Globurile de Aur de altădată: Discursul memorabil al Emmei Thompson

Globurile de Aur din 2021 vor fi, la fel ca toate ceremoniile de acordare a premiilor care au început anul trecut, o afacere virtuală. Tina Fey și Amy Poehler vor găzdui spectacolul de pe coastele opuse ale Americii, în timp ce o serie de nominalizați și câștigători vor accepta trofeele sau vor bate din palme politicos din diferite locații îndepărtate, cum ar fi „acasă”. Evident, deși obținem mult din acest aranjament responsabil (siguranță!), avem și de pierdut: și anume, înflăcărarea spontană pe care am avea-o de la o ceremonie în persoană și care ar fi fost dublă în cazul spectacolului Globurile de Aur, al cărui poreclă în vastul peisaj al ceremoniilor de premiere tinde să fie „cel distractiv”, în comparație cu vărul său mai crispat, Oscar.

Să luăm, de exemplu, conduita de la Globuri a Emmei Thompson, care în diferite ocazii ale ceremoniei și-a aruncat cât colo pantofii cu toc  pentru a prezenta un premiu, și-a adus cocktail-ul pe scenă și a susținut un discurs de acceptare în persoana lui Jane Austen. Aceasta din urmă s-a întâmplat în 1996, când Globurile de Aur – prezentate în ianuarie ’96, dar omagiind cel mai bune filme și seriale din ’95 – au onorat în mod surprinzător interpretarea lui Sharon Stone în Casino, în defavoarea lui Susan Sarandon și Meryl Streep, propulsând-o spre ceea ce a devenit singura ei nominalizare la Oscar până în prezent. (Reacția lui Stone „Okay, este un miracol” subliniază cât de surprinzătoare a fost această victorie.) Printre laureații acelei seri: Brad Pitt (Cel mai bun actor în rol secundar pentru 12 Monkeys) și Nicole Kidman (Cea mai bună actriță într-o comedie / musical pentru Pe viață și pe moarte – To Die For), două staruri de cinema gigantice, care încă nu începuseră să fie recunoscute pentru abilitățile lor actoricești. Globurile, în felul lor tipic de a privi stelele, au ajuns să fie primele premii reale care i-au pus pe Pitt și Kidman în acel eșalon. Acesta a fost, de asemenea, anul în care drama de familie a companiei Fox, Pe cont propriu (Party of Five), a luat trofeul pentru cel mai bun serial-dramă, o decizie tipică a Globurilor de Aur de a recompensa un serial nou, față de seriale de prestigiu, apreciate de critici, precum NYPD Blue și Spitalul de urgență (ER).

Cu toate acestea, partea cea mai valoroasă ca divertisment a serii a venit dintr-un loc, în general, puțin probabil: categoria Cel mai bun scenariu. În ciuda faptului că este una dintre puținele categorii ale Globurilor de Aur care nu onorează un interpret, a reușit să adune câteva nume de marcă: Aaron Sorkin, înainte de faimosul Viața la Casa Albă (The West Wing), a fost nominalizat pentru Dragostea unui președinte american (The American President) și Tim Robbins a fost nominalizat pentru Culoarul morții (Dead Man Walking). Apoi a fost Thompson, apreciată pentru adaptarea romanului lui Jane Austen Rațiune și simțire (Sense and Sensibility), pentru versiunea filmului regizat de Ang Lee, în care a jucat și ea. Este destul de neobișnuit ca vedeta unui film să se ocupe și de adaptarea scenariului, mai ales dacă nu semnează și regia, astfel contribuția lui Thompson a ieșit în evidență, firește. Și ea a câștigat! Urcând pe scenă în mână cu o bucată de hârtie împăturită, simbolul internațional pentru „lista plictisitoare cu nume de mulțumit”, Thompson părea că este pe cale să țină un discurs standard. Dar n-a fost așa.

Ceea ce a rostit va rămâne în istorie ca unul dintre cele mai creative și mai amuzante discursuri de la ceremoniile de înmânare a premiilor, și simți cum  audiența din încăpere se animă atunci când își dă seama ce-a pus la cale Thompson. Cu accentul ei stilat, Thompson-în rolul lui-Austen redă experiența din seara „Sferelor de Aur”, cu un umor imparțial la adresa petrecerii țipătoare, presărat cu mici înțepături delicate ca „rochiile au fost mediocre”. În rolul lui Austen, Thompson a reușit să complimenteze persoanele cărora le-ar fi mulțumit într-un discurs normal, printre care compozitorul Patrick Doyle, „un scoțian care a dat dovadă de genul de comportament nestăpânit pe care l-ai aștepta de la acea rasă” și producătorul Mark Kenton, „care, după câte înțeleg, îmi datorează o sumă mare de bani.” (Remunerația este, de fapt, o temă recurentă în discursurile de acceptare ale lui Thompson. Ea i-a mulțumit producătorului Ismail Merchant pentru că i-a facilitat ziua de salariu, în discursul de acceptarea al Oscarului pentru Howards End și, când a ajuns să câștige și Oscarul pentru Rațiune și simțire, a spus că a fost la mormântul lui Jane Austen să-i aducă omagii „și să-i spună despre încasări.”)

Până în ’96, Thompson era cunoscută, cel puțin pentru publicul american, drept o actriță britanică destul de bățoasă. O actriță britanică bățoasă, dar incredibil de talentată și de realizată, firește, dar, după mai bine de un deceniu de filme produse de studioul Ivory-Merchant și drame de epocă la Oscar, s-a creat un stereotip: categoria corsete. Thompson a câștigat Oscarul pentru Întoarcere la Howards End (Howards End) în 1992 și a fost nominalizată de două ori în anul următor pentru Rămășițele zilei (The Remains of the Day) și pentru drama politică irlandeză În numele tatălui (In the Name of the Father). Toate cele trei sunt filme grozave, dar nu te fac să râzi în hohote. Chiar și când Thompson a traversat oceanul pentru a fi în comedia cu Arnold Schwarzenegger, Junior, despre sarcina masculină, efectul ei asupra audienței a fost o disonanță cognitivă mai profundă decât orice fel de reimaginare a personei lui Thompson. Nimeni din SUA nu știa cu adevărat cum a ajuns să facă parte din trupa de comedie The Footlights cu prietenii ei de la universitate, Stephen Fry și Hugh Laurie, sau cum de și-a dorit dintotdeauna să fie ca Lily Tomlin când va fi mare.

Versiunea aceasta inteligentă și zurlie a Emmei Thompson pe care am cunoscut-o la Globurile de Aur în acel an, seamănă mult mai mult cu versiunea Emma Thompson pe care o iubim și o apreciem astăzi. Iar asta se datorează faptului că a ținut un discurs atât de specific acestei ceremonii de premiere – mai degajată, cu mize mai mici. Premiile Oscar au o ținută care probabil ar împiedica pe cineva să rostească un discurs interpretând un rol. Mare păcat! Probabil că tuturor ne-ar fi plăcut să auzim părerea lui Jane Austen despre premiile Oscar.

Joe Reid, Vulture, 23 februarie

Ceremonia Globurile de Aur 2021 (v. lista nominalizărilor) are loc în noaptea aceasta. România nu difuzează spectacolul ( 😦 ), dar vă invit să forfecăm mâine lista câștigătorilor, aici, pe site-ul FilmSerial.