară anglo-saxonă a fost găsită de arheologul autodidact Basil Brown, descoperire istorică pe care instituțiile academice au încercat instantaneu să și-o însușească, fără să-i dea credit. Basil fusese angajat de moșiereasa văduvă Edith Pretty, al cărei instinct îi spusese de multă vreme că ar fi ceva în „movilele” de pe proprietatea ei. Filmul este adaptat energic de scenarista Moira Buffini după romanul din 2007 al jurnalistului și romancierului John Preston – al cărui mătușă, Margaret Piggott, a fost implicată în săpături.

Ralph Fiennes este Brown, un bărbat dur, autonom, scump la vorbă și cu obrazul ars de soare, care își umple pipa și fumează de zor. Fiennes îl interpretează ca pe o persoană care-și cunoaște valoarea și insistă să primească două lire pe săptămână de la doamna Pretty pentru munca lui și pentru cunoștințele dobândite de-a lungul vieții. Mulligan este Edith Pretty: inteligentă, frumoasă, singură și tainic impresionată de ceea ce descoperă Brown și de propriul lui simț al menirii, tihnit profetic. Dar apoi sosesc mahării de la Londra, hotărâți să intre în posesia prețioasei lor descoperiri: Ken Stott este în mare formă în rolul pomposului arheolog de la British Museum, Charles Phillips, cu fața lui feroce și roșie ca un ciob de oală spartă. Dar, împreună cu Phillips, sosește șoarecele de bibliotecă Stuart Piggott (Ben Chaplin), un tip șters, care nu reușește să-și satisfacă emoțional tânăra soție, Margaret (Lily James). Iar ea este atrasă de verișorul (fictiv) al lui Edith, Rory (Johnny Flynn).

Firește, ideea de a dezgropa trecutul și de a aduce la suprafață ceea ce a fost îngropat emoțional în inima cuiva impregnează întregul film. Un localnic din Suffolk nu vede cu ochi buni faptul că Edith îl încurajează pe Brown și își dă cu părerea că „ar trebui să lase în pace movilele doamnei Pretty!” Metaforă subtilă!

Dar, de fapt, în sensul vulgar, figurativ, el chiar lasă în pace, în mare parte, movilele doamnei Pretty. Invitația ei timidă la cină este complicată de faptul că Basil este căsătorit cu o femeie numită May, interpretată abil de Monica Dolan, în plus, în inima lui Edith sălășluiește o tristețe tainică și o vulnerabilitate, care par să excludă un astfel de curs, deși tânărul fiu al lui Pretty, Robert (Archie Barnes), îl privește pe Basil ca pe o figură paternă.

Acest film este profund britanic, are un simț viguros al locului și al perioadei, deși este în linia cinematografiei tradiționale / de bun gust, care este un pic clișeu al filmului britanic. Carey Mulligan, îmbrăcată în trenci și pălărie, are parte de tradiționala plimbare pe străzile aglomerate ale Londrei din timpul războiului, care le-a fost acordată și lui Gemma Arterton în Their Finest și Keira Knightley în The Imitation Game: Jocul codurilor. Povestea în sine își are rădăcinile în tradiția literară robustă a lui LP Hartley, Bruce Chatwin, Graham Swift și Ian McEwan – cu câteva panseuri larkiniene la final, despre ce va rămâne după noi peste o mie de ani. Margaret îi spune lui Rory că, în cazul lor, vor fi rotițele metalice de la ceas și poate câteva fragmente de la cănile de ceai din porțelan. Fără aiureli legate de dragoste.

Prima parte a filmului despre Edith și Basil este captivantă, iar scena descoperirii este grozavă – dar încotro se îndreaptă relația lor? A doua parte ne oferă o poveste de dragoste tânără, cu mult mai puțină profunzime. Dar poate că asta este ideea. Edith și Basil au momentul lor, care este destinat să fie îngropat de noii veniți și de marile forțe obliterante ale istoriei.

Situl (The Dig) are premiera la Netflix, pe 29 ianuarie

Peter Bradshaw, The Guardian, 13 ianuarie