Keira Knightley și Jessie Buckley joacă în acest film fermecător în rolul unor protestatare feministe, care au perturbat concursul de frumusețe din 1970.

Miss Revoluție - Misbehaviour
Miss Revoluție – Misbehaviour

Miss Revoluție (Misbehaviour) această poveste bizară și absurdă, bazată pe fapte reale, din analele culturii pop, are o latură excentrică foarte britanică și este povestită cu farmec și umor. Este concursul Miss World din 1970, la care a izbucnit un protest feminist, încheiat cu prezentatorul Bob Hope acoperit de făină, BBC acoperit de rușine și incipienta mișcare de eliberare a femeilor acoperită de glorie. Dacă această comedie vă lasă cu impresia unei incertitudini tonale, asta se datorează faptului că a existat o incertitudine tonală în evenimentele din viața reală, iar filmul transmite adecvat modul în care au fost, în același timp, foarte serioase și ridicole à la Monty Python.

Keira Knightley și Jessie Buckley joacă rolul celor două activiste ale Frontului de Eliberare a Femeilor, Sally Alexander și Jo Robinson, care au lansat un protest din public; Greg Kinnear îl interpretează pe legendarul comic american Bob Hope, al cărui simț al umorului l-a părăsit lamentabil în seara respectivă; iar Gugu Mbatha-Raw este Jennifer Hosten, Miss Grenada, a cărei demnitate și încredere în sine au rămas intacte. Miss Revoluție transmite faptul neașteptat că concursul Miss World, cu toată absurditatea și lipsa de gust, a oferit unei femei de culoare șansa de a străluci.

Acest eveniment absurd a fost odinioară o poveste britanică de succes, transmisă de BBC și difuzată în întreaga lume și fondată de omul de afaceri londonez Eric Morley și de soția sa Julia, care au inventat și grandiosul show TV al BBC Come Dancing. Miss World a fost redenumit în mod neironic „Beauty With a Purpose” (ceea ce probabil scoate în evidență momentul tradițional în care concurentele, îmbrăcate în costume de baie, sunt invitate să-și exprime speranța în pacea mondială). Este separat de concursul Miss Univers din America, deținut în perioada 1996 – 2015 de Donald Trump.

Rhys Ifans și Keeley Hawes sunt aroganții Eric și Julia Morley, care la sfârșitul anilor ’60 prezidează un eveniment care amenință de fiecare dată să se prăbușească sub greutatea propriei lipse de gust, lucru destul de evident chiar și atunci. Bob Hope (Kinnear) este convins să găzduiască spectacolul din nou, spre furia suprimată a soției sale Dolores, interpretată de Lesley Manville, care nu i-a iertat indiscreția cu o concurentă Miss World, petrecută cu câțiva ani înainte. Sally Alexander (interpretată de Knightley) este studentă la istorie la Universitatea din Londra, avertizată de un profesor iritat că disertația planificată despre rolul femeilor în mișcarea muncitorească este „prea specializată”. Iar Jessie Buckley este Jo Robinson – entuziasta gata de acțiune cu efect, ahtiată după mâzgălirea cu graffiti a panourilor publicitare și tipărirea pe bandă rulantă a pliantelor de propagandă. Phyllis Logan are un rol simpatic ca mama rafinată a lui Sally, căreia îi displace să i se spună că generația ei este compromisă.

Tratarea corpului femeii drept un obiect este cu greu de domeniul trecutului, dar Miss Revoluție ne aduce înapoi la modul bizar în care acest concurs l-a transformat într-un ritual cvasi-civilizat, cu rozete pe șolduri și chiar – incredibil – discuri numerotate la încheietura mâinii, un amănunt oribil care îl aseamănă unui târg de vite. Evenimentul din 1970 n-a fost perturbat doar de făină. Cu o seară înainte, o bombă Angry Brigade (fără legătură cu protestul feminist) a încins spiritele și a fost, de asemenea, un semn de întrebare cu privire la decența numirii în juriu a primului ministru al Grenadei, Eric Gairy – filmul o arată pe Julia Morley punând la cale acest aranjament la un whisky la Clubul Commonwealth, aparent pentru a obține drepturi TV profitabile în Caraibe. Dar interpretarea caldă și sarcastică a lui Mbatha-Raw în rolul bătăioasei Miss Grenada, înfățișează o persoană care se ridică deasupra atât a absurdităților înjositoare ale concursurilor de frumusețe, cât și a tuturor afacerilor dubioase care se întâmplă fără știrea ei.

Miss Revoluție nu este un film #MeToo propriu-zis sau doar indirect – nu face aluzie la tipul de abuz care a fost răspândit în concursurile de frumusețe, iar filmul arată că participantelor din 1970 li s-au atribuit pudibond „șaperoane” care, oricât de ridicole ar fi, cel puțin au militat împotriva abuzurilor. Ceea ce arată este protestul de pionierat care a fost piatra de temelie a proiectului de eliberare a femeilor și care a făcut posibilă mișcarea #MeToo. Protestatarii susțin că nu sunt împotriva concurentelor Miss World și aceasta este și poziția filmului, care le prezintă cu compătimire. Foarte important, Bob Hope a fost într-o dispoziție destul de ursuză când a trebuit să se întoarcă pe scenă după ce protestatarii au fost arestați: filmul ține neapărat să nu facă această greșeală în direcția opusă. Regizoarea Philippa Lowthorpe și scenaristii Rebecca Frayn și Gaby Chiappe mențin tonul ușurel și plăcut: povestea oamenilor care nu-și păstrează neapărat calmul, dar își văd de treabă oricum.

Peter Bradshaw, The Guardian, 10 martie 2020