Supernova: Ce vezi pe ecran este prietenia de peste douăzeci de ani dintre Stanley Tucci și Colin Firth

Actorii se cunosc de zeci de ani. Potrivit lui Tucci, acest lucru a făcut ca rigorile impuse de o dramă dureroasă despre demența senilă să fie aproape fără efort.

În Supernova, Stanley Tucci și Colin Firth îi interpretează pe Tusker și Sam, un cuplu de intelectuali care se confruntă cu înrăutățirea pierderii memoriei: Tusker, un romancier, a ajuns la 60 de ani și suferă de demență precoce, în timp ce Sam, un pianist, nu poate face altceva decât să vadă cum starea partenerului lui se deteriorează pe zi ce trece. Prietenia actorilor de 20 de ani, alături de regia erudită a cineastului Harry Macqueen, a făcut ca abordarea unui subiect atât de dificil să fie ușoară.

“Ne iubim. Suntem prieteni de 20 de ani. Ne-am fost alături la durere și ne-am văzut copiii crescând împreună”, povestește Tucci. „Am trecut prin multe împreună iar asta n-a făcut decât să ne consolideze prietenia. Este genul de experiență de lucru care ar putea crea sau destrăma o prietenie. Dar, în cazul nostru, o întărește.”

Actorii s-au întâlnit pe platoul de filmare al dramei despre al Doilea Război Mondial Conspirația (Conspiracy) al lui Frank Pierson, în care interpretează naziști; de atunci, spune Tucci, au împărtășit acea legătură inefabilă, alchimică, care definește atâtea relații platonice. De aceea a fost cât se poate de simplu pentru ei să împingă prietenia într-o poveste de dragoste pentru Supernova.

„Am avut mare noroc”, spune directorul de casting Harry Macqueen. „Stanley s-a îndrăgostit cu bucurie de personaje. Ne-am înțeles foarte bine și am sperat din toată inima că oricine ar juca rolurile, vom putea găsi doi oameni care măcar au avut o istorie comună sau care sunt prieteni sau care au lucrat împreună înainte. Când Stanley l-a sugerat pe Colin… și mi-a spus că este cel mai bun prieten al lui, parcă l-am prins pe Dumnezeu de picior. Nu poți cumpăra acea atracție. Ei bine, poți, dar este nevoie de mult timp, iar Colin și Stanley au atât de multă încredere unul în celălalt.”

În film, Sam și Tusker se află într-o călătorie cu rulota prin Anglia rurală  împreună cu câinele lor, în drum spre familie pentru ceea ce este probabil ultima dată. Inițial, Firth trebuia să-l interpreteze pe Tusker, iar Tucci pe Sam, dar actorii – fără știrea lui Macqueen – au decis să schimbe rolurile.

„Ne-am tot uitat la scenariu. Ceva nu-mi pica bine, apoi Colin a venit la mine într-o zi și mi-a spus: ‘Stan, cred că ar trebui să facem schimb de roluri.’ Și am exclamat: ‘Știu, știu! Și eu m-am gândit la asta.’ N-am vrut s-o spun eu, dar a spus-o el, așa că mă bucur. L-am anunțat pe Harry, iar bietul Harry s-a albit la față și s-a întrebat: ‘Doamne, în ce m-am băgat?’”

Tucci spune că a fost ceva legat de ritmul vorbirii și de „jovialitatea mucalită” a lui Tusker (care este american) vizavi de britanicul Sam, care i-a făcut să dorească să schimbe rolurile. În rol, Tucci își arată simțul umorului caracteristic, ironic și sfătos, dar, de asemenea, cu un patos profund, pe care actorul n-a avut șansa să-l arate de mult timp – probabil nu de la Julie și Julia – în rolul companionului versat în filme cu buget mare.

Regizorul Macqueen a lucrat un timp la un spital specializat în demență senilă înainte de a filma Supernova – al doilea film ca regizor, după Hinterland din 2014, dar a ajuns să predea majoritatea cercetării actorilor săi. Tucci, fără să exagereze vreodată, transmite experiența fizică a demenței în moduri subtile: într-o scenă, nu-și poate aminti cu exactitate ce braț intră în ce mânecă în timp ce încearcă să se îmbrace cu un pulover.

„M-am uitat la filmări, documentare și altele, despre persoane cu această afecțiune, iar asta a fost crucial pentru a înțelege modul în care se comportau. În special cei care se aflau în stadii incipiente sau medii ale demenței. Au fost vitale pentru mine”, mărturisește Tucci. El a mai spus că ceea ce este cel mai important la Supernova este că are dublu rol, nu numai de a normaliza un cuplu gay (sexualitatea lor nu este niciodată comentată sau pusă la îndoială), ci și de a normaliza portretizarea demenței pe ecran.

“Dementia is hard because it’s abstract, in a way,” Tucci said. “Not only abstract in a way for the person who has it, but for the person who’s taking care of them, because you can’t tell: the person looks perfectly fine. From one moment they’re fine, and from the next moment, they’re not, whereas with other ailments, like cancer, there’s a physical manifestation that is very evident, and that is something that’s harder to sweep under the rug.”

„Demența senilă este dificilă pentru că este abstractă, într-un fel”, a spus Tucci. „Nu numai pentru persoana care o are, ci și pentru persoana care are grijă de ea, pentru că nu-ți dai seama: persoana arată cât se poate de normal. Acum este bine, în momentul următor nu mai este, în timp ce cu alte afecțiuni, cum ar fi cancerul, există o manifestare fizică care este foarte evidentă și este oarecum mai greu să treci cu vederea.” „Cu demența, în etapele incipiente, este foarte dificil să-ți dai seama, și apoi, pentru că pacientul trece rapid de la bine la rău și viceversa, nu înțelegi ce se întâmplă până când nu ajunge la un punct în care boala se manifestă foarte distinct prin comportament imprevizibil și derutant.”

Există o scenă cumplită în film, în care ni se dezvăluie modul în care Tusker intenționează să pună capăt anilor inevitabil numărați ai vieții sale. Tusker și Sam au o confruntare la rece pe tema asta, care se numără printre cele mai bune interpretări de până acum, ale ambilor actori.

„Abordarea oricăruia din aceste lucruri este întotdeauna grea, dar, desigur, asta-i meseria. Ai ales s-o faci”, spune Tucci. „Trebuie să abordezi sau să creezi orice pentru a părea sincer în acele momente. Și este mult mai ușor dacă ești cu o persoană pe care o iubești și în care ai încredere.”

Ryan Lattanzio, IndieWire, 4 februarie