Anul trecut în ianuarie, când Cristin Milioti se afla în avionul care se îndrepta spre Festivalul de Film de la Sundance, pentru premiera Palm Springs, nu spera decât că filmul va avea priză la public.

„Câteodată ceea ce facem are un element sfâșietor; depui mult efort în ceva și o faci cu cele mai bune intenții, dar, în final, nu se leagă”, explică ea în Variety Streaming Room criticului de film Matt Donnelly. „Dar am știut când am văzut proiecția la Sundance anul trecut, felul în care a reacționat publicul… a fost atât de emoționant.”

Cristin Milioti, Andy Samberg - Palm Springs
Cristin Milioti, Andy Samberg – Palm Springs

Comedia cu nuanțe SF spune povestea lui Nyles (Samberg) și Sarah (Milioti), doi invitați la o nuntă, care trăiesc aceeași zi iar și iar. De la premiera din iulie anul trecut pe Hulu, Palm Springs a fost nominalizat pentru o serie de premii din industrie, inclusiv la Globurile de Aur pentru cel mai bun film de comedie.

„Atinge toate culorile vieții”, spune Milioti.

Samberg subliniază că toate dramele de succes au un pic de comedie, comparând în mod specific Palm Springs cu Ținutul nomazilor (Nomadland) al lui Chloe Zhao.

„Râzi pe tot parcursul [filmului Ținutul nomazilor] și este un film cu greutate”, spune el. „Dar concluzia este aceeași: viața poate fi foarte grea și poate fi foarte frumoasă și poate fi foarte tristă și poate fi foarte fericită și foarte amuzantă.”

În Palm Springs, telespectatorii îl găsesc pe Nyles într-o stare de acceptare în bucla temporală, în timp ce experiența lui Sarah descrie întregul ciclu emoțional de admitere a faptului că trebuie să trăiască aceeași zi iar și iar – o povară copleșitoare, aparent fără soluții. Milioti își amintește că scenaristul Andy Siara i-a spus că povestea este o alegorie pentru depresie și anxietate.

Își amintește că a citit scenariu și s-a gândit că: „Asta înseamnă să nu te poți ridica din pat și să te urăști pe tine însuți… Să-ți fie rușine de anumite lucruri și să treci prin toate emoțiile posibile legate de asta”.

Samberg și Milioti nu au putut confirma dacă va exista o continuare pentru Palm Springs, dar au dezvăluit ce proiecte au în plan. Cristin va juca într-un serial HBO Max bazat pe romanul „Made for Love” de Alissa Nutting. Ea și Ray Romano interpretează în serial, o fiică și un tată înstrăinați. Samberg este implicat în Super High, filmul New Line Cinema, în care joacă alături de Common și Craig Robinson, despre un grup de prieteni care găsesc un soi de iarbă care le oferă superputeri.

Haley Bosselman, Variety, 17 februarie