După ce a câștigat un premiu Critics’ Choice pentru rolul din seria limitată HBO De la început (The Undoing), Donald Sutherland a spus că a crezut, cât se poate de serios, că personajul lui este ucigașul, aproape întreaga perioadă de filmare.

Donald Sutherland (Foto: Axelle/Bauer-Griffin/FilmMagic)
Donald Sutherland (Foto: Axelle/Bauer-Griffin/FilmMagic)

„Adevărul este că nu știam”, povestește el în timpul unui chat Zoom cu presa, după ceremonie. „Am bănuit întotdeauna că eu sunt criminalul. Și poate eu am fost.”

În De la început, creat de David E. Kelley, Sutherland îl interpretează pe tatăl avut al personajului lui Nicole Kidman, care trebuie să facă față faptului că soțul ei (Hugh Grant) este acuzat de crimă.

Și Sutherland a fost sincer în suspiciunile sale, pentru că, explică el, nimeni din distribuție n-a știut identitatea criminalului până când nu am filmat acel episod. „Nu am primit scenariul celui de-al șaselea episod (cel final) decât cu puțin timp înainte de filmare. Serios. Și apoi, când am aflat că nu sunt eu, am fost atât de ușurat încât n-am mai zis nimic. Cu excepția faptului că tocmai am spus ceva.”

Întrebat cum a păstrat o stare de spirit care i-a adus un șir constant de succese, el a râs și a spus: „Nu pot decât să spun – sună îngrozitor și foarte pretențios – dar a fost întotdeauna căutarea veridicității, veridicitatea personajului și bucuria de a o descoperi, asta a fost marea fericire a vieții mele. Personajul din miniserie a fost atât de frumos scris și regizat. Și să joc împreună cu Nicole… Am fost tatăl ei de câteva ori și a fost minunat. Iar Hugh a fost fantastic. A fost o bucurie să interpretez rolul acesta și să rostesc replicile lui David E. Kelley.”

Antonia Blyth, Deadline, 7 martie