Ținutul nomazilor: O călătorie extraordinară prin ruinele visului american

Șase nominalizări la Premiile Oscar 2021. Trei premii Oscar pentru Cel mai bun film, Cel mai bun regizor și Cea mai bună actriță într-un rol principal.

Dacă ar exista o femeie Marlboro, s-ar putea să arate ca Fern, personajul lui Frances McDormand: aprigă, nestăvilită, liberă să cutreiere. Doar că în loc de armăsar, Fern are o dubiță, iar viața ei itinerantă – așa cum este surprinsă în Ținutul nomazilor (Nomadland), extraordinara dramă a lui Chloé Zhao – nu este o alegere, ci o condiție semipermanentă a unei națiuni al cărei sistem de protecție s-a evaporat.

Deși personajul ei este creația lui Zhao, filmul este populat de oameni reali din cartea de non-ficțiune din 2017, Nomadland: Surviving America in the Twenty-First Century, a lui Jessica Bruder, pe care se bazează scenariul. În mare parte sunt cetățeni în vârstă, sau oameni de vârstă mijlocie, care și-au pierdut locurile de muncă pe vremea Marii Recesiuni și au fost obligați să se descurce cum au putut cu slujbe temporare. Poate într-o lume diferită, ei s-ar fi urcat în rulotă pentru a-și vizita nepoții sau pentru a vedea Grand Canyon; în schimb, stivuiesc cutii la depozitele Amazon, în schimburi de 12 ore, umplu rafturile de la Home Depot, operează friteuza de pui la restaurantele tip fast-food – fac orice este nevoie pentru a încropi suficient pentru benzină și alimente.

Fern nu vrea să-și părăsească casa din Empire, Nevada, dar să rămână nu este cu adevărat o opțiune: soțul ei a murit și, după închiderea fabricii locale de gips, practic localitatea dispare; chiar și codul poștal este șters din scripte. (Acest lucru s-a întâmplat cu adevărat în 2011; ulterior orașul a fost redeschis parțial.) Așa că pune într-un depozit cea mai mare parte din bunuri și încarcă restul în  dubița ei albă – un spațiu care va deveni în curând bucătărie, dormitor, baie și cameră de zi pe roți.

Faci bani buni la Amazon în timpul sezonului de Crăciun, dar o dubă neizolată nu este un loc bun în care să-ți petreci sărbătorile la temperaturi sub zero, în Nevada. O invitație întâmplătoare a unui prieten de la depozit o îndreaptă pe Fern spre sud, în Arizona. Acolo s-au adunat tovarășii ei nomazi și acolo întâlnește un bărbat cumsecade, cu ochii ridați, pe nume Dave (excelentul David Strathairn, unul dintre puținii profesioniști din distribuție). De asemenea, noua ei viață începe să se contureze și să primească un nume  – un fel de filozofie formată a tovarășilor de drum, adoptată de figuri precum liderul blând, ca un gnom al grupului, Bob Wells (care se interpretează pe sine).

Ceea ce urmează este în mare parte episodic; scene mici, naturaliste, a căror amploare oscilează între intim și grandios: Fern ghemuită să facă pipi lângă un stâlp de gard în ploaia torențială, descărcând lăzi de cartofi într-un procesor, turnând cafea proaspătă pentru colegii ei de camping în zori de zi. (Un monolog rostit de un personaj al cărții cu părul nins, pe nume Swankie, este atât de minunat încât aproape îți oprește inima-n loc.)

Dar să spui despre Ținutul nomazilor că este lipsit de evenimente înseamnă să ignori minuțiozitatea și rafinamentul cu care Zaho a pus totul cap la cap. Împreună cu reușita ei din 2017, Călărețul (The Rider), scenarista și regizoarea în vârstă de 38 de ani, devine rapid unul dintre cronicarii de top ai unui anumit tip de american uitat: costeliv, neînfrânat, marginalizat. Este greu, de asemenea, să ne imaginăm o altă actriță în afară de McDormand (care este și producătoare) în rol. Ea nu doar devine Fern, ci o creează: îmbină scenariul lui Zhao cu propria personalitate aprigă, într-un mod care pare uimitor de real. Împreună au reușit să facă un lucru rar: un film atât necesar, cât și sublim.

Leah Greenblatt, Entertainment Weekly, 11 septembrie 2020